×

Accesează contul My Orange

Business Hi-Tech

Care au fost cele mai citite articole de pe zf.ro in luna septembrie 2026

Care au fost cele mai citite articole de pe zf.ro in luna septembrie 2026

02.10.2026, 00:05 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

¬ Patru dintre cele zece articole din topul celor mai citite de pe zf.ro in septembrie 2026, clasament realizat dupa numarul de afisari, au avut in centru antreprenori locali sau businessuri de familie din Romania, de la familia Madar din Brasov la familia Salameh, care detine Alexandrion Group ¬ In top au mai intrat scaderea productiei de la Mioveni si efectele ei asupra furnizorilor Dacia, diferentele dintre preturile promotionale si cele de pe bon in supermarketurile poloneze, statul maghiar redevenit actionar la MOL si Gedeon Richter, bancnota aniversara a BNR si chiar lana de oaie din Croatia ¬ Povestea unui atac cibernetic care a vizat un antreprenor din Ploiesti, relatata la un eveniment ZF dedicat industriei de cybersecurity, a fost subiectul care a captat audienta unui numar mare de cititori ZF, clasandu-se pe locul 3 in clasamentul lunii septembrie.

1. Promotiile: cum isi insala supermarketurile clientii. Autor: Bogdan Cojocaru. Nr. de afisari: 99.893

Articolul prezinta un studiu realizat de UCE Research pentru Shopfully Poland si analizat de cotidianul polonez Rzeczpospolita. Potrivit studiului, peste 81% dintre polonezi au observat cel putin o data in ultimele 12 luni diferente intre pretul promotional afisat in magazin si cel de pe bonul fiscal, desi indeplinisera conditiile promotiei.

Reducerile sunt tot mai conditionate: scanarea unui card sau a unei aplicatii, cumparaturi de minimum 50 de zloti, achizitia a 12 produse, oferte de tipul "3 la pret de 2" sau reduceri care nu se cumuleaza cu achizitia de alcool sau tutun, iar conditiile sunt tot mai des scrise cu litere mai mici decat pretul. Un specialist citat a explicat ca atentia cumparatorului e atrasa de cea mai mare cifra de pe eticheta, iar cei grabiti citesc rar textul scris marunt.

2. Statul maghiar condus de premierul Peter Magyar a redevenit actionar la Gedeon Richter si MOL. Autor: Bogdan Cojocaru. Nr. de afisari: 84.044

In timpul guvernarii lui Viktor Orban, statul maghiar transferase pachete de actiuni la companii strategice catre fundatii create sau reinviate pentru a forma o noua elita conservatoare si a proiecta influenta politica si culturala a guvernului Orban.

Una dintre primele promisiuni ale lui Peter Magyar la venirea la guvernare a fost renationalizarea actiunilor transferate de Orban si oprirea finantarii fundatiilor. Lichidarea a 16 fundatii, incheiata pe 31 august 2026, a adus sub controlul statului active de 3,5 mld. euro, dintre care 2,3 mld. euro in actiuni. Statul a preluat totodata toate actiunile detinute de Fundatia Mathias Corvinus Collegium la producatorul de medicamente Gedeon Richter, devenind actionar cu 10%, si a redevenit actionar, cu 15,2%, la MOL, grupul de petrol si gaze prezent si in Romania.

3. Stefan Giorge, antreprenor din Ploiesti caruia i-au fost extrasi peste 100.000 de euro din conturile firmei in 30 de minute. Autor: Ioana Nita. Nr. de afisari: 82.271

Stefan Giorge conduce Gioserv Expert Expedition, o firma mica de transport din Prahova. El si-a povestit cazul la conferinta ZF & Orange Business "Rezilienta operationala: de la panica la control", dedicata securitatii cibernetice, unde au fost prezentate atacuri si incidente reale.

Intr-o zi de joi, la ora 13:00, din conturile firmei au fost scosi peste 100.000 de euro in 30 de minute, in timp ce telefonul lui si calculatoarele companiei erau blocate de apeluri in rafala. O parte din bani a ajuns, prin 11 transferuri, la persoane din Romania, care i-au scos in numerar si i-au introdus in bancomate de criptomonede puse la coltul strazii, de unde au plecat spre conturi din Singapore. Desi se stie unde sunt banii, politia nu poate face nimic, potrivit lui, iar antreprenorul a cerut ca aceste bancomate sa fie reglementate, asa cum sunt bancile.

4. Inedit: Celebra cantareata Delia este clienta si actionara la One United Properties. Autor: Liviu Popescu. Nr. de afisari: 82.015

One United Properties, dezvoltator imobiliar listat la bursa din 2021, si-a prezentat planul pe cinci ani la Ziua Investitorului, pe 11 septembrie.

Pe scena au fost invitati cantareata Delia Matache, clienta si actionara a companiei, si Mihai Purcarea, seful BRD Asset Management, unul dintre primii investitori ai companiei.

Delia nu a spus cate actiuni are, dar a explicat ca a investit pentru ca, "chiar daca nu ma pricep si nu ma intereseaza actiunile, imi place ideea si cred in acest proiect si vreau sa fiu parte". Compania isi propune sa isi dubleze valoarea activului net, la 2,5 mld. euro, pana in 2031.

5. Familia Madar din Brasov a inceput sa livreze direct catre Dedeman, renuntand la intermediari. Autor: Alina-Elena Vasiliu. Nr. de afisari: 69.728

Temad, distribuitor de materiale de constructii din Brasov, detinut de familia Madar, livreaza din 1 aprilie 2026 direct in toate cele 65 de magazine Dedeman. Pana atunci, produsele ajungeau in retea prin Dinamic 92 Distribution, un distribuitor din zona Moldovei, cu care parteneriatul a durat peste 25 de ani si s-a incheiat de comun acord.

Temad a preluat echipa comerciala a fostului intermediar si lucreaza deja direct cu Brico Depot, Hornbach si Leroy Merlin. Tony Raduta, CEO al Temad, a declarat ca mutarea va avea impact in vanzari probabil incepand de anul viitor.

6. BNR lanseaza o bancnota aniversara de 100 de lei dedicata lui Eugeniu Carada. Autor: Cristina Bellu. Nr. de afisari: 47.013

Banca Nationala a Romaniei a lansat in circuitul numismatic incepand cu 14 septembrie o bancnota aniversara dedicata lui Eugeniu Carada (1836-1910), intemeietorul bancii centrale, la 190 de ani de la nasterea sa.

Bancnota din polimer are valoarea nominala de 100 de lei si putere circulatorie, dar se vinde colectionarilor cu 240 de lei, cu TVA si pliantul de prezentare incluse. Tirajul este limitat la 16.000 de exemplare, iar vanzarea, inceputa pe 15 septembrie, se face prin sucursalele regionale ale BNR din Bucuresti, Cluj, Constanta, Dolj, Iasi si Timis.

7. Croatia dispune de 900 de tone de lana de oaie pe an, iar oamenii de stiinta vor s-o transforme in ingrasamant. Autor: Catalina Apostoiu. Nr. de afisari: 46.987

Croatia produce anual aproximativ 900 de tone de lana de oaie, dar o mare parte nu are unde sa ajunga dupa tundere, pentru ca lipseste un sistem organizat de colectare si gestionare, iar lana devine adesea o povara pentru fermieri.

Cercetatorii Institutului de Agricultura si Turism din Porec studiaza daca lana poate fi transformata in ingrasamant organic, o noua utilizare pentru un material greu de eliminat.

8. Scaderea productiei de la Mioveni poate ajunge la Bistrita, Zalau sau Lugoj (furnizorii Dacia). Autor: Bogdan Alecu. Nr. de afisari: 46.192

Mihai Bordeanu, seful Dacia Romania, a anuntat o scadere de doua cifre a productiei fabricii de la Mioveni, iar efectele se pot propaga intr-un lant de furnizori care depaseste 200.000 de angajati, raspanditi in zeci de localitati.

Numai cei mai mari sase furnizori ai Dacia, Aumovio, Michelin, Continental Automotive Products, Hella, Martur si Rombat, au impreuna 23.000 de angajati si afaceri de aproape 24 mld. lei. Aumovio, de exemplu, a incheiat 2025 cu o pierdere de 435 mil. lei si si-a redus personalul cu 9%.

9. Antreprenori locali. Elis Pavaje, producator de pavele din Alba: "Se simt semne de incetinire". Autor: Alina-Elena Vasiliu. Nr. de afisari: 39.566

Elis Pavaje, producator de pavele fondat in 1991 de Elisiu Gota in judetul Alba si condus acum de a doua generatie a familiei, s-a extins si in antrepriza generala, cu lucrari de infrastructura, drumuri si poduri. Compania a avut in 2025 afaceri de 477 mil. lei, cu 9% mai putin decat in 2024, iar profitul a scazut de la 45 mil. lei la 5,2 mil. lei.

Directorul general Emil Elisiu Gota a declarat ca se simt semne de incetinire si reticenta din partea clientilor persoane fizice, desi vanzarile de la inceputul lui 2026 sunt peste cele din aceeasi perioada a anului trecut. Piata se polarizeaza, a explicat el: produsele standard depind de pret si de concurenta, iar segmentul premium si proiectele rezidentiale private castiga teren.

10. Cine este Antonio Salameh, cel care a preluat conducerea afacerilor de familie ale fondatorului Alexandrion Group. Autor: Mircea Nica. Nr. de afisari: 38.271

Antonio Salameh este fiul cel mare al lui Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, producator si distribuitor de bauturi spirtoase si vinuri cu aproape 900 de angajati. El este acum chairman al Nawaf Salameh Family Office.

Antonio Salameh si-a descris parcursul in doua perioade, inainte si dupa plecarea tatalui sau, iar concluzia la care a ajuns, dupa ce fiecare decizie a inceput sa cantareasca mult mai mult, este ca "nu mai este vorba doar despre Antonio".

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare