|
Accesează
contul existent
28.05.2026, 22:36 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Industria poloneza a lemnului si mobilei, al treilea producator ca marime din UE dupa Germania si Italia, se confrunta cu o scadere a profitabilitatii, disponibilizari si exporturi in declin. Producatorii interni sunt depasiti de preturile produselor importate din Asia, scrie Rzeczpospolita.
"Unele companii au optat pentru perioade de nefunctionare, ceea ce in mod normal nu s-ar intampla in aceasta perioada a anului. Starea de spirit este sumbra, in special in randul marilor companii care produc pentru lanturile de retail", spune Tomasz Wiktorski, director general al BAR Studio, o firma de consultanta specializata in industria mobilei si prelucrarii lemnului.
Scaderea continua a comenzilor si concurenta asiatica tot mai mare la preturi mici au dus deja la reducerea profitabilitatii, scaderea exporturilor si disponibilizari semnificative.
Drept urmare, tot mai multe companii intra in faliment: potrivit Coface, 82 de falimente au fost inregistrate in productia de mobila in 2025, comparativ cu 70 in 2024, 53 in 2023, 37 in 2022 si 22 in 2021. Statisticile sunt si mai proaste in fabricarea produselor din lemn, unde 117 producatori au dat faliment in 2025, comparativ cu 85 in anul precedent, 24 in 2022 si 33 in 2021.
Pe fondul unor conditii economice slabe in Europa, perspectivele pentru producatorii polonezi par sumbre. In 2025, rentabilitatea industriei mobilei a fost de 4,4%, comparativ cu 5,3% cu un an mai devreme. Pana in aprilie 2026, aceasta scazuse deja la 3,8%.
"Suntem inca pe o traiectorie descendenta, cu un alt val de concedieri care cuprinde intreaga industrie", avertizeaza Michal Strzelecki, directorul Camerei de Comert a Producatorilor de Mobila din Polonia (OIGPM).
Conform estimarilor Camerei, intre ianuarie si mai 2026 ar putea fi eliminate intre 3.000 si 4.000 de posturi. In ultimii patru ani, aproape 30.000 de angajati si-au pierdut locurile de munca.
Potrivit BAR Studio, valoarea productiei vandute in industria mobilei in T1/2026 s-a ridicat la 14 miliarde de zloti (3,30 mld. de euro), o scadere de aproape 400 milioane de zloti fata de anul precedent. Aprilie si mai au adus o deteriorare suplimentara.
Numarul comenzilor pentru producatorii polonezi scade practic pe toate pietele, dar cel mai dureros in Germania, cea mai importanta piata pentru producatorii polonezi. In acelasi timp, importurile de mobila ieftina din Asia sunt in continua crestere. In T1/2026, valoarea exporturilor de mobila din Polonia a ajuns la 2,99 mld de euro, comparativ cu 3,17 mld de euro in T1/2025.
Industria lemnului se confrunta cu provocari tot mai mari, ducand lipsa de materii prime. Situatia e mult mai grava pentru companiile care prelucreaza lemn de esenta tare, in special stejar, a carui disponibilitate se diminueaza mult mai rapid. "Avem de-a face cu o catastrofa aici, deoarece oferta a scazut cu aproape jumatate in doar cativa ani. Pentru acest grup de antreprenori, este practic o condamnare la moarte. Si este vorba adesea de companii multigenerationale, cu cunostinte si experienta care nu pot fi reconstruite rapid", arata Piotr Poziomski, presedintele Camerei de Comert Poloneze pentru Industria Lemnului.
Industria lemnului va slabi, in special din cauza cresterii costurilor energiei si fortei de munca, precum si a preturilor competitive ale lemnului din Europa, care submineaza atractivitatea productiei poloneze.
Valoarea exporturilor de produse din lemn a ramas in 2025 la nivelul din 2024. Intre timp, ocuparea fortei de munca in primul trimestru din 2026 a scazut la 86.000 de persoane fata de 88.000 in aceeasi perioada a anului precedent. Spre comparatie, la inceputul anului 2023 industria lemnului avea 97.000 de angajati.
In Romania, 90% din productia din industria mobilei merge la export. Volumul de mobila vandut peste hotare s-a situat anul trecut la 2,48 mld de euro, in crestere usoara (cu 1%) fata de 2024. Exportul a reusit sa se stabilizeze dupa doi ani consecutivi de scaderi.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.