|
09.12.2025, 12:59 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Statele Unite vor permite exportul catre China al procesoarelor H200 ale Nvidia, al doilea cel mai performant cip de inteligenta artificiala al companiei, dar vor incasa o taxa de 25% pentru fiecare vanzare, a anuntat luni presedintele SUA, Donald Trump, informeaza Reuters.
Decizia pare sa puna punct unei dispute majore din interiorul administratiei americane: sa lase gigantii tehnologici precum Nvidia sa vanda mai departe in China pentru a-si mentine suprematia globala sau sa blocheze complet exporturile. Situatia ramane insa complicata, deoarece Beijingul le-a cerut companiilor sa evite tehnologia americana, ceea ce ridica semne de intrebare asupra volumului real al viitoarelor vanzari.
Anuntul lui Trump a declansat imediat reactii pe bursa: actiunile Nvidia au crescut cu 2% in tranzactiile de dupa inchiderea pietei, dupa un avans de 3% inregistrat mai devreme, alimentat de un raport publicat de Semafor.
Trump a declarat pe platforma Truth Social ca l-a informat personal pe presedintele Chinei, Xi Jinping, despre aceasta decizie, iar raspunsul liderului chinez ar fi fost "pozitiv". Totodata, liderul de la Casa Alba a precizat ca Departamentul Comertului finalizeaza detaliile acordului si ca acelasi model va fi aplicat si altor producatori de cipuri AI, precum AMD si Intel.
Taxa stabilita este de 25%, mai mare decat nivelul de 15% vehiculat initial in august. "Vom proteja securitatea nationala, vom crea locuri de munca in America si vom mentine avansul SUA in inteligenta artificiala", a scris Trump. El a subliniat totodata ca cele mai noi cipuri Nvidia, din generatiile Blackwell si viitorul Rubin, nu intra sub incidenta acestui acord.
Presedintele american nu a oferit detalii despre numarul de cipuri H200 care vor fi autorizate pentru export si nici despre conditiile exacte, mentionand doar ca livrarile vor avea loc "in conditii care sa asigure o securitate nationala solida".
Potrivit unor surse din administratie, aceasta decizie este vazuta ca un compromis strategic: pe de o parte, Washingtonul nu doreste sa trimita cele mai avansate cipuri Blackwell in China, dar, pe de alta parte, o oprire totala a exporturilor ar putea intari pozitia Huawei si a altor jucatori locali in piata chineza de cipuri AI.
"Oferirea cipului H200 catre clienti comerciali aprobati si verificati de Departamentul Comertului reprezinta un echilibru atent, care este benefic pentru America", a transmis Nvidia intr-un comunicat oficial. Intel a refuzat sa comenteze, iar AMD si Departamentul Comertului nu au raspuns solicitarilor presei.
Un oficial de la Casa Alba a mai precizat ca taxa de 25% va fi colectata sub forma unui impozit pe import din Taiwan - unde sunt fabricate cipurile - catre Statele Unite. Aici, procesoarele vor fi supuse unui control de securitate inainte de a fi, ulterior, exportate catre China.
Decizia lui Trump marcheaza astfel o noua etapa tensionata in razboiul tehnologic dintre Washington si Beijing, unde mizele nu sunt doar economice, ci si strategice, militare si geopolitice.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
13.03.2026, 17:50
Analiza Zidart: Bacaul este orasul din Romania cu cea mai mare densitate de picturi murale pe metru...