×

Accesează
contul existent

Eveniment

LIVE TEXT. Presedintele Nicusor Dan are astazi consultari cu partidele pentru formarea unui nou...

LIVE TEXT. Presedintele Nicusor Dan are astazi consultari cu partidele pentru formarea unui nou Guvern. PSD: Nu mai putem avea un guvern cu Ilie Bolojan prim-ministru

18.05.2026, 10:56 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Consultarile dintre Nicusor Dan si PSD s-au incheiat. PSD: Nu mai putem avea un guvern cu Ilie Bolojan prim-ministru

Delegatia PSD a iesit de la consultarile convocate de presedintele Romaniei, Nicusor Dan, privind formarea unui nou Guvern. PSD nu va sustine un viitor guvern condus de Ilie Bolojan si exclude orice formula de alianta in afara partidelor pro-occidentale, a anuntat Sorin Grindeanu.

Grindeanu a precizat ca, in urma consultarilor care vor continua in perioada urmatoare, este posibil sa fie conturate mai multe scenarii privind formarea noului guvern.

Delegatia PSD a fost condusa de Sorin Grindeanu. El a fost insotit de Claudiu Manda, Marian Neacsu, Corneliu Stefani si Gheorghe Soldan.

Stirea initiala:

Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, are astazi consultari cu toate partidele parlamentare pentru formarea unui nou Guvern. Consultarile vor avea loc la Cotroceni pe parcursul intregii zile. Demersul vine dupa ce in data de 5 mai, Executivul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin motiune de cenzura

Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, incepe, luni, consultarile oficiale cu partidele din Parlament, pentru desemnarea unui nou premier. Demersul vine dupa ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis in urma cu doua saptamani prin motiune de cenzura.

"In temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constitutia Romaniei, Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, va invita la Palatul Cotroceni presedintii si reprezentantii partidelor si formatiunilor politice reprezentate in Parlamentul Romaniei, pentru consultari privind desemnarea candidatului la functia de Prim-ministru", a transmis Administratia Prezidentiala.

Consultarile de la Cotroceni se vor desfasura dupa urmatorul program:

09:00 - Partidul Social Democrat (PSD)

10:00 - Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR)

11:00 - Partidul National Liberal (PNL)

12:00 - Uniunea Salvati Romania (USR)

13:00 - Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR)

14:00 - Grupul Parlamentar al Minoritatilor Nationale

15:00 - Partidul S.O.S. Romania (S.O.S.)

16:00 - Partidul Oamenilor Tineri (POT)

Niciun anunt imediat dupa incheierea consultarilor

Intrebat saptamana trecuta daca se asteapta ca dupa consultarile de luni sa se incheie criza politica si sa se contureze o coalitie de guvernare, Nicusor Dan a explicat faptul ca procesul este in curs si nu poate fi rezolvat intr-un singur moment.

"O sa avem discutii luni, conform Constitutiei. Probabil ca o sa avem marti sau miercuri de asemenea discutii cu ceilalti oameni din Parlament care nu sunt reprezentati actualmente de partidele parlamentare", a mai spus presedintele.

Referitor la un posibil anunt dupa prima runda de discutii, Nicusor Dan a fost transant, spunand ca nu va exista un anunt luni seara sau marti dimineata. Consultarile urmeaza sa continue si in zilele urmatoare.

"Lucrul cel mai important si solicitarea mea pentru toate partidele care vin la consultari este, primul lucru pe care o sa va intreb: care va fi majoritatea", a declarat Nicusor Dan.

Prioritatea lui Nicusor Dan - evitarea unei noi crize politice

Seful statului a fost intrebat zilele trecute daca o renominalizare a lui Ilie Bolojan ar reprezenta un experiment politic, insa el a subliniat ca prioritatea sa este evitarea unei noi crize politice.

"Nu o sa dau raspunsuri particulare, ci o sa dau doar raspunsuri generale. Si un raspuns general este ca nu as vrea sa numesc un guvern care sa nasca o alta criza. Asta e raspunsul general pe care pot sa-l dau", a declarat Nicusor Dan.

Seful statului a spus ca negocierile pentru formarea unei majoritati sunt complicate in acest moment, insa a adaugat ca toate partidele trebuie sa isi asume rolul in guvernarea tarii.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare