![]() |
30.04.2025, 00:03 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Companie : Copper
Fondatori : Dmitry Tokarev (2018)
Sediul central : Londra, Marea Britanie
CEO : Amar Kuchinad (din 2024, inlocuindu-l pe fondatorul Dmitry Tokarev, care ramane membru al consiliului de administratie)
Domeniu : fintech/infrastructura pentru investitori institutionali
Total finantari : peste 280 de milioane de dolari
Evaluare curenta : peste 2 miliarde de dolari in urma finantarii de 75 milioane de dolari, finalizata in octombrie 2022
Model de business : platforma B2B care ofera servicii de custodie digitala, brokeraj si decontare pentru active cripto, utilizand tehnologia proprie ClearLoop pentru decontare rapida si securizata intre burse. Copper genereaza venituri prin abonamente si comisioane pentru servicii de custodie, decontare si tranzactionare
Cifre cheie : peste 200 de clienti institutionali (banci private, fonduri cripto, firme de tranzactionare); integrare cu peste 25 de burse majore prin reteaua ClearLoop; pana la 500 de angajati.
Povestea Copper pe larg
Copper este o companie fintech fondata in 2018 de Dmitry Tokarev in Londra, specializata in infrastructura pentru active digitale, scrie pe site-ul propriu. Compania ofera servicii de custodie, brokeraj si decontare pentru investitori institutionali, utilizand tehnologia proprie ClearLoop pentru decontari rapide.?
Compania a dezvoltat tehnologia proprie ClearLoop, care permite decontarea instantanee si offline a tranzactiilor intre bursele de criptomonede, conform BusinessCloud. Insa, Copper a intampinat dificultati in obtinerea aprobarii din partea Autoritatii de Conduita Financiara (FCA) din Regatul Unit. Dupa mai multe incercari nereusite, compania si-a retras aplicatia de inregistrare in 2024 si s-a orientat catre piete precum SUA, Europa si Orientul Mijlociu, scrie Financial Times.
In 2018, Copper a atras o finantare de tip Seed in valoare de 1,3 milioane de dolari pentru dezvoltarea solutiilor de custodie si brokeraj, potrivit informatiilor publicate pe site-ul companiei.
In februarie 2020, compania a atras o finantare Seria A si a obtinut 8 milioane de dolari de la investitori precum Target Global, MMC Ventures si LocalGlobe, pentru extinderea globala si lansarea de noi produse, scrie Crunchbase.
In mai 2021 a urmat Seria B, in urma careia compania a ridicat o finantare de 50 de milioane de dolari intr-o runda condusa de Dawn Capital si Target Global, cu participarea Illuminate Financial Management, LocalGlobe si MMC Ventures, potrivit TechCrunch. Fondurile au fost destinate extinderii internationale si cresterii echipei.
In octombrie 2022, compania a anuntat Seria C de investitii in urma careia a ridicat 196 de milioane de dolari, inclusiv un imprumut de 15 milioane de dolari. Desi evaluarea exacta nu a fost dezvaluita, compania cauta o evaluare de aproximativ 2 miliarde de dolari, devenind astfel un unicorn, mai scrie TechCrunch, Crunchbase, Bloomberg si Business Wire.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.