|
12.12.2025, 12:00 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
¬ Anul 2025 nu a fost unul simplu pentru piata farmaceutica locala ¬ Ca intr-un roller-coaster, industria farma a trecut prin schimbari de actionariat la firme importante, anunturi de investitii, legi schimbate pe ultima suta de metri, cresteri de preturi ¬ In acest peisaj, pacientii au fost cei care au simtit cel mai mult efectele turbulentelor din domeniu.
Piata farmaceutica locala nu a fost ocolita in 2025 de presiunile din economie si a trecut de la o extrema la alta.
Pe de-o parte au fost cateva investitii ale producatorilor locali, dar si pariuri ale unor companii internationale pe Romania, dar la celalalt pol au stat cresterile de taxe si legi care au afectat consumul si pacientii in special.
Cum s-au vazut zece evenimente importante in peisajul farmaceutic local?
1 . Ministru nou la Sanatate
Alexandru Rogobete a preluat portofoliul Sanatatii in vara lui 2025, in guvernul Bolojan, dupa ce anterior a fost secretar de stat si consilier in ministerul pe care acum il conduce. Are 34 de ani, este licentiat in Chimie - Universitatea de Vest din Timisoara, 2013, a urmat Medicina la Universitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes" din Timisoara (doctorat in 2024) si are un master in managementul serviciilor sociale si de sanatate. A lucrat ca medic rezident de anestezie si terapie intensiva in Spitalul Judetean "Pius Brinzeu" Timisoara. Conduce Ministerul Sanatatii, cu un buget de 28 mld. lei in 2025. Un eveniment cu care Rogobete a atras atentia inca de la preluarea mandatului a fost propunerea prin care sefii de sectii in spitalele clinice, adica unitatile unde sunt pregatiti rezidentii, sa ocupe functia in baza unui concurs, nu prin numire de universitatile de medicina.
Alexandru Rogobete, ministru al sanatatii, numit in vara lui 2025.
2 . Sef nou la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS)
Si CNAS, institutia care gestioneaza cei mai multi bani din Sanatate, a trecut printr-o shimbare de conducere in 2025. Decizia a ridicat semne de intrebare pentru ca nu a fost motivata. Astfel, la un an si trei luni de la numirea Valeriei Herdea in functia de sef al CNAS de catre Marcel Ciolacu, fostul premier, tot el a revocat-o din functie. Niciun oficial din sanatate sau din guvern nu a iesit public sa explice motivele din spatele schimbarii. La conducerea CNAS a fost numit un alt medic, Horatiu Remus Moldovan, care a ocupat in ultimii trei ani functia de secretar de stat in Ministerul Sanatatii (2023-2025). El este absolvent al Universitatii de Medicina si Farmacie Targu-Mures, in 2003. De profesie, este medic primar de medicina muncii si a lucrat in Spitalul Judetean Targu-Mures, inainte de a deveni secretar de stat in Ministerul Sanatatii in 2023. In 26 de ani de la infiintare, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a avut 31 de schimbari de presedinti. Institutia este una dintre cele mai importante pentru sistemul sanitar, gestionand banii asiguratilor romani si platind serviciile medicale, medicamentele pacientilor. Bugetul Casei este de 77 mld. lei in 2025, triplu fata de acum un deceniu.
3 . Schimbare de actionar la Zentiva
In aceasta toamna Zentiva si-a schimbat si actionarul dupa ce americanii de la GTCR, un fond de investitii, au cumparat producatorul de medicamente intr-o tranzactie internationala de 4,1 mld. euro. Zentiva este unul dintre cei mai mari producatori europeni de medicamente generice, cu patru fabrici in total - doua la Bucuresti, una la Praga si inca una intr-un mic orasel din India - Ankleshwar, un hub pentru industria chimica. Miscarea marcheaza intrarea fondului de investitii american pe piata locala, ceea ce poate atrage noi investitii. GTCR, cu sediul la Chicago, este unul dintre cele mai active fonduri americane de investitii. Infiintat in 1980, administreaza zeci de miliarde de dolari si este specializat in achizitii din sectoare precum sanatate si farma, tehnologie, servicii financiare si business services.
Zentiva are doua fabrici de medicamente in Romania, in Bucuresti.
4 . Schimbare de actionariat la Stada
La nici un an de la inaugurarea unei fabrici de medicamente de la zero in Turda, judetul Cluj, germanii de la Stada au anuntat ca isi schimba actionarul majoritar in urma unei tranzactii la nivel international. Astfel, in septembrie 2025 fondurile de investitii Bain Capital si Civen, care detineau Stada, au vandut pachetul majoritar de 70% catre englezii de la CapVest. Agentia Reuters scrie ca valoarea companiei s-ar ridica la 10 mld. euro. CapVest are investitii in mai multe tari europene in domenii precum industria alimentara, retail, servicii medicale, FMCG. In Romania, afacerile Stada ajung la 250-300 mil. lei, din estimarile ZF. Compania a intrat pe piata locala in 1992 printr-o subsidiara. In 2022 compania germana a anuntat extinderea mai puternica in Romania, printr-o investitie directa semnificativa pe plan local intr-o fabrica de la zero. Destinatia investitiei a fost orasul Turda din judetul Cluj, iar valoarea la care s-a ridicat a fost de 70 mil. euro, o parte si din ajutor de stat.
Stada si-a schimbat actionarul intr-o tranzactie internationala in toamna lui 2025. Cu un an in urma, in octombrie 2024, a inaugurat o fabrica de la zero in Turda, Cluj, dupa 70 mil. euro investitie.
5 . Investitii noi in productie
In ultimii ani, marii producatori de medicamente din Romania au venit cu proiecte de investitii, dezvoltari ale portofoliului, noi fabrici ridicate de la zero. Totusi, in lipsa unei strategii a autoritatilor de a sustine productia locala, piata este in continuare dominata de importuri. Printre cele mai mari proiecte de investitii s-a remarcat Antibiotice Iasi, care a primit in aceasta toamna unda verde pentru o noua investitie de 375 mil. lei intr-un centru de cercetare si noi linii de fabricatie pentru medicamente fara alternative terapeutice. Jumatate din suma reprezinta fonduri europene, iar restul vor fi acoperiti de companie. Producatorul mai are in derulare si alte investitii anuntate in ultimii ani, in extinderea portofoliului de produse si noi linii de fabricatie.
Investitii are in plan si Terapia Cluj, care vrea sa se extinda pe trei noi piete internationale, dar si sa aduca echipamente nou in fabrica.
Antibiotice Iasi are unul dintre cele mai ambitioase planuri de investitii in linii noi de productie de medicamente si in cercetare de pe piata locala.
6 . Piata de medicamente creste in valoare, dar scade in volume
In ultimii ani, piata de medicamente din Romania urmeaza o reteta clasica: volumele raman constante sau scad, dar in valoare sunt cresteri de doua cifre. Acest lucru inseamna ca la pacienti ajung acelasi numar de medicamente, dar ele sunt mai scumpe. Aceeasi situatie se remarca si la nivelul ultimelor 12 luni, perioada octombrie 2024 - septembrie 2025. Daca in volume piata a ramas la 710 milioane de cutii, o stagnare, in valoare a generat 37 miliarde de lei, o crestere de aproape 12% in perioada mentionata. Fata de acum cinci ani, in 2019, cand vanzarile de medicamente erau de 17-18 mld. lei, piata s-a dublat in valoare, un ritm foarte abrupt, care insa n-a fost similar si in volume, unde evolutia in cinci ani a fost de 12-15%.
Piata de medicamente se apropie de 40 mld. lei. In cinci ani, piata s-a dublat in valoare, dar in volume ritmul a fost mult mai lent, doar 12% in cinci ani.
7 . Medicamente noi dupa un blocaj prelungit
Una dintre principalele probleme semnalate de pacienti si de companiile farmaceutice a fost perioada prea lunga pana cand un medicament nou intra in sistemul de compensare pentru a fi disponibil ulterior pacientilor. In prezent, un pacient din Romania asteapta peste 800 de zile (mai bine de doi ani) pana cand un medicament aprobat la nivelul Agentiei Europene a Medicamentului ajunge pe lista de compensare la nivel national. Din 173 de medicamente noi aprobate la nivel european in perioada 2020-2023, doar 33 au fost introduse si in Romania. In noiembrie 2025, Ministerul Sanatatii a anuntat ca 41 de molecule noi au intrat in lista medicamentelor compensate si gratuite dupa luni intregi de asteptare.
8 . Taxe noi care atrag cresteri de pret
Din august 2025, in urma situatiei economice din tara, guvernul Bolojan a hotarat sa impuna noi taxe, care au dus la creseri de preturi si in industria farmaceutica. Astfel, TVA a fost marita pentru suplimente alimentare si vitamine de la 9% la 21%. Primul efect? Cresteri de pret, dar scaderi la consum. In trimestrul 3 din 2025, adica lunile iulie, august si septembrie, s-au vandut cu aproape 5% mai putine medicamente fara reteta (OTC) fata de aceeasi perioada din 2024. Sunt astfel primele date la nivel general intr-o piata a produselor OTC care pana acum era "pe val" si raporta cresteri. Nici producatorii de medicamente n-au fost scutiti de taxe. Reforma din sanatate din aceasta toamna a inclus si o taxa de solidaritate pentru producatorii si importatorii din piata medicamentelor. Valoarea ei este de 0,6% si 1,7% in functie de tipul de medicamente.
Companiile farma platesc deja taxa clawback de 15% cei de generice, respectiv 25% cei de inovative, la care se mai adauga si acest procent sub umbrela taxei de solidaritate.
Taxele noi din pachetele de masuri fiscale au produs cresteri de preturi si au influentat bugetul pacientilor. Rezultatul? Consum in scadere.
9 . Pensionarii, inclusi la plata CASS
O alta masura-soc a fost largirea bazei de oameni care contribuie la bugetul Sanatatii prin impozitarea pensiilor care trec de 3.000 de lei, prag stabilit de guvern. Astfel, un pensionar cu 3.500 de lei pensie va da inapoi catre stat 10% din 500 de lei, adica 50 de lei. Sunt 1,7 milioane de pensionari care primesc lunar peste 3.000 de lei, din datele de la Casa Nationala de Pensii. Aceasta masura a adus 400 de milioane de lei in septembrie la bugetul de venituri al Casei Nationale de Asigurari Sanatate (CNAS). Masura de a strange bani de la pensionari vine dupa ce ei au contribuit deja cu sume importante la sanatate in perioada in care au fost angajati. In acelasi timp, accesul la medic este in continuare dificil, iar programele de preventie si screening sunt doar pe hartie si in declaratii, dar lipsesc in practica.
10 . Retailul farma isi cauta directia
Profesia de farmacist se afla de cativa ani sub presiune uriasa din lipsa de tineri care sa fie atrasi de acest domeniu. In contextul unei marje de profit de sub 3%, antreprenorii din domeniu spun ca nu pot creste salariile, care au ramas in urma raportat la nivelul de responsabilitate solicitat de profesie. In acelasi timp, farmacistii spun ca pot fi parte a unui sistem de preventie care sa porneasca direct din unitatile farmaceutice, printr-o monitorizare a unor indicatori de baza, cum ar fi glicemia si tensiunea. Inca nu exista un cadru legal pentru a deconta aceste servicii pe care farmacistii ar putea sa le faca, ceea ce adanceste criza prin care trece profesia.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
04.03.2026, 00:07
Alina Timofti, NNDKP: Marile companii au in continuare interes pentru piata romaneasca si proiecte...