Capitala de 100

"Construita in stil Tudor (asa-zisul gothic tertiar sau perpendicular englezesc), cu insertii ale stilului normand (manoires-urile din interior, rezalidul de pe fatada nordica), casa-muzeu a inginerului Dumitru Furnica - Minovici este rezultatul a peste 400 de schite, realizate de arhitectul angajat, Enzo Canella, la sugestia si sub directa indrumare a colectionarului. Vorbind despre vila sa, imaginata ab initio ca o casa-muzeu, donata ulterior Academiei Romane, inginerul Dumitru Furnica-Minovici spunea: "Mult timp mi-a trebuit pana sa ma hotarasc in ce stil ar fi nimerit casa in care urma sa fie expusa colectia, dorind sa realizez o concordanta intre stilul casei si obiectele de interior. Ani de-a randul, am facut sute de schite, dupa detalii de arhitectura a vechilor constructii." In afara preferintelor de ordin estetic, contau considerentele de ordin muzeografic, dat fiind ca imobilul era "destinat sa devina muzeu de arta feudala. In primul rand, deci, trebuia rezolvata problema luminii; iata de ce nu puteam urma linia constructiilor Renasterii italiene, sobre, din blocuri masive din piatra, cu geamuri mici, arhitectura ce corespundea necesitatilor acelor timpuri de a rezista impotriva atacurilor. De asemenea, nu se preta scopului urmarit nici gothicul sau Renasterea franceza, arhitectura sa complicata (cu turle ascutite, donjoane, chenare, sculpturi in piatra) nefiind in masura sa resolve satisfacator problema luminii. Am socotit ca gothicul tertiar englez este cel mai potrivit, avand in plus avantajul ca prin simplitatea ornamentelor sa nu distoneze cu constructia alaturata, in stil romanesc (este vorba de casa unchiului sau, Dr. N. Minovici, construita in stil neoromanesc).

Din punctul de vedere al luminii, stilul gothicului tertiar era exceptional de favorabil, geamurile fiind numeroase, chiar lipite unul de celalalt si, mai mult, adesea suprapuse. Fatada este indreptata spre sud, pe de o parte ca sa aiba privirea spre parc, pe de alta ca prin cele 47 de ferestre de pe aceasta parte sa poata intra cat mai multa lumina." Continutul prezentarii este pus la dispozitia utilizatorilor prin eforturile comune ale Asociatiei Culturale Patrimoniu pentru Viitor si a Muzeului de Arta Veche Apuseana Ing. Dumitru Furnica-Minovici si este protejat de legile dreptului de autor. Toate drepturile sunt rezervate Asociatiei Culturale Patrimoniu pentru Viitor si a Muzeului de Arta Veche Apuseana Ing. Dumitru Furnica-Minovici.Casa-muzeu va fi construita in forma literei L, avand drept element-cheie, la imbinarea celor doua laturi (pe fatada sudica), un turn coronat, cu elemente specifice gothicului englezesc, turn care, asociat zidurilor crenelate, dau acestei fatade un aspect de fortareata medievala, la acest aspect contribuind, intr-o masura deloc neglijabila, si folosirea la constructia casei a caramizii aparente, dar si contrafortii. Pe latura sudica a casei, prelungind expozitia din interior, casa a fost prevazuta cu o gradina in stil renascentist florentin, in care au fost pozitionate sculpturi, frize, metope, banci pentru vizitatori: locul isi asteapta, parca, vizitatorii. Pe fatada nordica (trecand printr-o poarta gratioasa, construita din fier forjat in stilul gothicului german), casa a fost decorata cu un rezalid, specific arhitecturii normande, un pod de tip pontus levi, specific castelelor din Norfolk, in timp ce acoperisul a fost decorat cu trei cosuri in stil Tudor. Incadrata intr-un fleron gothic, schitat dupa cel din Cotlhehe House din Cornwall, o usa masiva care copiaza usa unui castel din Yorkshire (Hornby Castle), cu un martello florentin din sec. XVII reprezentand-o pe zeita Diana, este usa prin care, de-a lungul a peste 70 de ani de existenta, au intrat (pentru vizitarea sau sustinerea muzeului) sute de mii de oameni.Intrand in muzeu, lasi in urma-ti nu doar strada, ci si timpul post-modern al secolului XXI: sala de arme (sau de vanatoare), specifica zonei englezesti (cu plafon in unghi, cu trofee de vanatoare si gravuri de profil, cu arme medievale si moderne - halebarde, arbalete, pusti cu cremene, sabii si spade, plus cateva splendide vitralii), nu iti lasa nicio alternativa - trebuie sa fii prezent doar aici, in timpul si spatiul sugerat de exponatele salii.

De aici, se face o trecere fireasca, fara prag, catre camera principala a muzeului (o camera lunga de 12 m, lata de 6 m si inalta de 8m!), in care nu stii ce sa admiri mai intai: semineul renascentist toscan, tapiseria flamanda de secol XVII, monumentala si supla scara in stil gotic francez, vitraliile, sculpturile in lemn (din goticul mijlociu german), picturile sau mobilierul. In stanga acestei camere, se afla biblioteca, ea insasi obiect de valoare (provenind din castelul Weilburg, de langa Viena), cu opere (editii princeps si bibliofile) ale unor autori clasici (Aristofan, Geronimo de Curita y Olivari, Shakespeare, J.-J. Rousseau, V. Hugo, Flaubert, A. France, Goethe etc.). Tot aici, in biblioteca, pe langa ferestrele vitraliate, mai pot fi admirate sculpturi, obiecte de mic mobilier de arta, un covor persan (de Muscabat), un candelabru (cu 24 de brate) in stil baroc austriac. In dreapta, se afla asa-numita camera toscana (sufrageria familiei), cu mobilier renascentist toscan, picturi apartinand unor maestri italieni sau flamanzi, o alta tapiserie valoroasa, sculpturi, obiecte diverse.Secolul al XVIII-lea Garnitura este alcatuita din fotolii si canapea imbracate cu tapiterie de tip Aubousson (spatar, sezute, cotiere). Tapiseria este realizata manual, pe suport de canafas, brodata cu fire de lana colorata si matase naturala.

Motivul ornamental predominant este floral, in medalioane fiind reliefat motivul pomului vietii (fir de lana in tehnica petit point, iar pe lateral cu punct de goblen in diagonal). Culori predominante: rosu, verde, galben, nuante de bej, crem. Piesele au fost cumparate din O.L.C. Consignatia, Calea Victoriei, 61, la 22 februarie 1962 pentru mobilarea loggiei din biblioteca muzeului. Piesele au fost restaurate recent la Laboratorul Zonal de Conservare/Restaurare, Muzeul Brukenthal, Sibiu, cu sprijinul financiar al Asociatiei Prietenii Muzeelor Minovici. Garnitura este clasata in patrimoniul national mobil, categoria juridica Tezaur.Ulei pe lemn; Datat 1609 Tabloul este o pictura de sevalet a unui autor (anonim) flamand, reprezentand o nobila englezoaica de rang inalt (probabil de la curtea reginei Angliei). De remarcat este costumul de epoca (ghipura bogat decorata, colereta, mansetele fine) atent redat de autorul picturii, acestora adaugandu-li-se coafura elaborata, bijuteriile, evantaiul, cartea. Extrem de valoros, acest tablou, recent restaurant, a fost clasat in patrimoniul national mobil, categoria juridica Tezaur.Ulei pe lemn Datata in prima jumatate a secolului al XVI-lea, pictura de sevalet din Muzeul de Arta Veche Apuseana Ing. Dumitru Furnica-Minovici si atribuita lui Bernardino L. Luini, are o tematica specifica epocii renascentiste (si nu doar) - Madona cu pruncul (Sunt de amintit aici operele lui Rogier van der Weiden, Domenico di Bartolo, Jan van Eyck, Jan Sanders van Hemessen, Filippo Lippi etc.). Facand parte din scoala lui Leonardo da Vinci (atat el, cat si Giovanni Antonio Boltraffio declarand ca au lucrat direct cu marele pictor), Bernardino Luini s-a remarcat cu predilectie prin gratioasele figuri feminine cu ochii alungiti. Tematica acestui tablou prezent in colectia inginerului D. Furnica-Minovici (Madona cu pruncul), a fost o tema des abordata de autor, dupa cum ne-o demonstreaza o serie de picturi asemanatoare, majoritatea aflandu-se in prestigioase colectii ale lumii (vezi Madona del Roseto din Pinacoteca di Brera, Madona si pruncul tronand cu ingerii - abatia din Chiaravalle, Madona, Pruncul si Sfantul Ioan - colectia Liechtenstein, Viena, Madona cu pruncul, Muzeul Puskin, Moscova, Sfanta Familie - Museo del Prado, Madrid etc.).

Din 2004, acest tablou a fost clasat in patrimoniul national mobil, categoria juridica Tezaur.Secolul al XVI-lea Despre achizitionarea acestui semineu renascentist toscan, cu partea superioara decorata in tehnica solzilor de peste, in partea mediana fiind sculptata o stema nobiliara, colectionarul spunea: "Ca sa-l cumpar, a trebuit sa merg de opt ori afara din Florenta, pe drumul spre Fiesole, la un batran ce locuia intr-o casa batrana si ea de secole. M-a refuzat de fiecare data, explicandu-mi ca este o piesa ce apartine familiei lui de cateva generatii, pe care o vor mosteni fiii sai. La a opta vizita, in decursul celor patru ani cat n-am incetat nici o clipa sa-mi doresc cu ardoare caminul, s-a hotarat sa mi-l vanda, spunandu-mi, de asta data, ca a inteles ca fiii lui, interesati numai de lucruri moderne, nu-l pretuiesc pe cand eu cu siguranta il voi pastra, asa cum ii povesteam, in muzeul pe care-l voi construi.Timp de opt ani, apoi, am purtat cu mine in trei orase in care am locuit, caminul, lasandu-l afara, in curte, pana in ziua cand si-a luat locul in casa visurilor mele"