×

Accesează contul My Orange

Cultura si divertisment

Un studiu vechi de 66 de ani indica data „Apocalipsei”: 13 noiembrie 2026. Ce au greșit cercetătorii

Un studiu vechi de 66 de ani indica data „Apocalipsei”: 13 noiembrie 2026. Ce au greșit cercetătorii

12.10.2026, 17:05 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Calculele indicau ziua de vineri, 13 noiembrie 2026, insa evolutia demografica a omenirii a schimbat radical perspectiva, potrivit The Independent. De unde a aparut data de 13 noiembrie 2026 Studiul a fost publicat in 1960 in revista stiintifica Science si a fost realizat de fizicianul austro-american Heinz von Foerster impreuna cu cercetatori de la Universitatea din Illinois. Autorii au analizat evolutia demografica din precedentele doua milenii si au ajuns la concluzia ca populatia crestea intr-un ritm "hiper-exponential". Extrapolarea matematica a tendintei conducea catre un punct critic pe 13 noiembrie 2026. Nu era vorba despre predictia unui cataclism care ar fi urmat sa distruga efectiv planeta in acea zi. Modelul arata ca, daca ritmul istoric de crestere ar continua neschimbat, populatia s-ar apropia matematic de infinit la data respectiva. Autorii au rezumat provocator consecintele scenariului, sugerand ca generatiile viitoare nu ar muri de foame, ci ar ramane pur si simplu fara spatiu. Predictia a functionat cateva decenii Lucrarea a provocat controverse printre demografi, dar traiectoria populatiei mondiale a continuat o perioada surprinzator de apropiata de model. Situatia s-a schimbat insa incepand din anii 1990, pe masura ce natalitatea a scazut in numeroase regiuni. Estimarile demografice moderne descriu acum un scenariu complet diferit. Potrivit prognozelor ONU citate de The Independent, populatia planetei ar urma sa atinga un maxim de aproximativ 10,3 miliarde de persoane in jurul anului 2084, dupa care sa inceapa sa scada. Mai mult, in numeroase economii dezvoltate, inclusiv in Europa, dezbaterea s-a mutat de la teama de suprapopulare catre consecintele natalitatii reduse si ale imbatranirii populatiei. Printre riscurile analizate se numara presiunea asupra sistemelor medicale si incetinirea economica. "Ceasul Apocalipsei", la 85 de secunde de miezul noptii Studiul din 1960 fusese publicat in plin Razboi Rece, cand temerile privind razboiul nuclear si epuizarea resurselor alimentau scenariile despre disparitia civilizatiei. Astazi, motivele de ingrijorare s-au schimbat partial. "Doomsday Clock", indicator simbolic creat in 1947 de Bulletin of the Atomic Scientists, se afla la 85 de secunde de miezul noptii, cea mai apropiata pozitie de pragul simbolic al catastrofei globale. Printre amenintarile invocate in prezent de oamenii de stiinta se numara conflictele globale, schimbarile climatice si riscurile asociate dezvoltarii necontrolate a inteligentei artificiale. Asadar, 13 noiembrie 2026 nu reprezinta o data la care comunitatea stiintifica actuala estimeaza "sfarsitul lumii", ci rezultatul spectaculos al extrapolarii unui model demografic conceput in urma cu mai bine de sase decenii.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare