×

Accesează
contul existent

Business international

Trump santajeaza Apple: Tarife de 25% daca nu-si muta productia din China si India. "I-am transmis...

Trump santajeaza Apple: Tarife de 25% daca nu-si muta productia din China si India. "I-am transmis de mult lui Tim Cook ca ma astept ca iPhone-urile care vor fi vandute in Statele Unite sa fie fabricate si asamblate aici"

23.05.2025, 16:35 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Presedintele Donald Trump a amenintat Apple cu tarife vamale de 25% aplicate iPhone-urilor, daca compania nu muta productia in Statele Unite, scrie FT.

CEO-ul Apple, Tim Cook a declarat luna aceasta ca fabricile din India vor furniza "majoritatea" iPhone-urilor vandute in SUA in lunile urmatoare, in contextul in care Apple incearca sa evite tarifele impuse produselor fabricate in China, parte a razboiului comercial lansat de Trump.

"I-am transmis de mult lui Tim Cook ca ma astept ca iPhone-urile care vor fi vandute in Statele Unite ale Americii sa fie fabricate si asamblate aici, nu in India sau oriunde altundeva", a scris Trump vineri pe Truth Social.

"Daca nu este cazul, Apple trebuie sa plateasca un tarif vamal de cel putin 25% catre SUA".

Apple vinde anual peste 60 de milioane de iPhone-uri in SUA. Financial Times a relatat anterior ca Apple intentioneaza ca, pana la sfarsitul anului viitor, toate aceste dispozitive sa fie produse in India.

Foxconn, un furnizor-cheie al Apple, investeste 1,5 miliarde de dolari pentru a extinde productia de iPhone-uri in India.

Actiunile Apple au pierdut peste 300 de miliarde de dolari intr-o singura zi luna trecuta, dupa ce Trump a amenintat cu impunerea unor tarife vamale masive pentru zeci de tari, inclusiv toate marile centre de productie ale Apple din lume.

Ulterior, SUA au acordat o scutire de la multe dintre aceste tarife pentru smartphone-uri si alte electronice, iar la inceputul acestei luni, Trump a fost de acord cu o reducere temporara a taxelor pentru importurile din China.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare