×

Accesează contul My Orange

Eveniment

Peste 100 de firme de exercitiu si participanti din Romania, Republica Moldova si Italia, la cel...

Peste 100 de firme de exercitiu si participanti din Romania, Republica Moldova si Italia, la cel mai amplu eveniment de educatie antreprenoriala pentru tineri organizat la Ploiesti

07.06.2026, 09:20 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Ploiestiul a devenit, in perioada 28-29 mai a.c., un veritabil laborator de antreprenoriat pentru noua generatie de oameni de afaceri, Camera de Comert si Industrie Prahova si Colegiul Economic "Virgil Madgearu" Ploiesti organizand doua dintre cele mai importante competitii educationale dedicate dezvoltarii spiritului antreprenorial in randul tinerilor. Acestea sunt concursul Romanian Business Challenge, ajuns la editia a XIV-a si Targul International al Firmelor de Exercitiu, aflat la cea de-a XIII-a editie.

Evenimentele au reunit elevi si studenti din Romania, Republica Moldova si Italia, confirmand rolul Prahovei ca pol regional al educatiei economice si antreprenoriale.

Prima zi a fost dedicata competitiei Romanian Business Challenge, desfasurata la sediul Camerei de Comert si Industrie Prahova. Opt echipe mixte, formate ad-hoc din cate opt participanti proveniti din licee din Bucuresti, Ploiesti, Buzau, Radauti, Mizil si Baicoi, alaturi de studenti ai Universitatii Petrol-Gaze din Ploiesti si participanti din Republica Moldova, au fost provocate sa rezolve un studiu de caz de business. Concurentii au avut la dispozitie un timp limitat pentru analizarea situatiei propuse, elaborarea solutiilor si realizarea unei prezentari profesionale in format PowerPoint, pe care au sustinut-o ulterior in fata unei comisii de evaluare. Exercitiul a urmarit testarea unor competente esentiale pentru mediul de afaceri actual: gandire strategica, lucru in echipa, capacitate de analiza si prezentare, precum si luarea deciziilor intr-un context economic complex. Dintre cele opt echipe participante, cinci au fost recompensate cu premii si mentiuni.

A doua zi, a avut loc Targul International al Firmelor de Exercitiu, peste 100 de astfel de firme participand direct sau indirect la manifestare, transformand spatiul expozitional intr-o veritabila piata de afaceri in miniatura.

Printre participanti s-au numarat si trei firme de exercitiu din Republica Moldova, precum si o firma din Italia, ceea ce a consolidat dimensiunea internationala a evenimentului si a oferit elevilor oportunitatea de a interactiona cu modele educationale si antreprenoriale diferite. Elevii claselor a XI-a si a XII-a au concurat la numeroase categorii, inclusiv pentru cel mai bun catalog, cel mai bun stand expozitional, cel mai bun vanzator, cel mai bun spot publicitar, cele mai eficiente materiale promotionale, cea mai buna prezentare PowerPoint, cea mai buna afacere si cea mai performanta pagina web.

Marele trofeu al editiei a revenit firmei de exercitiu Veris SRL, apartinand Colegiului Economic "Virgil Madgearu" Ploiesti, care a obtinut cel mai mare punctaj cumulat in competitiile desfasurate.

In cei 14 ani de existenta ai Romanian Business Challenge si in cele 13 editii ale Targului International al Firmelor de Exercitiu, peste 1.100 de elevi si studenti au participat la aceste programe, acumuland experienta practica, dezvoltand idei de afaceri si dobandind competente relevante pentru economia moderna.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare