×

Accesează contul My Orange

Business international

Europa ramane in urma in cursa AI. Decalajul dintre SUA si Batranul Continent continua sa se...

Europa ramane in urma in cursa AI. Decalajul dintre SUA si Batranul Continent continua sa se largeasca, in timp ce companiile americane isi maresc investitiile cu 40% pentru noua tehnologie, firmele din zona euro pun pe masa o crestere de 12%

24.08.2026, 17:39 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Investitiile companiilor din Statele Unite sunt pe cale sa creasca de peste trei ori mai repede decat cele din Europa in cei sase ani scursi de la pandemie, potrivit unor previziuni care arata cat de mare a devenit prapastia dintre cele doua economii, alimentata de cursa pentru inteligenta artificiala, relateaza FT.

Cheltuielile corporate cu echipamente si capacitati noi de productie din SUA sunt estimate sa creasca cu 40% in termeni reali intre 2021 si finalul anului viitor, arata prognozele companiei de consultanta Oxford Economics. Principalul motor al acestei cresteri il reprezinta cheltuielile in explozie cu echipamentele destinate inteligentei artificiale.

Prin comparatie, in zona euro investitiile companiilor urmeaza sa creasca in aceeasi perioada cu doar 12% in termeni reali, iar investitiile firmelor germane sunt asteptate sa stagneze aproape complet.

Cifrele subliniaza dificultatea cu care se confrunta Europa in incercarea de a tine pasul cu explozia cheltuielilor americane cu echipamente si dotari de inalta tehnologie. Continentul ramasese in urma Statelor Unite la capitolul investitii in tehnologia informatiei chiar si inainte de aparitia modelelor mari de limbaj, un fenomen declansat de lansarea ChatGPT la finalul anului 2022.

Datele ridica insa semne de intrebare si pentru economia americana, care mizeaza masiv pe inteligenta artificiala intr-un moment in care Banca Reglementelor Internationale si alte institutii avertizeaza asupra riscului tot mai mare al unui "crah investitional" costisitor. Google, Meta, Microsoft si Amazon sunt pe cale sa investeasca peste 725 de miliarde de dolari numai in 2026, in cursa pentru construirea de infrastructura dedicata inteligentei artificiale.

Prognozele Oxford Economics arata ca Europa a facut progrese minime, daca nu chiar deloc, in reducerea acestui decalaj investitional de la publicarea, in septembrie 2024, a raportului privind competitivitatea elaborat de fostul presedinte al Bancii Centrale Europene, Mario Draghi.

Draghi avertiza atunci ca digitalizarea, decarbonarea si cheltuielile mai mari pentru aparare impun o crestere "fara precedent" a investitiilor, pana la niveluri "vazute ultima data in anii 1960 si 1970". Efortul necesar, spunea el, este mai mare decat cel al Planului Marshall de dupa al Doilea Razboi Mondial.

"Statele Unite sunt o economie mai dinamica, mai antreprenoriala, deci se misca mai rapid si exista recompense mai mari in cursa inteligentei artificiale. Europa este mult mai lenta", a declarat Daniel Harenberg, economist la Oxford Economics.

Europa se confrunta in acelasi timp cu un decalaj de productivitate tot mai mare fata de Statele Unite. "Statele Unite s-au distantat si mai mult fata de Europa in ultima perioada", a declarat Bart van Ark, profesor la University of Manchester, in fata oficialilor BCE, la forumul bancii centrale de la Sintra, din aceasta vara.

Potrivit analizei lui van Ark, produsul intern brut generat pe ora lucrata a crescut cu 14 dolari in SUA intre 2018 si 2025, fata de doar 2 dolari in Europa. "Decalajul nu tine doar de sectorul digital", a adaugat acesta, subliniind ca performanta superioara a americanilor s-a extins si in alte sectoare, inclusiv in comertul cu ridicata si cu amanuntul, precum si in serviciile profesionale.

Van Ark sustine totusi ca investitiile mai mari nu sunt, in sine, suficiente pentru a rezolva problemele de productivitate ale Europei. "Problema mai profunda" a continentului este ca inovatia nu este "conectata corespunzator" cu adoptarea noilor idei si instrumente de catre companiile din diferite sectoare.

Presedintele BCE, Christine Lagarde, avertiza anul trecut, intr-un discurs, ca modelul de crestere al regiunii, dependent de industria prelucratoare, este "construit pentru o lume care dispare treptat".

Europa a fost una dintre primele jurisdictii din lume care au adoptat reguli stricte privind utilizarea inteligentei artificiale, legislatia europeana din 2024 in domeniu fiind, potrivit Comisiei Europene, "primul cadru legal de acest fel din lume".

Criticii avertizeaza ca reglementarile stricte pot inabusi inovatia si pot descuraja investitiile in inteligenta artificiala. "Suntem in contratimp cu o lume in schimbare", spunea presedintele francez Emmanuel Macron intr-un discurs sustinut in urma cu doi ani, in care avertiza ca Europa "supra-reglementeaza" si "subinvesteste".

Karsten Junius, economist-sef la banca J. Safra Sarasin, afirma ca "Europa a ratat cel mai recent val de tehnologie de varf". El se arata totusi increzator ca uriasul decalaj investitional fata de Statele Unite este, cel putin partial, un fenomen temporar.

"Investitiile in inteligenta artificiala din SUA nu vor continua la aceasta scara la nesfarsit", a spus Junius, adaugand ca cicluri investitionale in tehnologia informatiei si in cea a semiconductorilor au mai existat in trecut, "si vom continua sa le avem".

Problema este insa agravata de nivelul mai scazut de inovatie si de flexibilitate din Europa, pe care Junius il pune partial pe seama rigiditatii pietei muncii.

"Daca Europa nu reuseste sa recupereze decalajul in tehnologia de varf, nivelul nostru de trai relativ, comparativ cu cel din Statele Unite, va continua sa se erodeze", a avertizat economistul.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare