|
Accesează contul My Orange
08.06.2026, 01:02 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
BRD a transmis ca a luat cunostinta de anuntul public al Consiliului Concurentei privind decizia in cadrul investigatiei referitoare la mecanismul de stabilire a ratei ROBOR in raport cu cele 10 banci comerciale participante si isi exprima dezacordul ferm fata de concluziile acesteia.
"Dupa comunicarea deciziei si analiza considerentelor pe care se intemeiaza, banca va utiliza toate caile legale disponibile pentru a contesta decizia Consiliului Concurentei", a transmis BRD.
Consiliul Concurentei a anuntat duminica rezultatele investigatiei privind dosarul ROBOR, stabilind cea mai mare amenda dintr-un caz de concurenta: cele 10 banci participante la stabilirea indicatorului de referinta pentru dobanzi - ROBOR au fost amendate cu suma de 3,73 mld. lei (710 mil. euro) pentru ca in perioada fixingului au schimbat informatii confidentiale.
BRD sustine ca a avut o conduita "in permanenta deplin conforma cu cadrul legal si de reglementare aplicabil".
"BRD a respectat intocmai regulile si procedurile care guverneaza rata ROBOR, actionand in litera si spiritul reglementarilor in vigoare. Surprinzator, ne aflam in situatia in care respectarea riguroasa a cadrului de reglementare a condus, in mod paradoxal, la o sanctiune. Suntem increzatori ca, in urma parcurgerii tuturor etapelor legale, instantele competente vor clarifica pe deplin aceasta situatie, vor restabili o interpretare corecta a cadrului aplicabil si vor exclude ipoteza oricarei incalcari a reglementarilor de concurenta."
In acelasi timp, adauga BRD, impactul reputational generat de aceasta decizie afecteaza perceptia asupra intregului sistem bancar din Romania, intr-un moment in care stabilitatea si capacitatea lui de a finanta economia sunt esentiale.
"BRD isi va continua misiunea de a sprijini economia romaneasca, a finanta clientii si a contribui la stabilitatea si dezvoltarea sistemului financiar."
In cazul BRD, Consiliul Concurentei a stabilit in urma investigatiei privind ROBOR o amenda de 412,47 mil. lei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
08.06.2026, 01:02