|
Accesează contul My Orange
Serviciile de securitate internă (ABW) din Polonia au arestat un tânăr în vârstă de 17 ani, simpatizant al ideologiei naziste, bănuit că pregătea atacuri armate de amploare îndreptate împotriva unei școli și a unei moschei. Acesta a fost inculpat pentru pregătirea unui act terorist, promovarea fascismului și incitare la ură rasială.
22.09.2026, 15:55 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
In urma unei perchezitii la domiciliul suspectului, identificat drept Pawel G.. anchetatorii au confiscat cutite, o baioneta, precum si carti si obiecte care aveau simboluri fasciste si naziste. Potrivit procurorilor, analiza telefoanelor si a computerului acestuia a scos la iveala conversatii referitoare la pregatirea unor atacuri in masa, relateaza AFP. Agentia pentru Securitate Interna a transmis, intr-un comunicat separat, ca alti doi minori au fost arestati recent in legatura cu cazul lui Pawel G. Cei trei ar fi schimbat mesaje cu activisti de extrema dreapta pe platformele Telegram si Discord. Potrivit anchetatorilor, acestia discutau inclusiv despre autorii unor atacuri anterioare. "Participantii au analizat modul de operare al atacatorilor teroristi si s-au inspirat din acesta", a transmis ABW. Ministrul polonez al Justitiei, Waldemar Zurek, a declarat ca autoritatile nu vor tolera "fascismul, ura si planificarea unor atacuri sangeroase" in Polonia. De asemenea, oficialul a precizat ca, in locuinta principalului suspect, au fost gasite si materiale explozive. Pawel G., care respinge acuzatiile formulate impotriva sa de anchetatori, risca o pedeapsa de pana la 15 ani de inchisoare daca va fi gasit vinovat de instanta.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.