|
Accesează contul My Orange
09.10.2026, 12:45 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
¬ Ford Puma asigura doua treimi din productia uzinei Ford Otosan de la Craiova si, potrivit calculelor ZF, circa 4 miliarde de euro valoare de piata. Modelul a implinit sapte ani, iar decizia privind succesorul se ia in urmatorii doi ani ¬ Dupa ce Dacia Striker a mers in Turcia, unde statul aproba pachete concrete de sprijin pentru investitori, Romania vine la masa cu energie scumpa, taxe introduse peste noapte, incertitudine politica si fara predictabilitate pe termen lung. Cea mai dura competitie din industria auto europeana nu se mai da doar intre tari pentru atragerea investitiilor, ci si in interiorul grupurilor, pentru alocarea modelelor noi. Jucatorii din industrie spun ca lupta interna pentru proiecte este mai acerba decat cea de pe piata, iar deciziile recente arata ca Romania pierde teren: Dacia Striker a mers in Turcia, Spring se produce la Novo Mesto, in Slovenia, iar Jogger in Maroc. Pentru Craiova, miza urmatorilor doi ani este una singura - viitorul Puma. Uzina Ford Otosan a produs aproximativ 1,057 milioane de masini Ford Puma din octombrie 2019 pana la finalul lui septembrie 2026, potrivit calculelor ZF facute pe baza datelor companiei, iar exemplarul cu numarul un milion a iesit de pe linie pe 20 mai. In 2025, Puma a reprezentat 155.073 din cele 248.328 de vehicule produse la Craiova, adica 62%, iar in primele noua luni din 2026 ponderea a urcat la 66%. Modelul a implinit sapte ani si mai are, dupa standardele industriei, unu-doi ani de productie pana la finalul ciclului de viata.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
09.10.2026, 12:45