|
Accesează contul My Orange
24.07.2026, 15:17 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Ministerul Apararii Nationale a oferit vineri noi explicatii, in cadrul unei conferinte de presa sustinute de seful Statului Major al Apararii, generalul Gheorghita Vlad, si de generalul Gheorghe Maxim, dupa ce drona care a patruns in spatiul aerian al Romaniei a fost doborata de un avion F-16 al Fortelor Aeriene Romane. Reprezentantii MApN au precizat ca pilotii au identificat vizual aparatul drept o drona de tip Shahed sau Geran-2, insa natura exacta si provenienta acesteia vor fi stabilite dupa cercetarea fragmentelor. "Vizual, pilotii ne-au raportat la momentul respectiv ca este o amenintare de tip Shahed, respectiv Geran-2, cum o catalogati dumneavoastra. Repet, in momentul in care o sa avem toate detaliile tehnice, o sa va oferim si raspunsurile la aceasta intrebare", au declarat reprezentantii Ministerului Apararii. Dronele Shahed, denumite Geran-2 in Rusia, sunt aparate de atac de conceptie iraniana, folosite pe scara larga de armata rusa impotriva Ucrainei. Drona a fost doborata in judetul Buzau Drona a fost doborata in jurul orei 11:00, intr-o zona nelocuita din judetul Buzau. Presedintele Nicusor Dan a explicat ca lipsa locuintelor din zona in care se afla aparatul a permis pilotului roman sa deschida focul fara a pune populatia in pericol. "Am avut o drona in spatiul aerian. Ea a fost doborata in urma cu cateva minute, in jurul orei 11:00, de catre un pilot roman de pe un F-16. Important de subliniat e ca drona era intr-o zona nelocuita", a declarat seful statului. "Acesta e si motivul pentru care a putut sa traga de sus in jos si acum sunt echipele institutiilor care cerceteaza pentru a veni cu toate detaliile despre incident", a adaugat Nicusor Dan. Nicusor Dan ameninta in mai cu expulzarea ambasadorului rus Presedintele Nicusor Dan avertiza, intr-un interviu acordat BBC la sfarsitul lunii mai, ca Romania are la dispozitie mai multe masuri diplomatice impotriva Rusiei, inclusiv expulzarea ambasadorului. "In ultimii ani au fost 20-30 de drone care nu aveau incarcatura exploziva. Luna trecuta am avut o alta drona, cu incarcatura exploziva, care, din fericire, nu a explodat. A devenit periculos pentru cetatenii romani", declara atunci presedintele. Nicusor Dan sublinia ca atacurile rusesti vizau localitati aflate pe malul ucrainean al Dunarii, insa Moscova avea obligatia de a evita punerea in pericol a cetatenilor romani. "Este un avertisment pentru partea rusa si sper ca se vor opri. Daca nu, avem alte masuri pe care le putem lua impotriva lor", afirma seful statului. Intrebat ce alte masuri ar putea lua Romania, Nicusor Dan raspundea: "Expulzarea ambasadorului, de exemplu. Este o ierarhie diplomatica a masurilor". Declaratiile au fost facute dupa incidentul din 29 mai, cand o drona ruseasca de tip Geran-2 a lovit un bloc de locuinte din Galati. Impactul a provocat o explozie si un incendiu intr-un apartament situat la etajul al zecelea, iar doua persoane au fost ranite. In urma incidentului, Romania a decis expulzarea consulului general al Federatiei Ruse la Constanta si inchiderea consulatului rus din oras.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.