10.10.2025, 00:07 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
¬ Florin Dragan, rector, UPT: "Rolul Politehnicii este ca impreuna cu companiile, impreuna cu mediul socio-economic, sa ofere o viziune pentru acest oras si pentru aceasta regiune" ¬ Simona Belea, managing director, AUMOVIO Timisoara: "Inovatia si educatia sunt precursorii succesului. Avem nevoie de o strategie nationala pentru inovare" ¬ Sorin Maxim, ADR Vest: "Atat timp cat pulseaza universitatile, eu cred ca este sansa" ¬ Andrei Munteanu, Cowork Timisoara: "Avem toate resursele si colaborare, cred ca putem sa punem Timisoara pe o harta foarte mare."
Timisoara poate deveni un important centru regional de inovare, insa pentru asta este nevoie de viziune comuna, de colaborare intre mediul universitar, companii, antreprenori si administratia publica.
Dezvoltarea ecosistemului local de inovare depinde insa nu doar de initiative regionale, ci si de o strategie coerenta la nivel de tara, au fost cateva dintre concluziile conferintei ZF Innovation Summit Timisoara 2025"Future Forward: Cand tehnologia redefineste businessul".
Evenimentul a fost organizat de Ziarul Financiar in partneriat cu Universitatea Politehnica Timisoara si cu sprijinul sponsorilor ADR Vest, Blume Technologies, ExtensityAI, Honeywell, Hategan Attorneys, Lipoplast, NewPharma, OMV Petrom, Rayscape, Webamboos, Co-work Timisoara.
"Daca actionam individual, nu e bine, dar impreuna cred ca putem face unele lucruri care (acum) lipsesc. Si ce lipseste. Da avem un guvern de criza, care taie. Era necesar sa faca anumite taieri. Mai pune taxe - asta nu stiu daca era chiar asa de necesar. Nu e foarte placut, dar (problema este ca guvernul acesta de criza - n. red.) nu prea ofera o viziune sau o perspectiva. Nu am vazut asta. Se spune ca poate in 2027... Asta cu "poate in 2027" nu e o viziune. Si atunci, acesta e rolul nostru, acesta e rolul Politehnicii, ca impreuna cu companiile, impreuna cu mediul socio-economic, sa ofere o viziune pentru acest oras si pentru aceasta regiune", a declarat in cadrul evenimentului Florin Dragan, rector al Universitatii Politehnica Timisoara.
Simona Belea, managing director al AUMOVIO Timisoara, a subliniat nevoia unei politici nationale de sustinere a inovarii.
"Trebuie sa avem la nivel de tara o strategie pentru inovare. Am mers la intalnire cu presedintele Nicusor Dan, mediul academic si mediul de business cu propuneri foarte concrete pe termen scurt, mediu si lung, iar una dintre propuneri pe termen scurt a fost cresterea indicelui de inovare a Romaniei, sa ajungem cel putin in top cinci. Suntem constant pe ultimul loc in Europa la indicele de inovare. (...) Nu este suficient sa ai obiective ambitioase, trebuie sa ai sistemele care sustin aceste obiective. Este o mantra dupa care traim, si trebuie sa o implementam si la nivel de tara", a detaliat ea.
Succesul in business si al unui stat deopotriva se construieste pe baza a doi factori, educatia si inovarea, crede Simona Belea, managing director al uneia dintre cele mai mari companii din Timisoara - AUMOVIO (anterior Continental Automotive).
"Daca ne uitam pe factorii care contribuie in mod semnificativ la dezvoltarea unei natiuni, vedem ca inovatia si educatia sunt precursorii succesului", a subliniat Simona Belea.
La randul sau, Mihai Brana, director general al Honeywell Romania, a aratat ca inovatia trebuie sa raspunda unor nevoi reale ale pietei.
"O inovatie trebuie sa raspunda unei nevoi reale. Toata lumea se confrunta cu un deficit de personal calificat, exista preocupari in domeniul sustenabilitatii si sigur ca pe toti ne influenteaza conectivitatea, cloud-ul si AI-ul", a explicat el.
Pe plan regional, Sorin Maxim, directorul general al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Vest (ADR Vest), a punctat rolul universitatilor si al tinerilor in sustinerea inovatiei. ADR Vest vine cu programe de finantare care sa adreseze tintit dezvoltarea inovatiei in regiune. "Atat timp cat pulseaza universitatile, eu cred ca este sansa. Cand vorbim de inovatie, ne uitam in primul rand la tineri si la generatiile care vin, pentru ca multe din tehnologiile care s-au democratizat in ultima perioada pentru ei sunt mult mai facile. Avem un pachet de finantare care tinteste tinerii in principal, dar si zona antreprenoriala. (...) Avem doua instrumente de fond de capital de risc: este un accelerator cu un fond de capital de risc de tip seed si pre-seed in care tinerii, companiile, ideile pot porni la nivel de incipient intr-un proces de accelerare si mai apoi pot primi o runda sau doua de finantare de 400.000 - 500.000 euro si apoi avem un fond de capital de risc de serie A , care va oferi finantari de pana la 5 milioane de euro", explica directorul general al ADR Vest.
Colaborarea intre actorii locali este esentiala pentru dezvoltarea unui ecosistem de tehnologie competitiv. Andrei Munteanu, co-founder & CEO Cowork Timisoara, a subliniat ca doar prin cooperare pot fi valorificate resursele existente:
"Cuvantul cheie pe care trebuie sa ne concentram este colaborarea. Mergi mai departe cu colaborarea, mai repede cu colaborarea, mergi mai repede decat poti s-o faci in ograda ta, decat poti sa o faci in compania ta, in organizatia ta, in institutia ta. Colaborarea ar trebui sa fie piata de temelie a oricarui ecosistem. Vom avea si doua fonduri de venture capital in regiune care se vor concentra pe a educa si dezvolta si finanta antreprenori, start-up-uri de tehnologie din regiune. Asta inseamna ca avem toate resursele si cu acea colaborare pe care insist foarte mult cred ca putem sa punem Timisoara pe o harta foarte mare", subliniaza el.
In aceeasi directie, Ioana Hategan, managing partner si fondator al Hategan Attorneys, a accentuat importanta dialogului intre mediile profesionale.
"Nu mai este suficient sa actionam fiecare in bula noastra si din cand in cand sa ne intalnim. Este foarte important sa reusim sa cream un dialog prin care competentele pe care fiecare dintre noi le are sunt puse impreuna pentru a crea, pentru a merge la urmatorul nivel, pentru a crea inovatie", a concluzionat ea.
Florin Dragan , rector, Universitatea Politehnica Timisoara
¬ Timp de 105 ani, UPT a dat peste 140.000 de absolventi si stim ce a insemnat pentru dezvoltarea Timisoarei, dezvoltarea regionala si pentru dezvoltarea Romaniei. In multe cazuri a insemnat si dezvoltarea unor companii de la nivel global.
¬ Intotdeauna procentul de absolventi de inginerie la Timisoara a fost cel mai mare dintre orasele Romaniei.
¬ Anul viitor nu arata simplu, sunt convins. Trebuie sa muncim mult si sa facem acest lucru impreuna.
Sorin Maxim , director general, ADR Vest
¬ Cand vorbim de inovatie, ne uitam in primul rand la tineri si la generatiile care vin, pentru ca multe din tehnologiile care s-au democratizat in ultima perioada sunt mult mai facile pentru ei.
¬ Avem un pachet de finantare care tinteste tinerii in principal, dar si zona antreprenoriala.
¬ Incercam sa construim o retea de centre de competente si creativitate in care sa expunem tinerii la tehnologiile noi in laboratoare, impreuna cu companiile si universitatile.
Razvan Bocaeti , CEO, Lasting Group
¬ Suntem intr-o faza avansata a unui proiect impreuna cu European Space Agency (ESA), care ne-a acordat titlul de prima zona in care s-a realizat un ARTES Hub. Un ARTES Hub este un hub de tehnologie in zona SATCOM (comunicatii prin satelit), in care noi incercam sa aducem actori din zona publica si multinationale, astfel incat sa punem la dispozitia pietei tehnologie de cea mai inalta clasa.
¬ Din pacate, nu avem un ecosistem in acest domeniu specializat nici in Romania, nici in Timisoara. Incercam prin intermediul ARTES Hubului sa strangem langa noi actori; avem un parteneriat cu UPT si cu Nokia pentru un prim proiect.
Michael Bogdan Margineanu , fondator si presedinte, BioMentorHub
¬ Vedem ca s-au facut pasi in zona de digital health in ecosistemul antreprenorial si exista o intersectie pe care o putem gasi cu biostiintele experimentale. Asta ne intereseaza pe noi.
¬ Aici sunt sanse foarte mari de a ajunge chiar la un unicorn la un moment dat, vedem ca exista acest interes.
¬ Avem oameni in universitati care au acest potential, trebuie sa ii stimulam si sa indepartam aceasta panza de paianjen care sta pe ceea ce inseamna a gandi mai departe.
Teodor Pop , director servicii si sisteme informatice (CIO), Universitatea Politehnica Timisoara
¬ Noi avem proiecte unde ofrim training nu doar pentru studenti, ci si pentru IMM-uri, ii ajutam pe zona strategica, pe zona de digitalizare, sa inteleaga ce inseamna domeniile tangente digitalizarii, astfel incat digitalizarea sa fie ceva simplu pentru ei.
¬ Nu ajunge sa fii doar un om tehnic, trebuie sa ai o pregatire financiara, sa ai o pregatire pe marketing digital, sa ai o pregatire orientata spre produs, spre client, pentru ca altfel e foarte greu sa fii disruptiv in piata.
Andrei Ternauciuc , sef de lucrari/lector universitar, Universitatea Politehnica Timisoara
¬ Atunci cand vorbim despre blockchain, primul lucru ne vine in minte este bitcoin, moneda criptomoneda, cu toate controversele sau nesigurantele din jurul ei.
¬ Tehnologia din spatele acestei monede, blockchainul, este o oportunitate deosebita care ofera o fiabilitate, o trasabilitate si un potential enorm.
¬ In ziua de azi, Politehnica incearca sa contribuie la dezvoltarea si pilotarea acestui ecosistem.
Andrei Munteanu , cofounder & CEO, Cowork Timisoara
¬ Vom avea si doua fonduri de venture capital in regiune care se vor concentra pe a educa, dezvolta si finanta antreprenori, start-up-uri de tehnologie. Avem toate resursele, iar cu colaborare cred ca putem sa putem sa punem Timisoara pe o harta foarte mare.
¬ Legat de specializari, nisari verticale, cred ca e o oportunitate sa ne uitam in ce directie putem sa mai dezvoltam specializarea de automotive pe care are Timisoara. Cred ca in Timisoara, incet-incet, dezvoltam un pilon pe med-tech.
Maxim Rotaru , cofounder & CEO, Webamboos
¬ Suntem in momentul de fata aproximativ 30 de oameni, dezvoltam produse atat pentru piata din Romania, dar mai mult pentru cei din afara.
¬ Dezvoltam solutii atat pentru companii mici, start-up-uri, cat si pentru companii mari. Una dintre solutiile pe care le dezvoltam noi in momentul de fata este de digitalizare a proceselor logistice la a doua cea mai mare companie de livrat scrisori din Germania.
¬ Antreprenorii trebuie sa aiba curaj sa incerce, nu se poate intampla nimic rau, in cel mai rau caz o sa piarda niste timp, bani.
Norbert Tako , fondator si director pentru experiente creative & inginerie comunitara, Centrul Cultural PLAI
¬ Cred ca tehnologia este un limbaj pe care il folosim, care ajuta la amplificarea emotiilor, la amplificarea impactului anumitor proiecte culturale.
¬ Pentru UPT, anul trecut am creat un mod de prezentare cu holograme, o unealta care a pus in valoare fundatia universitatii, mediul in care universitatea activeaza.
¬ Emotia umana trebuie sa ramana in mijloc tot timpul si tehnologia trebuie folosita atunci cand are un motiv clar de a ajuta propagarea impactului.
Alin Vaida , cofondator & general manager, FAPTE & Jazz in the Park
¬ Cand vorbim de inovatie in cultura, imi fuge mintea la alte aspecte decat cele tehnologice pentru ca in cultura si in evenimente in general se pune foarte mult accent pe experienta umana.
¬ Este important sa inovezi in cultura, sa creezi experiente noi, modalitati noi de a apropia lumea de cultura, de evenimente si de arta.
¬ Cineva spunea despre cultura ca este verisoara educatiei. Si eu cred asta - cultura este un mod mai prietenos de a contribui la educatia unei comunitati.
Claudiu Leoveanu-Condrei , CTO & cofondator, ExtensityAI
¬ Am incercat sa obtinem investitii, insa este destul de greu in Europa sa ridici runde mai mari, care sa iti permita sa poti folosi tehnologia mai mult decat pentru a livra un serviciu. Discutiile pe care le-am avut nu prea au fost intelese, dar am continuat pe partea aceasta.
¬ Ne ocupam in mare parte de automatizare de workflow-uri, in special pe nisa de automatizare a cercetarii.
¬ Nu avem un produs, suntem 25% cercetare, incercam sa publicam an de an, iar 75% contracte B2B.
Florin Vilcea , director, Departamentul de Finantare Fonduri Europene, Universitatea Politehnica Timisoara
¬ Incercam la universitate sa dezvoltam un mindset de antreprenor in randul studentilor, un mindset poate mai inovativ decat al unui simplu inginer care rezolva o problema.
¬ In regiune, ne-ar trebui mai mult curaj sa dezvoltam colaborari ca universitate, atat cu mediul economic, cat si cu institutiile locale, in asa fel incat sa putem realiza mai mult.
Mihai Brana , director general, Honeywell Romania
¬ Fabrica din Lugoj este una dintre cele mai moderne unitati si cred ca este una dintre cele mai mari unitati de productie de echipamente electronice de securitate la incendiu si automatizari in cladiri din Europa. Gradul de automatizare si robotizare este unul foarte ridicat
¬ Inovatia trebuie sa raspunda unei nevoi reale (...) gradul de automatizare si robotizare este unul foarte ridicat si adaptat tehnologiilor pe care noi le producem.
Mihai Udrescu , coordonator, programul de master in calcul cuantic, Departamentul de Calculatoare si Tehnologia Informatiei, UPT
¬ Acest master este parte a unui efort mai larg de a crea un ecosistem de calcul cuantic in Timisoara si Romania.
¬ Pot spune ca avem deja studenti angrenati in proiecte. Avem o studenta care face o vizita la Institutul Cuantic din Portugalia. Am inceput sa avem colaborari pe plan academic si in strainatate, nu doar in tara.
Stefan Iarca , cofondator, CEO, Rayscape.ai
¬ In ceea ce priveste functionalitatile, avem cateva lucruri pe care le avem in dezvoltare in momentul de fata. Probabil cel mai interesant lucru este ca am reusit sa ajungem in 15 tari ca implementare.
¬ Am crescut destul de mult proportia veniturilor din afara tarii vs. cele din Romania. In total, sunt undeva la 250-300 de clinici si spitale care ne folosesc solutia cu sau fara plata.
Rares Istoc , chief technology officer, Cube Digital
¬ As vrea sa am mai multi clienti din Romania. Zonele cu impactul cel mai mare au fost Germania, Elvetia, Regatul Unit, cealalta jumatate fiind in Romania.
¬ Suntem o agentie de outsourcing care dezvolta solutii de AI, facem modele de la zero, sprijinim diverse industrii in educatie, cum sa foloseasca AI-ul si daca este corecta directia pe care au luat-o folosind sau implementand solutii de AI.
¬ In doi ani, am facut undeva la 10-11 proiecte care au intrat in productie.
Flaviu Petrica , manager, Policlinica Bastion
¬ In medicina nu exista limite privind tehnologia. Lucrurile vor avansa foarte mult in urmatorii zece ani. Deja se intampla sa fii in Romania si sa te opereze poate un medic din Statele Unite.
¬ Componentele prin care ne dezvoltam trebuie implementate cu responsabilitate si cu o gandire corecta si eficienta fata de beneficiarul final, pacientul.
¬ Sunt mai multe bariere in domeniul medical decat trepte pentru a extinde tehnologia. Exista bariera pe care ti-o pune statul (birocratia - n.r.).
Florin Ciocan , ecosystem & innovation manager, Nokia Romania
¬ Tehnologiile despre care discutam si perspectivele pe care le intrevedem se pot face doar impreuna.
¬ In AI, cat si in alte sectoare din tehnologie, principalul blocaj este cel legislativ.
¬ In trei ani, am ajuns sa avem o solutie de 5G intr-o valiza. Ganditi-va la viteza cu care se avanseaza si ritmul in care dezvoltam tehnologiile viitorului.
¬ De 35 de ani, toate tehnologiile pe care le-am dezvoltat si testat in Timisoara au ajuns gratuit in UPT.
Roxana Damaschin-Tecu , cofondatoare, UnLoc & OilRight
¬ Sustenabilitatea este despre impact colectiv si actiuni pe care le facem individual si organizational in toate domeniile vietii astfel incat sa avem grija de ceea ce vine dupa noi.
¬ Grija trebuie sa includa mediul inconjurator, dar si modul economic si social in care ne dezvoltam si sa nu mai fie atat de multi oameni ramasi in urma.
¬ Peste 800 mil. persoane traiesc cu sub un dolar/zi, iar numarul pare sa creasca si duce la tot mai multe probleme la nivelul societatii globale.
Andreea Iager-Tako , fondatoare, Centrul Cultural PLAI
¬ As adauga sustenabilitatii o componenta de etica. In etica sociala as include felul in care construim sisteme economice si educationale pe tot parcursul vietii, dar si felul in care urmarim si analizam zona de impact.
¬ Lucrurile trebuie sa fie facute mai constient si sa incercam sa provocam tot mai mult moduri de operare deja impamantenite cu acest unghi al eticii sociale si de mediu (...) Nu datorita noua se intampla magia, ci datorita colaborarii intre diferite voci.
Simona Belea , managing director, AUMOVIO Timisoara
¬ Am facut cativa pasi intr-o directie buna. Avem legaturi stranse cu autoritatile locale, cu primaria si avem actiuni si studiem in permanenta cum putem sa stimulam si antreprenoriatul.
¬ Vad din ce in ce mai multe evenimente, deci chiar cred ca sunt suntem pe drumul cel bun.
¬ In acelasi timp se vede o polarizare foarte puternica pe zona de automotive si cred ca am beneficiat de o diversificare a industriei in aceasta zona. Acesta este statusul.
Ramona Laczko David , director, Centrul pentru Proiecte al Municipiului Timisoara
¬ In Timisoara, cultura este vazuta ca un motor de dezvoltare pentru tot ce inseamna orasul.
¬ Cred ca aici trebuie sa subliniez deja legatura dintre cultura si educatie, dintre cultura si universitate si rolul pe care Universitatea Politehnica l-a avut in dezvoltarea programului de Capitala Europeana a Culturii.
¬ Alte organizatii culturale vin la Timisoara si incearca sa inchege parteneriate, sa dezvolte proiecte culturale. E un indicator ca inovam si suntem pe drumul cel bun.
Ioana Hategan, managing partner si fondator, Hategan Attorneys
¬ Nu mai este suficient sa actionam fiecare in bula noastra si din cand in cand sa ne intalnim.
¬ Este foarte important sa reusim sa cream un dialog prin care competentele pe care fiecare dintre noi le are sunt puse impreuna pentru a crea, pentru a merge la urmatorul nivel, pentru a crea inovatie.
¬ Suntem intr-o perioada extrem de entuziasta, toata lume are asa o efuziune cu privire la inovatie.
¬ Inovatia trebuie facuta cu responsabilitate.
Stefan Carpanu , director IT si dezvoltare, Lipoplast
¬ Exista multa initiativa, am vazut in oras multe evenimente de profil tehnologic.
¬ Exista companii foarte mari care si-au gasit aici resursele de care au nevoie pentru a creste la nivel global, nu doar in ceea ce priveste bunastarea noastra de zi cu zi.
¬ Nu avem neaparat o viziune de ansamblu sau resursele ca sa zicem ca putem aloca cinci-sase persoane ca sa se ocupe, sa dezvolte ceva ce stim ca poate ne-ar ajuta pe noi.
Val Muresan , manager, Equal1
¬ Odata cu extinderea calculatoarelor cuantice vom putea rezolva probleme care azi se rezolva, s-ar rezolva in 10.000 de ani de aici incolo, in relativ cateva minute si ce fel de probleme se rezolva.
¬ Cand vor exista aceste calculatoare, ele vor putea rula niste modele care vor putea simula corpul uman. De exemplu, iti vor putea spune daca o celula are probleme si ce solutii de tratament sunt. In mod clar, vom reusi sa incetinim sau chiar sa oprim procesul de imbatranire.
Robert Olariu , cofondator & CEO, Blume Technologies
¬ Eu vin dintr-o familie antreprenoriala si am vazut atitudinea aceasta de a-ti asuma riscuri si a rezolva probleme.
¬ Scopul pe care trebuie sa-l urmezi este sa-ti aduca si un castig financiar, chiar din primul business am facut ceva banuti, nu multi. Asta a fost in timpul facultatii.
¬ Am vandut calculatoare pentru pasionatii de jocuri. N-am vandut multe, dar am facut ceva bani si acel sentiment mi-a placut.
¬ Am vazut atitudinea asta de a-ti asuma riscuri si de a rezolva probleme si de a lasa ceva in urma.
Ligia Ardelean , country manager, Atos GDC Romania & Bulgaria
¬ Cred ca adoptarea oricarei tehnologii noi in acest moment trebuie sa se faca in urma unei analize care trebuie sa se uite la maturitatea tehnologiei, sa se uite la aplicabilitate, adica testul realitatii.
¬ Daca vrei sa faci parte din acest curent al inovatiei, trebuie sa-ti pastrezi businessul sanatos si echilibrat.
¬ Esenta nu este sa adopti tehnologii impulsiv, trebuie ca aceste programe sa treaca testul realitatii.
Simona Giura , director executiv, Garana Jazz Festival
¬ Noi am incurajat tehnologia pe scena si o facem si acum. Acum mai toti artistii utilizeaza cat mai multe dispozitive.
¬ Credem ca folosim toate instrumentele posibile sa facem festivalul cunoscut in Romania si in afara tarii, sa aducem un public cat mai numeros.
¬ In timpul festivalului vrem ca lumea sa se conecteze cu locul, sa se rupa putin de tot ce consuma in fiecare zi, de bombardamentul de tehnologie din toate partile si sa se bucure de natura si de muzica.
Mihai Moldoveanu , project manager si muzician, JazzyBIT
¬ Tehnologia o folosim conform progresului tehnologic. Folosim mixere digitale de cativa ani si totul e mult mai simplu, mai rapid pentru productia sonora. Din punctul de vedere al inovatiei, formatia noastra mereu a incercat ceva diferit.
¬ Oamenii raman putin cu stereotipul ca jazzul este o muzica culta, selecta pentru un public restrans si am incercat sa iesim din chestia asta, am incercat sa inovam putin. Nu stim daca ne-a iesit, probabil ca ne-a iesit intr-o masura.
Razvan Vlasin , CIO, Newpharma Development
¬ In general, acest ESG, care inseamna mediu si partea sociala, si partea de guvernanta, adica people-planet. Socialul este mai important, este o cheie a succesului, dar ca sa rezolvam socialul trebuie sa facem un efort destul de mare.
¬ Un nou termen care a aparut in acest in aceasta perioada se numeste "green hushing", adica au ajuns inclusiv cei care fac sustenabilitate pe bune sa le fie frica sa vorbeasca despre asta.
¬ Cred ca cine va face sustenabilitate cu succes pe bune este cel care isi va cunoaste scopul cu adevarat.
Monica Diaconu , cofondatoare, Asociatia Parinti in Dialog & Scoala Babel
¬ Ne dorim sa vedem cum putem sustine viata atat in in randul oamenilor si viata naturala, viata ecosistemelor.
¬ Inovatia vine din felul in care ne raportam cu totii la comunitatea educationala. Vorbim despre modele de invatare noi, care ne ajuta sa imbinam inovatia tehnologica cu sustenabilitatea. Cea mai mare inovatie este aceea ca putem crea un nou ecosistem educational, al colaborarii si sustinerii reciproce cu ajutorul tehnologiei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
06.12.2025, 13:18
Google va fi obligata sa renegocieze anual orice contract pentru pozitia de motor de cautare...