|
Accesează contul My Orange
Comisia Europeană a prezentat o poziție publică despre proiectele privitoare la autostrăzile A7 și A8 din România. Reprezintă o problemă de securitate și interes european, a răspuns CE la solicitarea Asociației HaiCăSePoate. Altfel spus, proiectele sunt în continuare o prioritate la nivel UE.
09.09.2026, 20:07 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Asociatiei HaiCaSePoate a facut anuntul miercuri, pe Facebook. "A7 si A8 au ajuns oficial pe masa Comisiei Europene, iar raspunsul primit confirma ceea ce sustinem de ani de zile: conectarea Estului Romaniei este o problema de securitate, coeziune si interes european. Asociatia HaiCaSePoate a primit raspunsul final in cadrul Petitiei nr. 1834/2025, prin care am cerut ca autostrazile A7 si A8, impreuna cu infrastructura feroviara moderna din Moldova, sa fie tratate ca obiective strategice europene", scrie in mesajul publicat pe reteaua de socializare. Potrivit asociatiei Comisia Europeana recunoaste "in mod expres ca Estul Romaniei necesita o atentie specifica, fiind una dintre regiunile afectate in mod direct de contextul de securitate generat de razboiul din Ucraina". Ce inseamna raspunsul Comisiei Europene Mai important, Comisia confirma ca Uniunea Europeana poate sprijini aceste investitii prin Connecting Europe Facility, fondurile de coeziune, fondurile regionale si mecanismul SAFE, iar proiecte suplimentare pot beneficia de finantare daca se incadreaza in Strategia privind Mobilitatea Militara, mai spun cei de la Asociatia HaiCaSePoate. "Pentru Autostrada A8, aceasta este o confirmare importanta. A8 nu mai poate fi tratata doar ca o promisiune interna sau ca o revendicare regionala. Legatura Moldovei cu vestul tarii, cu Republica Moldova si, mai departe, cu Ucraina, are o dimensiune europeana clara", a explicat Ciprian Mitoseriu, presedintele Asociatiei HaiCaSePoate. Totusi, Comisia transmite ca implementarea prioritatilor ramane in continuare in responsabilitatea statelor membre. Reprezentantii asociatiei spun ca mare castig adus de raspunsul CE este ca autostrazile care traverseaza Moldova au ajuns o problema europeana. "Petitia noastra a fost inchisa procedural, insa obiectivul principal al demersului a fost atins: problema infrastructurii Moldovei a intrat oficial pe circuitul institutional european si a primit un raspuns explicit al Comisiei Europene. Nu este victoria finala, A8 nu este inca terminata, iar pana atunci nu exista motive pentru triumfalism. Dar este, fara indoiala, o victorie de etapa. De acum inainte, nimeni nu mai poate spune ca A8 este doar problema Moldovei. Este o problema de conectivitate europeana, o problema de securitate si o responsabilitate pe care autoritatile romane nu o mai pot evita", mai scrie in mesajul publicat pe FB. In ce stadiu sunt proiectele A7 si A8 Autostrada A7 (Autostrada Moldovei) are 453 de kilometri. Autostrada incepe in judetul Prahova, langa Ploiesti, si se termina la Siret, in judetul Suceava, la granita cu Ucraina. Mai mult de jumatate din lungimea totala a soselei este deschisa traficului sau se afla in stadiu avansat de executie. Autostrada A8 (Autostrada Unirii) are o lungime totala de circa 305 kilometri, iar peste 90% din traseu are in prezent contracte semnate pentru proiectare sau executie. Autostrada incepe la Targu Mures si se termina la Ungheni la granita cu Republica Moldova.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.