|
Accesează contul My Orange
03.09.2026, 21:58 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Europa este cuprinsa de seceta. Pe masura ce consumul de combustibili fosili impinge in sus temperaturile facand verile mai fierbinti si mai uscate, solul, lacurile si raurile continentului se refac cu greu. Tarile din sud si vest sunt in mod deosebit afectate, dar nu sunt singurele, scrie Deutsche Welle.
"In ultimul deceniu am asistat la o extindere a riscurilor legate de seceta catre nord", arata Gisela Elsner, director pe climat si sustenabilitate in cadrul Fundatiei Konrad Adenauer din Germania, care urmareste de ani intregi eforturile de management al apei ale UE.
"Europa centrala si de vest, dar si tarile din sud-estul continentului, sunt tot mai vulnerabile din cauza schimbarilor climatice".
Pentru luna august, date satelitare au indicat ca zone din nord ca Danemarca si Suedia s-au confruntat cu conditii extrem de secetoase.
Impactul este palpabil. Unele dintre cele mai lungi rauri ale continentului au atins minime istorice, perturband rutele de transport maritim interioare. Fermieri din Germania pana in Ucraina raporteaza recolte sub medie, iar regiuni din UK pana in Elvetia si Germania au anunsat restrictii privind utilizarea apei de catre gospodarii.
Ca si cum situatia nu ar fi fost deja destul de grava, fenomenul El Nino din acest an se anunta unul dintre cele mai puternice inregistrate vreodata. Expertii prevad drept urmare ca anul 2027 va fi si mai cald si mai lipsit de precipitatii.
Europa va trebui sa se adapteze la aceasta realitate, sustine Elsner. "Nu se pune inca problema de a nu mai avea apa la robinete. Trebuie sa stabilim prioritati si sa ne utilizam resursele de apa in mod eficient".
Asadar, cum pot tarile de pe intreg continentul realiza acest lucru? DW a analizat utilizarea apei in tarile europene si a incercat sa determine ce masuri au cel mai mare impact.
Gospodariile private din Europa reprezinta o cota relativ redusa din consumul de apa.
In functie de tara, acestea consuma o medie zilnica pe cap de locuitor cuprinsa intre 50 si 300 de litri, echivaland cu sub 20% din consumul total.
Doua treimi din apa extrasa la nivelul continentului sunt destinate agriculturii, cat si racirii centralelor nucleare si pe combustibili fosili.
"Nu exista o solutie unica suficienta pentru a rezolva aceasta provocare. Trebuie sa existe o combinatie de masuri", arata Elsner. Iar acestea exista. Un raport publicat recent de Agentia Europeana de Mediu (EEA) a gasit ca tarile UE ar putea economisi intre 10% si 40% din apa anual prin implementarea unor strategii tintite.
Pentru statele din vestul si estul Europei, trecerea la energie curata poate face o diferenta insemnata. Asadar, pe langa faptul ca devin cele mai ieftine forme de energie, sursele regenerabile de energie ajuta de asemenea tarile sa economiseasca apa.
Chiar si cu centralele nucleare necesitand in continuare apa in tari ca Franta, Spania sau Suedia, economiile potentiale sunt masive. EEA estimeaza ca tarile UE si-ar putea reduce in continuare semnificativ consumul de apa, cu intre 45 si 95%, prin dezvoltarea regenerabilelor si imbunatatirea sistemelor de racire.
In sudul Europei, agricultura este elementul cel mai important. Raportul agentiei recomanda de exemplu inlocuirea canalelor deschise de transport al apei cu conducte inchise pentru a evita evaporarea in timpul valurilor de caldura, trecerea de la irigarea de suprafata la irigarea prin aspersoare sau picurare si alegerea culturilor care necesita mai putina apa, ori de cate ori acest lucru este posibil.
In tarile UE, aproximativ unul din patru litri de apa potabila din reteaua publica de alimentare cu apa se pierde din cauza tevilor care curg si a evaporarii, potrivit estimarilor asociatiei europene a furnizorilor de apa EurEau.
In Romania si Italia, ponderea este de peste 40%. Conform raportului EEA, evitarea acestor pierderi ar fi de cea mai mare importanta in potentialele economii legate de aprovizionarea publica cu apa din UE.
Odata ce apa potabila ajunge la gospodarii si companii, comportamentul individual este si el important. Totusi, chiar daca fiecare cetatean al Europei ar face tot posibilul pentru a economisi apa, acest lucru ar reduce consumul zilnic de apa al gospodariilor pe persoana cu doar 10%-40%.
Cetatenii ar putea contribui de asemenea prin luarea unor decizii de consum mai reponsabile, cum ar fi luarea in considerare a amprentei hidrice a produselor pe care le consuma.
Seceta si valurile de caldura nu sunt o problema exclusiv europeana. Astfel, tarile europene pot invata de la alte tari cum sa se adapteze la deficitul de apa.
Elsner si Alexander Psomas, coautor al raportului EEA, spun ca exista un grad tot mai mare de constientizare a problemei deficitului de apa atat in randul politicienilor, cat si al publicului. Psomas si-ar dori totusi mai multe dezbateri publice referitoare la strategii ce vizeaza domeniul apei, mai ales in timpul perioadelor electorale.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.