|
Accesează contul My Orange
27.08.2026, 12:13 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Retailerul suedez IKEA va deschide luni primul Studio de Planificare si Comanda din Iasi, in Egros Shopping, acesta fiind a sasea unitate de acest tip din Romania, pe langa cele trei magazine detinute in Bucuresti si Timisoara.
Clientii vor putea programa sesiuni de consultanta cu specialistii IKEA pentru a gasi cele mai potrivite solutii de amenajare. Studioul va include trei configuratii de bucatarii, trei solutii pentru garderoba si doua birouri de planificare.
In total, in noul studio vor fi expuse peste 1.400 de produse IKEA care pot fi comandate si aproximativ 50 de articole care pot fi cumparate pe loc.
Noul Studio de Planificare si Comanda va functiona in spatiul ocupat anterior de Punctul de Ridicare Comenzi IKEA din Egros Shopping Iasi, serviciul de ridicare a comenzilor fiind acum integrat in noul format.
"Prin deschiderea Studioului de Planificare si Comanda din Iasi, ne propunem sa facem solutiile noastre de amenajare a locuintei mai accesibile pentru clientii din regiunea de nord-est a tarii. Odata cu noul studio, aducem intr-un singur loc serviciile de planificare, comanda si ridicare a produselor, ca parte a strategiei noastre globale de dezvoltare a acestui concept de retail. Pentru o experienta cat mai simpla si eficienta, ii incurajam pe clienti sa isi programeze in avans sesiunea de consultanta pe site-ul IKEA, astfel incat sa beneficieze de timp dedicat alaturi de unul dintre expertii nostri in amenajarea locuintei.", a declarat Mihai-Dinte Pop, Manager Studio de Planificare si Comanda IKEA Romania.
Primul studio de acest tip a fsot deschis la Constanta, in 2024.
Odata cu acest proiect, IKEA va opera in Romania doua magazine in Bucuresti si unul in Timisoara, sase Studiouri de Planificare si Comanda in Constanta, Bucuresti (Orhideea si Grand Arena), Cluj-Napoca, Brasov si Iasi, precum si cinci Puncte de Ridicare Comenzi in Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Sibiu si Bucuresti.
Retailerul suedez de mobila si amenajari interioare a inregistrat anul trecut in Romania o cifra de afaceri de 1,5 miliarde lei (298 mil.euro), in crestere cu 3,4% fata de 2024, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finante. In acelasi timp, profitul IKEA Romania s-a redus cu 71%, la 5 milioane lei.
Compania avea la finalul lui 2025 un total de 1.414 angajati, in crestere usoara fata de anul precedent (A53 angajati).
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
28.08.2026, 20:04
Analiza Cordia: Bucurestiul, in atentia investitorilor din regiune. Locuintele noi sunt mai ieftine...