×

Accesează contul My Orange

Zf 24

Salariul mediu net a scazut in august la 5.688 lei, cu 2,3% sub iulie. Fata de august 2025,...

Salariul mediu net a scazut in august la 5.688 lei, cu 2,3% sub iulie. Fata de august 2025, castigul a avut un avans de 5,6%, sub rata anuala a inflatiei. Castigul real s-a redus cu 0,5% an la an

13.10.2026, 09:37 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Salariul mediu net a scazut in august la 5.688 lei, cu 2,3% sub iulie, in timp ce fata de august 2025 castigul a avut un avans de 5,6%, sub rata anuala a inflatiei, arata datele publicate marti de Institutul National de Statistica.

Raportat la evolutia preturilor de consum, castigul real s-a redus cu 0,5% in august 2026 fata de august 2025, aceasta fiind a 14-a luna de scadere. Fata de iulie 2026, castigul real a fost cu 2,5% mai mic in august.

Cele mai mari valori au fost inregistrate in activitati de programare si activitati de consultanta in tehnologia informatiei (13.010 lei) si in extractia petrolului brut si a gazelor naturale (11.760 lei), iar cele mai mici in alte activitati de servicii (2.985 lei) si in pescuit si acvacultura (2.998 lei).

In sectorul bugetar s-au inregistrat usoare scaderi ale castigului salarial mediu net comparativ cu luna precedenta in sanatate si asistenta sociala (-1,1%), in invatamant (-1%), respectiv in administratia publica (-0,6%).

Castigul salarial mediu brut a fost de 9.497 lei, cu 212 lei (-2,2%) mai mic decat cel inregistrat in luna iulie 2026.

Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost 235,1%, cu 6,0 puncte procentuale mai mic decat cel inregistrat in luna iulie 2026.

Datele INS arata ca salariul mediu net a scazut in august in majoritatea activitatilor economice comparativ cu luna iulie 2026, ca urmare a acordarii in lunile precedente de prime ocazionale, drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scaderile castigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizarile de productie, incasarile mai mici (in functie de contracte/proiecte), ori ca urmare a concediilor de odihna cand nu se acorda tichete de masa si alte drepturi salariale.

Cele mai semnificative scaderi au fost la fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor; de 18,3%, si in activitati de arhitectura si inginerie; activitati de testari si analiza tehnica, fabricarea altor mijloace de transport, activitati juridice si de contabilitate, extractia petrolului brut si a gazelor naturale, intre 10,5% si 14%.

Tot pe minus , cu 3,5-10%, au fost si castigurile din in fabricarea produselor textile, tabacirea si finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj si marochinarie, harnasamentelor si incaltamintei; prepararea si vopsirea blanurilor, alte activitati industriale, fabricarea echipamentelor electrice, alte activitati profesionale, stiintifice si tehnice, fabricarea articolelor de imbracaminte, activitati de inchiriere si leasing, extractia minereurilor metalifere, fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, activitati de creatie si interpretare artistica, fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice, activitati de posta si de curier, fabricarea substantelor si a produselor chimice.

Cresterile castigului salarial mediu net fata de luna precedenta au fost determinate de acordarea de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performante deosebite), drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, cresterile castigului salarial mediu net s-au datorat realizarilor de productie ori incasarilor mai mari (in functie de contracte/proiecte), cat si reducerilor de personal cu castiguri salariale mai mici fata de medie, din unele activitati economice.

Cele mai semnificative cresteri s-au inregistrat in activitati de jocuri de noroc si pariuri, cu 8%, si cu 3-6,5% in activitati de productie cinematografica, video si de programe de televiziune; inregistrari audio si activitati de editare muzicala, activitati de difuzare si transmitere de programe, agentii de stiri si alte activitati de distributie de continut, activitati sportive, recreative si distractive, fabricarea produselor din tutun.

Salariile medii nete din in productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, tiparire si reproducerea pe suporti a inregistrarilor, activitati de investigatii si protectie, transporturi terestre si transporturi prin conducte, telecomunicatii, hoteluri si alte facilitati de cazare au crecut cu 1-2%.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare