Pot beneficia de reducerea pentru vechimea în rețea abonații de voce mobilă ai Orange România care activează serviciile Fibră și TV prin cablu pe 24 de luni și prelungesc abonamentul existent de voce mobilă la o valoare mai mare sau egală cu 7 euro/lună. Clienții Orange PrePay, cu vechime de minimum 2 ani, care trec la un abonament de voce Fun/Smart și achiziționează un pachet cu Fibră și TV prin cablu, pe o perioadă de 24 luni, beneficiază de același bonus pentru vechimea cartelei PrePay. Valoarea bonusului pentru fiecare an de vechime în rețea este de 5 € la activarea Fibră 500, de 10 € la activarea Fibră 1000, respectiv 15 € pe an la activarea Fibră 2300. Bonusul este acordat pentru o vechime maximă de 20 de ani.
Pot beneficia de bonusul de vechime și clienții Orange Romania Communications care au servicii de internet și televiziune și activează un abonament de voce mobilă pe 24 de luni, împreună cu prelungirea abonamentelor existente. Valoarea bonusului pentru fiecare an de vechime este de 15 €. Bonusul este acordat pentru o vechime maximă de 15 ani.