Opinii

Intr-un context de digitalizare accelerata a ANAF, contribuabilii trebuie sa trateze preturile de transfer ca parte a guvernantei fiscale, nu doar ca obligatie anuala de documentare.

Printr-o serie de reforme adoptate intr-un interval de doar cateva saptamani - noile reguli privind dosarul preturilor de transfer, acordurile de pret in avans (APA) si procedura amiabila (MAP) - Romania se aliniaza unui model de administrare fiscala tot mai raspandit la nivelul OCDE: mai mult accent pe preventie, transparenta si certitudine fiscala.

Daca in ultimul deceniu, pentru a ne referi doar la aceasta perioada, discutia despre preturile de transfer in Romania a fost dominata de controale fiscale, ajustari si litigii, acum asistam la o schimbare de abordare, in contextul procesului de digitalizare al ANAF si al orientarii institutiei catre analiza de risc.

Raportul de performanta al ANAF pentru 2025, publicat recent, arata ca numarul inspectiilor fiscale si al controalelor documentare a crescut cu 134,14% fata de 2020, iar aceste actiuni au generat obligatii fiscale suplimentare de aproximativ 4,35 miliarde lei si reducerea pierderilor fiscale cu inca 1,07 miliarde lei. In paralel, instrumente precum SAF-T, e-Factura, e-Transport si RO e-TVA permit autoritatilor sa inteleaga tot mai bine operatiunile contribuabililor si sa identifice mai rapid zonele de risc fiscal (inclusiv in zona preturilor de transfer).

In acest context, reforma preturilor de transfer trebuie privita ca parte a unei transformari mai ample a administratiei fiscale din Romania: respectiv, trecerea de la controale bazate preponderent pe verificari retrospective, la un ecosistem fiscal construit pe date, raportare standardizata si monitorizare continua.

Devine esentiala, in acest model, capacitatea autoritatilor fiscale de a colecta, corela si valorifica informatiile deja disponibile. Accentul se va muta treptat de la controale bazate pe examinarea retrospectiva a tranzactiilor, catre utilizarea eficienta si avansata a datelor pentru identificarea timpurie a riscurilor, incurajarea conformarii si cresterea predictibilitatii fiscale.

Una dintre cele mai importante modificari vizeaza marii contribuabili, care vor avea obligatia de a intocmi anual dosarul preturilor de transfer si de a-l depune prin Spatiul Privat Virtual (SPV), in termen de 30 de zile lucratoare de la termenul legal de depunere a declaratiei de impozit pe profit, daca sunt depasite pragurile de semnificatie aplicabile. Daca obligatia de depunere prin SPV nu este indeplinita, documentatia va trebui prezentata intr-un interval de maximum cinci zile lucratoare de la solicitarea ANAF.

Astfel, dosarul preturilor de transfer nu mai poate fi tratat ca un exercitiu anual de conformare pregatit abia dupa inchiderea exercitiului financiar, ci devine parte integranta a proceselor curente de raportare fiscala si financiara. Companiile vor trebui sa isi adapteze sistemele ERP, fluxurile de date si procesele de inchidere contabila pentru a putea documenta si reconcilia in timp util tranzactiile intra-grup si eventualele ajustari de final de an ale preturilor de transfer.

Ceea ce se intampla acum in Romania reflecta, de fapt, un trend international. In multe jurisdictii OCDE, administratiile fiscale solicita din ce in ce mai frecvent acces anticipat la informatii si folosesc analiza de risc pentru selectarea cazurilor care justifica investigatii suplimentare.

Noile reguli cresc nivelul de detaliu cerut contribuabililor

Pragurile de semnificatie sunt recalibrate si aplicate pe categorii de tranzactii si pe fiecare persoana afiliata, iar companiile trebuie sa furnizeze informatii suplimentare privind profilul functional al partilor la tranzactiile analizate, selectia partii testate, baza de costuri si justificarea economica a metodei de preturi de transfer utilizate. Analizele de comparabilitate trebuie, la randul lor, prezentate intr-un format mai transparent, inclusiv cu privire la companiile acceptate si respinse in procesul de benchmarking.

Introducerea unei anexe standardizate prin care sunt raportate tranzactiile intra-grup, ajustarile de preturi de transfer si informatiile relevante despre entitatile afiliate marcheaza, de altfel, o noua etapa in relatia dintre contribuabili si administratia fiscala. Standardizarea permite agregarea si compararea datelor intre companii, industrii si tipuri de tranzactii, consolidand capacitatea ANAF de a identifica modele de risc fiscal.

In acest nou cadru, preturile de transfer devin un instrument de guvernanta corporativa, dincolo de o raportare fiscala obligatorie, iar functiile fiscale, financiare si operationale trebuie sa colaboreze pentru a demonstra modul in care este creata valoarea in cadrul grupurilor multinationale.

Schimbari privind acordurile de pret in avans (APA)

O latura importanta a reformei este cea legata de acordurile de pret in avans (APA), pentru care noua reglementare permite solicitarea aplicarii retroactive pentru pana la cinci ani fiscali incheiati, conditia fiind ca tranzactiile, circumstantele economice si ipotezele critice relevante sa ramana comparabile.

Aceasta evolutie apropie Romania de practicile internationale din zona OCDE, unde mecanismele de certitudine fiscala sunt folosite nu doar pentru tranzactiile viitoare, ci si pentru reducerea incertitudinilor legate de perioade anterioare.

Datele disponibile sugereaza ca si administratia fiscala dezvolta treptat expertiza necesara administrarii acestor instrumente. Potrivit ANAF, in 2025 au fost finalizate sase APA - unul bilateral si cinci unilaterale, in timp ce alte sase se aflau in diferite stadii de procesare.

Pentru marile grupuri internationale, predictibilitatea fiscala are o valoare economica tot mai mare, mai ales in contextul global marcat de cerintele BEPS si de implementarea Pilonului II al OCDE, unde stabilitatea tratamentului fiscal poate influenta direct planificarea investitiilor si gestionarea ratelor efective de impozitare.

MAP si lupta impotriva dublei impuneri

Reforma este completata de actualizarea procedurii amiabile (MAP), care permite depunerea electronica a solicitarilor si perfectioneaza mecanismele de solutionare a disputelor fiscale transfrontaliere. Rezultatele procedurii prevaleaza asupra unor acte administrative fiscale anterioare si sunt implementate indiferent de termenul de prescriptie.

In paralel, ANAF raporteaza o activitate tot mai intensa in acest domeniu: in 2025, au fost transmise 88 de pozitii catre jurisdictii partenere, au fost organizate 21 de intalniri cu autoritati fiscale straine si au fost finalizate 45 de cazuri MAP, dintre care 34 au vizat alocarea profiturilor si preturile de transfer. Cifrele pot fi interpretate inclusiv in sensul ca Romania incearca sa isi consolideze capacitatea administrativa necesara gestionarii litigiilor fiscale internationale, in acelasi timp cu implementarea modificarilor legislative interne necesare.

Conformarea devine investitie in predictibilitate

Din perspectiva EY, cea mai importanta schimbare adusa de reforma din 2026 nu este de natura procedurala, ci conceptuala. Intre administratia fiscala si contribuabili se contureaza o noua relatie: companiile trebuie sa ofere mai multa transparenta si date mai detaliate, ceea ce va duce la o raportare mai rapida si mai structurata, iar autoritatea fiscala va trebui sa asigure mecanisme mai eficiente de prevenire si solutionare a disputelor.

In acest model, dosarul preturilor de transfer nu mai este doar o documentatie pregatita pentru a raspunde cerintelor unei inspectii fiscale, ci devine o componenta esentiala a guvernantei fiscale si de gestionare a riscurilor fiscale. In acelasi timp, acordurile de pret in avans nu mai sunt instrumente la care se apeleaza doar in situatii exceptionale, ci parghii prin care contribuabilii pot transforma conformarea intr-un avantaj strategic.

Competitia regionala pentru capital ramane intensa, iar investitorii se uita si la capacitatea unei jurisdictii de a oferi certitudine si predictibilitate fiscala, dincolo de nivelul taxelor si al impozitelor ca atare. Prin urmare, consideram ca succesul acestei reforme va depinde de modul in care aceste instrumente vor fi implementate si utilizate in practica si va fi masurat in primul rand prin capacitatea administratiei fiscale de a reduce disputele, de a creste predictibilitatea si de a consolida increderea mediului de afaceri in sistemul fiscal.