×

Accesează contul My Orange

Eveniment

Razvan Prisada, ANMDM: Discontinuitatile de medicamente au doua cauze principale - comerciale si de...

Razvan Prisada, ANMDM: Discontinuitatile de medicamente au doua cauze principale - comerciale si de productie. Romania si Europa depind prea mult de materii prime si medicamente din alte tari

28.09.2026, 11:48 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Discontinuitatile in aprovizionarea cu medicamente in Romania au doua cauze principale, comerciale si de productie. Romania si Europa sunt prea dependente de materii prime, substante active si medicamente finite produse in alte tari, crede Razvan Prisada, presedintele Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania (ANMDM).

"Exista sincope, disfunctionalitati care pentru noi se traduc in discontinuitati, in sensul in care anumite produse, din cand in cand, in anumite perioade, fie lipsesc pentru anumite perioade de timp, fie cantitatea care este pusa pe piata este mai mica decat ceea ce este necesarul acelui moment", a spus el in cadrul ZF Health & Pharma Summit 2026.

Prima categorie de cauze este cea comerciala, unde autoritatea are putine parghii de interventie. A doua categorie este reprezentata de cauzele de productie, care sunt legate de dependenta ridicata a Romaniei si a Europei de productia din alte tari, atat in ceea ce priveste materiile prime si substantele active, cat si medicamentele finite.

"Cauzele sunt in principal din doua categorii. Prima este cea de cauze comerciale, in care Agentia Nationala a Medicamentului are foarte putine parghii pentru a interveni. Cunoastem aceste cauze si incercam sa facem ceva pentru a diminua efectul. Si exista o categorie din ce in ce mai prezenta de cauze asa-numite de productie, care sunt un complex de factori care tin de o prea mare dependenta a Romaniei si a Europei de productie, de materii prime, de substante active, de medicamente finite venite din alte tari de unde le putem lua mai ieftine, plus alte piedici pe care pare ca ni le punem", a completat Razvan Prisada.

Ce a mai declarat Razvan Prisada in cadrul ZF Health & Pharma Summit 2026:

¬ Cuvantul "digitalizare" este atat de mult folosit in ultimii ani, cel putin in concret. Cred ca vorbim mai degraba de o mutare in mediul electronic a partii repetitive, automatizate, care ar putea fi dusa acolo, astfel incat interactiunea din punctul de vedere al Agentiei Nationale a Medicamentului, in principal cu companiile, sa fie absolut lipsita de hartie. Am si eu acest vis de cinci ani: ca la anul sa nu mai cumpar deloc hartie in agentie. Suntem intr-o etapa de inrolare in care, cu ajutorul colegilor, punem la punct ultimele detalii, astfel incat de la 1 ianuarie sa putem sa folosim exclusiv acest sistem.

¬ Mai mult decat atat, mai este un proiect foarte important legat de discontinuitati, care este gestionat de Ministerul Sanatatii si de Serviciul de Telecomunicatii Speciale, dar in care si noi suntem parte: modernizarea sistemului de raportare, cel care ne da cele mai multe date despre stocuri si evolutia acestora in piata. Acum are o serie de functionalitati care nu ne ajuta pana la capat sa evaluam rapid multitudinea de situatii care se creeaza. O sa putem sa punctam si care sunt cauzele principale, multe dintre ele necesitand o urmarire zilnica aproape a acestor date.

¬ In momentul actual procesam informatie bruta sub forma de Excel. Avem 37.000 de pozitii in nomenclatorul de medicamente din Romania, din care undeva la 7.000 sunt medicamentele care se regasesc in catalogul CANAMED, cele care sunt rambursate. Este absolut evident ca nu putem sa facem decat foarte limitat acest lucru. Odata cu implementarea sistemului, am toata speranta ca vom reusi sa facem acest lucru. Suntem printre primele tari din Europa care vor avea un sistem de acest tip functional. Evident, e foarte important si ce facem cu el mai departe.

¬ Este o problema de moment a disponibilitatii vaccinului BCG, care se datoreaza si unor proceduri de achizitie publica, din ce inteleg de la colegii din Ministerul Sanatatii care se ocupa de acest lucru, care sunt uneori mai degraba piedici decat ajutor in a rezolva niste situatii de acest tip. Din perspectiva noastra, lucrurile sunt rezolvate. Procedura de achizitii a avut anumite probleme si a fost reluata.

¬ Principalul nostru punct forte este parametrul numeric. Romania este o tara mare, putem sa avem si trebuie sa avem o voce suficient de puternica si de coerenta in sensul acesta.

¬ S-a inaintat cu discutiile si, in 2025, o parte din 2026, s-a derulat prin intermediul Agentiei Europene a Medicamentului un program pilot adresat fix acestei situatii, in care exista un timp de maxim doua saptamani, cu timp scurt de raspuns, in care orice tara poate sa semnalizeze discontinuitatile de moment, limitate in timp. Nu este in niciun caz o solutie pe termen lung.

¬ Chiar acum suntem implicati intr-o astfel de discutie de posibila redistribuire a unor stocuri, astfel incat sa asiguram necesarul, sa pastram siguranta necesarului pentru pacientii romani, dar sa putem asigura necesarul si pentru pacienti din alte tari, care ar putea sa aiba nevoie de anumite molecule, si reciproc.

¬ Pe termen mediu si lung, solutia este insa tot in mainile noastre. Intr-o prima faza avem nevoie sa stabilim relatii comerciale solide cu acele zone care sunt mari producatori de medicamente deja certificate.

¬ Apropo de legiferarea la nivel european si de modul in care aceasta ne ajuta sau uneori nu ne ajuta. In discutia noastra pe partea de medicamente avem o problema de a vorbi despre capacitati de productie. Noi vorbim despre independenta Europei, care sa-si produca singura materia prima si asa mai departe.

¬ Primul zid de care ne izbim in aceasta discutie sunt reglementarile interne legate de mediu. Trebuie sa spunem deschis: si un aer mai curat decat si ape curate. Pe de alta parte, daca impui si pui ca singura bariera aceste reglementari, niciodata n-o sa producem in Romania, in Europa, in Uniunea Europeana, nici macar paracetamol, ca sa nu mai vorbesc de antibiotice, unde lucrurile sunt mai complicate.

¬ Primul lucru de care suntem responsabili este calitatea produselor pe care le lasam sa circule in piata, care se adreseaza pacientilor. Niciodata nu vom face rabat la asta.

¬ Se intampla probleme in circuitul de productie, exista in prezent o situatie destul de serioasa cu o fabrica mare, de altfel, din India, care a ramas fara certificatul de buna practica. Punea pe piata cred ca in 30 si ceva de tari in zona Europei, problemele astea se intampla si trebuie sa le gestionam.

¬ Din punctul meu de vedere, este relevant daca intreaga zona de arii terapeutice este acoperita sau nu cu ceea ce avem la dispozitie. Din discutiile pe care le-am avut in comisia de specialitate din Ministerul Sanatatii, pentru afectiunile unde exista tratament avem la dispozitie arsenal comparabil cu al celorlalte tari.

¬ La molecule noi, problema este intarzierea cu care acestea ajung in lista de rambursare, pentru ca ele exista, sunt autorizate, sunt evaluate de Agentia Medicamentului, au o decizie de intrare intr-un fel sau altul.

¬ Exista un proiect care a fost inaintat Ministerului Sanatatii si cred ca el are undeva la 51 de pozitii pentru lista de decontare. Stiu sigur ca sunt 33 de molecule care se adreseaza unor afectiuni sau unor zone fara alternativa terapeutica. Oncologia are cea mai mare reprezentare, neurologia si alte tipuri de afectiuni si reumatologie.

¬ Moleculele noi exista, sunt autorizate, practic disponibilitatea acestora exista, problema este ca toate medicamentele noi care vin in piata au niste preturi foarte mari. Nu mai discutam, in zilele noastre, de medicamente care costa zeci de lei sau sute de lei, din categoria medicamentelor inovative, care asteapta sa intre in lista. Si atunci disponibilitatea nu ne ajuta prea mult, pentru ca accesul propriu-zis al pacientilor la aceste medicamente este conditionat, depinde de includerea lor intr-o lista de decontare, de rambursare, in orice fel s-ar face lucrul asta si de protocoalele de prescriere care permit ca ele sa poata fi concret prescrise si decontate. Aici este problema de acces, mai putin de disponibilitate.

¬ Daca ma refer la activitatea interna a agentiei, facem primii pasi cu ajutorul colegilor din reteaua agentiilor europene. Am vazut ce pot face noile aplicatii care integreaza inteligenta artificiala si avem primele incercari, primele proiecte pilot.

¬ Colegii din alte tari au dezvoltat deja niste aplicatii care au fost antrenate pe specificul de activitate al unei Agentii a Medicamentului si vom incerca sa ne legam si noi de ei astfel incat sa facem primii pasi care sa ne ajute pe noi sa procesam. Nu ne este frica de etapa asta, dimpotriva, cred ca ne va ajuta foarte mult implementarea unor instrumente de inteligenta artificiala dezvoltate special si antrenate pentru acest domeniu. Suferim si vom suferi din ce in ce mai mult din cauza lipsei de personal, asta este o realitate.

¬ Pe mine personal, in postura de presedinte al Agentiei Nationale a Medicamentului, m-ar interesa daca in anul viitor va exista posibilitatea de a ne permite sa aducem alaturi de noi, intr-un fel sau altul, expertiza suplimentara, fie ca este vorba de angajari de experti, sau fie ca este vorba de posibilitatea legala de a apela la expertiza externa.

¬ Mi-am propus ca la final de 2026 si 2027, asa cum in anii trecuti am facut tot posibilul sa rezolvam cateva pietre tari, cum erau studiile clinice, cum erau intarzierile de la HDA. Acum suntem pe ultima linie de a adresa subiectul intarzierilor care inca mai exista la partea de evaluare, autorizare, variatii. Asta nu putem face fara oameni.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare