×

Accesează contul My Orange

Economic

FMI avertizează Franța: Datoria publică împinge țara în zona de risc. Ar putea urca la aproape 122%...

FMI avertizează Franța: Datoria publică împinge țara în zona de risc. Ar putea urca la aproape 122% din PIB

22.07.2026, 22:19 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

In evaluarea sa, Fondul Monetar International (FMI) apreciaza ca economia Frantei a rezistat in 2025, insa atarge atentia ca preturile mai mari la energie, efectele razboiului din Orientul Mijlociu si ritmul lent al cresterii economice pun presiune pe finantele statului. Totodata, FMI considera ca apropierea alegerilor prezidentiale din 2027 ofera autoritatilor ocazia de a prezenta o strategie bugetara multianuala credibila, care sa sprijine reducerea deficitului si consolidarea finantelor publice. "Pe fondul deficitelor bugetare ridicate, al cresterii economice modeste si al presiunilor tot mai mari asupra cheltuielilor, viitorul ciclu electoral ofera o oportunitate importanta pentru ca Franta sa defineasca o strategie multianuala clara, care sa stimuleze cresterea economica si sa sustina consolidarea fiscala", a comunicat Consiliului Director al FMI. Deficitul nu scade suficient de repede Autoritatile franceze si-au propus reducerea deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB pana in 2029. Potrivit FMI insa, "ritmul actual al consolidarii fiscale este insuficient", iar "fara masuri suplimentare Franta risca sa nu isi atinga obiectivul de reducere a deficitului sub 3% din PIB pana in 2029". Fondul estimeaza ca datoria publica, evaluata la 115,7% din PIB in 2025, ar putea urca la aproape 122% din PIB in urmatorii ani, in timp ce deficitul bugetar ar ramane la 3,5% din PIB in 2031, peste limita de 3% stabilita la nivelul Uniunii Europene. In aceste conditii, Franta risca sa ramana mai mult timp in procedura de deficit excesiv si sa fie nevoita ulterior sa adopte masuri bugetare mai dure. FMI cere reforme si reducerea cheltuielilor Raportul recomanda un efort fiscal de aproximativ 0,8% din PIB pe an in perioada 2027-2029, insotit de reforme structurale si de un plan bugetar multianual clar, care sa reduca datoria si sa ofere predictibilitate investitorilor. De asemenea, fondul insista ca ajustarea sa se bazeze in principal pe eficientizarea cheltuielilor publice si pe reforme, nu doar pe masuri temporare. In acelasi timp, FMI avertizeaza ca Franta trebuie sa pastreze spatiu bugetar pentru domeniile considerate prioritare, precum apararea, imbatranirea populatiei, tranzitia energetica si digitalizarea economiei. Altfel spus, FMI considera ca reducerea deficitului nu ar trebui facuta in detrimentul investitiilor esentiale. Franta trebuie sa pastreze resurse pentru aparare, pensii, sanatate si ingrijirea populatiei varstnice, precum si pentru tranzitia energetica si digitalizarea economiei. Economia franceza va incetini Potrivit expertilor Fondului Monetar International, economia franceza va creste cu doar 0,6% in 2026, fata de 0,9% in 2025. Evolutia ar putea fi afectata de tensiunile geopolitice, de scumpirea energiei, de incertitudinile politice de dinaintea alegerilor prezidentiale din 2027 si posibile corectii bruste pe pietele legate de inteligenta artificiala. Toate acestea ar putea reduce consumul, investitiile si increderea companiilor.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare