×

Accesează
contul existent

Business international

Urmeaza Gala ZF 2025, luni, 17 noiembrie: Enrico Letta, invitatul special al evenimentului: Intr-o...

Urmeaza Gala ZF 2025, luni, 17 noiembrie: Enrico Letta, invitatul special al evenimentului: Intr-o lume a brutelor, trebuie sa cladim o Europa Mare. In noua ordine internationala bazata pe putere, si nu pe reguli, Europa trebuie sa-si sporeasca forta si rezistenta

07.11.2025, 00:05 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

"Building Europe in a World of Brutes" (Construirea Europei intr-o lume de brute) este titlul unei alte carti scrise de Enrico Letta, ce descrie actualul climat geopolitic caracterizat de o trecere de la o ordine internationala bazata pe reguli la una bazata pe putere.

In acest climat, tarile europene trebuie sa-si creasca puterea si rezilienta colective pentru a face fata actorilor statali asertivi care se folosesc de parghii economice si alte forme ale puterii pentru a-si avansa interesele. Enrico Letta argumenteaza ca Europa trebuie sa-si adanceasca integrarea economica si politica, in special prin intermediul unor institutii financiare mai puternice, pentru a deveni un jucator global mai puternic.

Autocratii, liderii care-si impun cu forta vointa, sunt "brutele" la care face Letta referire. Ar trebui sa devenim ca ei, sa spunem ca aceasta este starea de spirit a vremurilor noastre si sa fim ca Erdogan? Putin Trump aici, putin Putin dincolo? a fost intrebat Letta intr-un interviu.

Nu, categoric nu, a fost raspunsul acestuia. "Trebuie sa luptam sa facem exact opusul".

"Brutele" sunt cei care se folosesc de fluxurile comerciale, de lanturile de aprovizionare si alte instrumente economice pentru a castiga un avantaj, o practica care devine din ce in ce mai intalnita in randul atat al adversarilor, cat si al aliatilor.

Letta sugereaza crearea unei "Europe Mari" cu o puternica Banca Europeana de Investitii in centrul sau pentru a completa Banca Centrala Europeana, Europa fiind in acest fel capabila sa faca fata mai bine crizelor si sa creasca investitiile.

Obiectivul celor doua institutii ar fi de a creste investitiile si disciplina bugetara, cat si stabilitatea monetara si a dobanzilor.

Pe plan extern, atacurile lui Trump, sfidarea afisata de Putin si provocarile venite din partea lui Erdogan cer mai mult ca niciodata ca europenii sa-si uneasca fortele. Cu atat mai mult, cu cat continentul trebuie sa faca fata in acelasi timp altor mari provocari, cum ar fi cresterea populatiei mondiale, afluxul de migranti, schimbarile climatice si transformarile economice rapide. A sosit vremea ca Europa sa se afirme pentru a deveni o putere a valorilor, considera Enrico Letta.

Cat priveste China, nu ar trebui pur si simplu sa ne indreptam catre acesta pentru ca Trump ne ataca, potrivit acestuia. "Sper ca agresiunea lui Trump va impinge Uniunea Europeana sa se deschida in fata restului lumii. Am fost prea protectionisti in trecut si prea inerti".

Ce este important, adauga Enrico Letta, este ca agresiunea lui Trump este mai puternica decat ne asteptasem, iar aceasta ar trebui sa constituie un semnal puternic de alarma pentru toata lume. "Cea mai buna reactie fata de Trump este integrarea Europei, aceasta este credinta mea", declara fostul premier italian.

Schimbarile geopolitice inregistrate in ultimii ani evidentiaza importanta concentrarii asupra dimensiunii externe a pietei unice, asigurand capacitatea de reactie si relevanta acesteia intr-o lume aflata in schimbare rapida, noteaza acesta in raportul sau Mult mai mult decat o piata.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare