Opinii

Aceste randuri sunt scrise pentru politicianul sau decidentul cu puteri nelimitate, dar cu raspundere limitata, chiar zero.

Autorul cartii isi indreapta atentia catre persoanele care iau decizii in activitatea de zi cu zi, dar nu raspund niciodata pentru consecintele acestora. In randul decidentilor ii include pe politicieni, functionari publici, decidenti, alte persoane care folosesc sistematic puterea politica sau administrativa, dar nu suporta sub nicio forma consecintele propriilor erori.

Taleb imparte actantii in doua categorii: a) pe de o parte sunt cei care-si pun pielea in joc: antreprenori, cetateni de rand, practicieni, investitori, adica cei care se bucura de uzufructul deciziilor eficiente, si suporta din plin consecintele deciziilor eronate si b) pe de alta parte sunt cei care nu isi pun pielea in joc: politicieni, functionari publici, decidenti din administratia publica, adica cei care creeaza strategii de dezvoltare economica, stabilesc investitii, fac achizitii, si care nu raspund de consecintele deciziilor eronate.

Mesajul autorului este transant, fara echivoc, toti decidentii trebuie sa raspunda si sa suporte urmarile propriilor erori, nimeni nu trebuie sa se sustraga malpraxisului decizional. De ce oamenii de rand raspund pentru deciziile lor, dar conducatorii acestora raman cu veniturile intacte, poate chiar si cu bonusuri consistente. Cetateanul de rand se simte nedreptatit in fata acestor situatii, chiar nutreste o stare de gelozie fata de cei care nu raspund pentru deciziile lor. Ceea ce in limbajul uzual se traduce prin "pentru unul muma, pentru altul ciuma". Aduce in atentie o speta: daca un arhitect construieste o casa, si daca aceasta se prabuseste atunci el va raspunde material si penal. Daca un functionar public decide achizitionarea unui spital de campanie, care nu a fost folosit niciodata, si chiar a ajuns o ruina, decidentul nu pateste nimic.

Nicholas Taleb pledeaza pentru eliminarea imunitatii administrative pentru decizii economice si financiare. Cei care populeaza ministerele, administratia publica trebuie sa raspunda daca blocheaza abuziv proiecte, lucrari, sau daca fac "antijoc administrativ". Si contractele de achizitii cu dedicatie trebuie analizate pentru a se stabili culpa si nivelul pagubei pentru ca vinovatii sa raspunda civil si penal. Concluzia este ca pentru decizii proaste nu trebuie sa te ascunzi in spatele institutiei, sa te invelesti cu ea, pentru ca (doar) aceasta sa raspunda. "Daca obtii recompensele trebuie sa iti revina si o parte din riscuri, sa nu-i lasi pe altii sa plateasca pentru greselile tale", apoi continua Taleb "Daca emiti o opinie si cineva ii da curs, ai obligatia morala de a suporta eventualele consecinte ale acesteia".

In cea mai mare partea functiilor din administratia publica beneficiile sunt la vedere, iar prejudiciile sunt nesanctionate. De ce oare? Raspunsul este foarte simplu! Pentru ca nu se pune pielea la bataie, pentru ca nimeni nu raspunde pentru deciziile sale! Pentru ca nimeni nu deconteaza aceasta "distractie" pe bani publici! Si din aceasta cauza am ajuns in aceasta fundatura. Nu sunt prevazute prin contractele colective de munca sanctiuni pentru malpraxis administrativ.

Viziunea lui Nicholas Taleb despre aplicarea principiului "pielii in joc" in administratia publica se transpune prin legarea directa si personala a deciziei politice sau administrative de consecintele ei in plan financiar, juridic si electoral. In prezent in administratia noastra nu se poate vorbi de aplicarea acestui principiu, adica nimeni nu-si pune pielea la bataie. Doar din punct de vedere electoral exista o boare de raspundere, dar si aceasta excesiv de anemica intrucat exista o amnezie cuplata cu o permanenta indulgenta din partea alegatorilor. El sugereaza recurgerea la raspunderea patrimoniala directa, cine greseste trebuie sa plateasca.

Sa incercam un studiu de caz: cine raspunde pentru hacuirea bugetului de stat ajuns in stadiul de franjuri, pentru schilodirea acestuia? Cum raspund crainicii masurilor populiste acum cand deficitul ne-a explodat in fata? Cine raspunde pentru torpilarea sistematica a cheltuielilor publice? Cine raspunde pentru intretinerea unui stat supraponderal, excesiv de birocratic si foarte cheltuitor? A avut cineva pielea pusa in joc pentru girarea acestor masuri? Probabil deviza decidentilor este "dupa mine potopul"! Acum a venit decontul, dar nu va fi platit de cei care sunt vinovati de actuala stare, ci va fi platit de toti contribuabili.

Un caz aproape didactic este faptul ca nimeni nu raspunde pentru trufia si fala cu care guvernantii au impartit torente de bani din fondul de rezerva in anul electoral 2024.

Pentru a inregistra un punct de inflexiune in introducerea principiului "skin in the game" trebuie, in primul rand, modificata legislatia. Sunt politicienii si decidenti de la stat pregatiti pentru acest "shift"? Legile actuale, inclusiv Legea raspunderii ministeriale(L115/1999), sunt facute pentru cocolosirea functionarului public si a politicianului. Acestia sunt protejati, si sunt de ne atins pentru deciziile eronate pe care le iau.

Cateva idei care se mai desprind din aceasta carte: cicatricile semnaleaza punerea pielii in joc, nu exista evolutie fara punerea pielii in joc, curajul(asumarea de riscuri) este virtutea suprema, daca nu-ti asumi riscurile propriilor opinii, atunci esti un nimeni, punerea pielii in joc tine in frau hybrisul uman, punerea pielii in joc previne putrezirea sistemului, ideea de a-ti pune pielea in joc se refera, in principal, la dreptate, onoare si sacrificiu.

Taleb ne avertizeaza transmitandu-ne ca un sistem care nu dispune de un mecanisme de punere a pielii in joc si care acumuleaza dezechilibre se va prabusi in cele din urma, dar, atentie, se va repara singur numai prin acest mecanism . Punerea pielii in joc este singura modalitate de a crea responsabilitate.

Inchei cu un citat din carte care este foarte sugestiv pentru situatia in care se scalda decidentii nostri: "Acea persoana din varful ierarhiei care nu-si pune deloc pielea la bataie; mai precis, pentru ca nu-si asuma riscul care-i revine, aceasta este imuna la posibilitatea de a cadea de pe piedestal, de a iesi din categoria sa de venituri sau avere si de a sta la coada la cantina sociala".