×

Accesează
contul existent

Zf 24

Raport PwC: PIB-ul global ar putea creste cu inca 15 puncte procentuale pana in 2035, datorita...

Raport PwC: PIB-ul global ar putea creste cu inca 15 puncte procentuale pana in 2035, datorita inteligentei artificiale care remodeleaza economia

30.04.2025, 14:31 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Inteligenta artificiala (AI) are potentialul de a creste economia globala cu pana la 15 puncte procentuale in urmatorul deceniu, ceea ce ar adauga efectiv peste un punct procentual la rata anuala de crestere, la egalitate cu cresterea economica de care lumea s-a bucurat odata cu industrializarea din secolul al XIX-lea, arata cel mai nou raport "Value in Motion", realizat de PwC la nivel global.

"Inteligenta artificiala are potentialul de a genera o schimbare economica de magnitudinea unei noi revolutii industriale. Dar valoarea reala nu va veni doar din inovatie tehnologica, ci din modul in care construim incredere, colaboram intre industrii si folosim AI cu responsabilitate. Intr-un context global marcat de presiuni economice, incertitudine, conflicte si provocari climatice, rolul nostru este sa sprijinim organizatiile sa faca fata acestor transformari, sa valorifice noile oportunitati si sa fie sustenabile pe termen lung. Atingerea acestui potential necesita identificarea domeniilor de implementare, investitii in pregatirea datelor, integrarea AI in platforme si fluxuri de lucru, si dezvoltarea competentelor angajatilor. Aceste masuri vor permite companiilor sa valorifice oportunitati mai mari, de la transformarea unei functii specifice la schimbari radicale de model de business," a declarat Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC Romania.

Potrivit raportului, care cuprinde o serie de scenarii bazate pe date oficiale, castigurile generate de AI pentru economia globala nu sunt garantate si depind atat de succesul implementarii la nivel tehnic, cat si de politici responsabile de aplicare, de o guvernanta clara si de increderea publica si organizationala. In alte scenarii analizate de PwC, caracterizate prin mai putina incredere si cooperare, cresterea economica generata de inteligenta artificiala ar fi mai modesta, de 8%, sau, intr-un scenariu pesimist, de doar 1% pana in 2035.

Studiul arata ca economia trece deja printr-un proces accelerat de transformare. Presiunea asupra companiilor de a se reinventa a atins unele dintre cele mai ridicate niveluri din ultimii 25 de ani, in 17 din cele 22 de sectoare economice la nivel global.

Doar in 2025, aproximativ 7,1 trilioane de dolari in venituri vor fi transferati intre companii, inainte de recenta crestere a tarifelor la nivel mondial.

Raportul PwC sugereaza ca, in urmatorul deceniu, industriile se vor reconfigura pentru a raspunde nevoilor in moduri noi, ducand la formarea unor noi "domenii" care depasesc granitele sectoriale traditionale. De exemplu, cresterea numarului de vehicule electrice aduce laolalta furnizorii de electricitate, producatorii de baterii, firmele de tehnologie si altii in domeniul mobilitatii, permitandu-le sa creeze valoare alaturi de producatorii de automobile.

PwC estimeaza ca impactul AI asupra consumului de energie si a emisiilor ar fi neutru daca fiecare punct procentual suplimentar de utilizare a AI ar conduce la inovatii care reduc intensitatea energetica cu doar 0,1%. Modelarea economica a PwC sugereaza ca riscurile climatice ar putea avea un impact negativ asupra economiei globale, determinind o scadere cu aproape 7% pana in 2035 comparativ cu un scenariu in care aceste riscuri nu ar exista.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare