×
Tehnologie

Istoric

Colaborarea dintre Orange România și Universitatea Politehnica București – Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) a început în 1998 prin programul Orange Telecom University (OTU). Prin acesta, s-au acordat burse (200 USD/lună timp de 10 luni) unor studenți selectați pe bază de examen. Astfel, în perioada 1998 – 2001, au fost selectați 22 de bursieri (15 bursieri pentru anul școlar 1998-1999, 6 bursieri pentru anul școlar 1999-2000, respectiv 6 bursieri pentru anul școlar 2000/2001). Dintre aceștia, 15 au fost angajați în cadrul companiei. Nu s-au predat cursuri.

După o pauză de 5 ani, programul a fost reluat în octombrie 2006, când au fost selecționați pe bază de interviuri 18 bursieri (bursele aveau o valoare de 200 euro/lună, timp de un an). În semestrul II al anului universitar 2006-2007, 18 traineri ai Orange România au susținut 50 de ore de curs. Cursurile s-au desfășurat în diferite locații Orange, iar la sfârșitul perioadei de training, au fost angajați 16 studenți.

În toamna lui 2007, programul a fost redenumit Orange Education Program și a fost semnat un contract de parteneriat cu Universitatea Politehnica București - Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației.

În primele două promoții ale Orange Educational Program au fost câte 20 de bursieri, apoi câte 10 în următoarele trei. Promoțiile 2012-2013 și 2013-2014 au avut câte 15 bursieri, iar 2014-2015, 10 bursieri. De remarcat este faptul că la cursurile din cadrul Orange Educational Program au participat benevol și alți studenți – fără burse – dar care la sfârșitul perioadei de training au primit diplome.

Au fost predate în medie 85 ore de curs pe an școlar, de către aproximativ 35 de specialiști Orange România.

În plus, începând cu anul universitar 2011-2012, programa de cursuri a fost îmbunătățită:

↵ Inapoi la pagina principală