Opinii

Acum, la cateva zile de la instalarea noului guvern avem cateva intrebari.

Va avea puterea( si dorinta) sa continue reformele demarate de precedentul guvern sau va continua vechile metehne, marcate de politici ultrapopuliste. Guvernul are in fata doua scenarii, unul care inseamna continuarea reformelor benefice pentru intreaga societate , ceea ce inseamna costuri electorale majore, iar celalalt marcheaza revenirea la vechea generozitate bugetara pentru protejarea sinecurilor si a privilegiilor, dar pe baza de bani imprumutati. Sa vedem ce inseamna, pe rand, cele doua scenarii.

a) Continuarea corectiilor este un proces care necesita multa vointa politica, intrucat implica punerea in practica a unor reforme autentice, amanate de peste trei decenii. Acest scenariu, daca va fi pus in practica, va insemna pentru politicieni un risc major, marcat de teama de excomunicare din parte propriilor sustinatori.

Este evident faptul ca elenul reformist al guvernului poate fi este atenuat din mai multe motive: presiunile partidelor, santajul celor din teritoriu, revendicarile sindicatelor, datoriile fata de loialisti. Cu cat reformele sunt amanate mai mult, cu atat corectiile vor fi mai dureroase si mai costisitoare.

Poate cea mai mare provocare a actualului guvern este sa transforme sectorul de stat dintr-un azil salarial intr-un sistem performant, eficient, pus in slujba cetateanului. In niciun caz nu e vorba de demonizarea lucratorului de la stat, ci despre eliminare structurilor redundante, a celor inutile si, nu in ultimul rand, a sinecurilor.

Un act de curaj ar insemna si aplicarea unui detox in ermeticele companii de stat ceea ce se traduce prin: management performant, criterii masurabile de performanta , transparenta decizionala, limitarea privilegiilor. Companiile de stat nu sunt proprietatea partidelor, desi le administreaza dupa bunul lor plac(interes). Raiul functiilor dobandite pe baza de carnet de partid trebuie pus pe pauza.

Si pentru a infaptui aceste reforme e nevoie de mult curaj, multa vointa politica, care nu prea se vad la cei care au preluat puterea.

b) Replicarea ospatului bugetar din anii 90, cand in euforia schimbarii de regim nimeni nu era interesat de costul banilor, poate fi fatala finantelor tarii. Aceasta varianta este mult mai familiara intrucat s-a perpetuat de-a lungul celor peste trei decenii si a fost marcata de cheltuieli populiste, toate finantate din imprumuturi.

Ospatul este cel mai facil si mai convenabil din punct de vedere politic si electoral, dar cine plateste nota de plata? Mai are puterea sectorul privat sa preia si aceasta nota de plata?

Dar iata ca a sosit momentul adevarului: banii nu mai pot fi tratati ca o sursa inepuizabila, iar imprumuturile au devenit din ce in ce mai scumpe si mai greu de accesat. Bugetul de stat nu este un sac fara fund, de unde se iau bani non stop. De la an la an, salariile la stat au crescut, mult mai repede decat capacitatea economiei de a sustine aceste cheltuieli, toate aceste diferente fiind acoperite din imprumuturi. Actul de guvernare nu inseamna doar gestionarea constrangerilor, ci implica folosirea tuturor parghiilor pentru dezvoltarea tarii.

Trebuie inteles faptul ca helicopter money nu exista ca resursa bugetara gratuita. Fiecare leu distribuit de stat trebuie sa provina din venituri sau din imprumuturi. Din pacate, in ultimii ani, s-a facut imprumuturi fara niciun fel de calcul, ajungand acum ca nivelul datoriei sa fie de peste 60% din PIB.

Noul guvern trebuie sa aleaga intre confortul politic al amanarii reformelor si intronarea unei discipline financiare la toate nivelurile. Este unanim acceptat ca amanarea reformelor inseamna pastrarea privilegiilor actuale si amanare costurilor pentru viitor. O disciplina financiara severa care sa implice inclusiv eliminarea teribilismului salarial si inventarea de sporuri, insemna ca statului ii raman resurse suficiente pentru a-si finanta prioritatile.

Imprumuturile si fondurile europene nu pot substitui, la infinit, miopia alocationala a guvernelor. Statul trebuie sa invete sa functioneze si in lipsa imprumuturilor, care vor fi din ce in ce mai greu de accesat( creditorii nu au obligatia sa finanteze ospetele clasei politice), solutia fiind cresterea economica si dezvoltarea unor finante publice sanatoase.

Guvernantii trebuie sa inteleaga ca in prezent statul este sufocat de cheltuieli rigide(salarii si pensii) si de dobanzi care atarna greu in bugetul de stat, aproape 3%, cat un minister de linie. Acestia trebuie sa puna punct politicilor extractive prin care bugetul este impovarat, fara ca nimeni sa aiba curajul sa ia taurul de coarne.

In actualul context dificil, Romania nu are nevoie de un guvern care sa promita ca va imparti mai mult, caci nici nu are de unde, dar daca totusi o va face, va strica toate fragilele echilibre actuale. Romani are nevoie, indiscutabil, de un guvern curajos care sa declare "Stop risipei", si sa si transpuna in practica acest slogan, asumandu-si costurile electorale si politice.