Opinii

Sunt ani buni de cand brandurile romanesti au invatat ca un nume care suna "verde" vinde mai usor. "Eco", "Green", "Bio", "Natural" au devenit, pentru multe companii, nu doar cuvinte de marketing, ci parte din numele marcii inregistrate la OSIM.

Pana acum cateva luni, alegerea era pur comerciala.

De la 27 septembrie 2026, ea poate capata si un risc juridic - si nu unul teoretic, ci unul cu temei legal precis, pe care putini antreprenori il sesizeaza.

Romania a transpus recent Directiva europeana anti-greenwashing - Directiva (UE) 2024/825, cunoscuta in piata drept directiva "EmpCo" - prin Ordonanta de urgenta nr. 18 din 19 martie 2026, publicata in Monitorul Oficial nr. 236 din 26 martie 2026 , care modifica Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor si Ordonanta de urgenta nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor.

Merita clarificata, de la bun inceput, o distinctie: ordonanta a intrat in vigoare la 27 martie 2026, dar art. IV alin. (2) din acelasi act amana aplicarea efectiva a regulilor privind afirmatiile de mediu - cele care ne intereseaza aici - pana la 27 septembrie 2026 . Practic, legea exista si e valabila din martie, dar obligatia concreta de conformare si riscul de sanctiune incep abia din septembrie.

Unul dintre mesajele ordonantei, tradus din limbaj juridic, e simplu: termenii generici - "eco", "verde", "sustenabil", "prietenos cu mediul" - nu mai pot fi folositi liber, fara acoperire.

Orice companie care isi descrie produsul, serviciul sau chiar propriul brand in asemenea termeni trebuie sa poata dovedi, cu probe verificabile, o performanta de mediu reala, corespunzatoare afirmatiei.

Devine, de asemenea, sanctionabila prezentarea unui intreg brand ca fiind "ecologic" atunci cand doar o componenta sau un aspect izolat al produsului respecta, de fapt, un criteriu de mediu.

O intrebare fireasca se impune: ce inseamna, concret, o dovada acceptabila de performanta de mediu?

Ordonanta nu impune un singur standard, dar practica europeana conturata deja in jurul directivei EmpCo acorda importanta certificarilor recunoscute oficial - precum eticheta EU Ecolabel, standardele din familia ISO 14024 pentru etichetare de mediu de tip I sau rapoarte de verificare realizate de un organism independent, nu de compania insasi. O simpla declaratie interna, oricat de transparenta ar fi, nu e suficienta.

Aici apare un aspect care conteaza din perspectiva proprietatii industriale: ce se intampla atunci cand afirmatia de mediu nu se regaseste doar pe ambalaj sau intr-o reclama, ci in numele marcii insesi - iar afirmatia nu este reala?

Raspunsul, pe scurt: marca insasi poate fi atacata, printr-o actiune in decadere din drepturi. Iar temeiul nu vine din ordonanta, ci din legea marcilor.

Discutia nu se opreste, insa, la marketing si conformare comerciala, asa cum ar parea la prima vedere.

Ghidul de interpretare publicat de Comisia Europeana pentru directiva EmpCo vizeaza afirmatiile de mediu indiferent de suportul in care apar - iar asta acopera si numele de brand, nu doar reclamele sau etichetele de produs.

Ghidul ramane insa un document de interpretare. In Romania, legatura dintre afirmatiile de mediu si marcile inregistrate e deja in lege, si nu intr-un document orientativ: legea marcilor contine doua temeiuri distincte prin care acest risc se materializeaza.

Primul temei tine de marcile noi, care abia urmeaza sa fie depuse. Art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 84/1998 prevede, ca motiv absolut de refuz, faptul ca OSIM nu poate inregistra o marca "de natura sa induca publicul in eroare cu privire la originea geografica, calitatea sau natura produsului sau a serviciului".

O denumire care sugereaza, de la bun inceput, o calitate ecologica fara nicio baza reala de sustinere risca respingerea chiar din faza de examinare.

Al doilea temei, mult mai relevant pentru piata, priveste marcile deja inregistrate - si sunt multe, daca ne uitam la cate branduri romanesti au ales, in ultimul deceniu, un nume cu rezonanta de mediu.

Art. 55 alin. (1) lit. c) din aceeasi lege permite decaderea titularului din drepturile conferite de marca atunci cand, ulterior inregistrarii, ca urmare a felului in care marca a fost efectiv folosita, aceasta "a devenit susceptibila a induce publicul in eroare, in special cu privire la natura, calitatea sau provenienta geografica a produselor ori serviciilor" pentru care a fost inregistrata.

Potrivit art. 57 din aceeasi lege, cererea de decadere se formuleaza pe cale administrativa, la OSIM, sau pe cale judiciara, la Tribunalul Bucuresti, si poate fi introdusa de orice persoana interesata - un concurent, o asociatie de consumatori, oricand pe durata protectiei marcii.

Titularul nu ramane insa lipsit de aparare. Poate demonstra ca afirmatia de mediu asociata brandului a fost, la un moment dat, adevarata si sustinuta, chiar daca intre timp practica de productie s-a schimbat - caz in care solutia corecta e adaptarea rapida a comunicarii. Poate, de asemenea, arata ca marca a fost folosita constant intr-un sens care nu induce pe nimeni in eroare, de exemplu ca simplu element de identitate vizuala, fara nicio pretentie explicita de performanta ecologica atasata in comunicarea curenta. Sarcina probei ramane, totusi, predominant de partea titularului - o pozitie incomoda pentru orice companie prinsa nepregatita.

Decaderea nu este o prevedere noua - exista in legea romana cu mult inainte de directiva europeana, dar ramasese, in buna masura, teoretica, pentru ca sarcina probei era grea: cine ar fi putut demonstra, concret si documentat, ca o marca "induce publicul in eroare"?

Aici sta, de fapt, schimbarea reala adusa de OUG 18/2026: standardul explicit de dovada pe care il impune acum oricarei afirmatii de mediu.

Incapacitatea unei companii de a-si sustine denumirea de brand cu dovezi concrete devine, practic, chiar proba de care are nevoie cel care vrea sa conteste marca prin decadere.

Legea a folosit dintotdeauna art. 55 lit. c) pentru cazuri clasice de marca inselatoare cu privire la calitate sau provenienta geografica: o marca precum "Stell - calitate germana", pentru un produs fabricat, de fapt, in alta tara, e exemplul clar de asemenea incalcare, recunoscut de multa vreme in practica.

O afirmatie de mediu nereala, continuta chiar in numele marcii, e, juridic, exact acelasi lucru: o calitate pe care produsul nu o are - de data aceasta ecologica, nu geografica sau tehnica.

Legea nu deosebeste intre tipurile de calitate pretinsa fara acoperire.

Important de retinut: nimic nu se intampla automat.

O marca inregistrata legal acum cinci sau zece ani ramane valabila exact cum a fost depusa - ordonanta nu influenteaza registrul marcilor OSIM si nu anuleaza nicio inregistrare prin simpla ei intrare in vigoare.

Riscul e real, dar se activeaza pe doua fronturi distincte, care pot functiona independent unul de celalalt.

Primul tine de conformitatea comerciala curenta, complet separat de statutul marcii ca titlu de proprietate industriala. Chiar daca marca ramane perfect valabila la OSIM, modul in care e folosita azi - pe ambalaj, in reclame, in descrierile de produs de pe site - intra direct sub incidenta noii ordonante. Daca afirmatia de mediu asociata brandului nu poate fi sustinuta cu dovezi, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor poate aplica sanctiuni, indiferent de vechimea sau validitatea marcii inregistrate.

Al doilea e actiunea in decadere descrisa mai sus - un risc mai lent, dar mai greu de reparat, si un instrument aflat la indemana oricui are interes sa-l foloseasca.

Un exemplu, pentru claritate: o companie din industria produselor de ingrijire personala isi inregistreaza, in 2015, o marca precum "GreenLine", cu intentia de a comunica o pozitionare naturala pe piata, fara nicio pretentie initiala de certificare oficiala. Brandul creste, gama se diversifica, iar denumirea devine, cu timpul, parte din identitatea vizuala a companiei - pe ambalaj, in materiale de marketing, pe site. Din toamna aceasta, compania trebuie sa poata demonstra o performanta de mediu reala pentru fiecare linie de produs care poarta acest nume; altfel, marca insasi devine vulnerabila la o eventuala actiune in decadere.

Un rebranding complet ar fi costisitor si, de cele mai multe ori, evitabil - solutia mai realista e ajustarea comunicarii comerciale, astfel incat afirmatiile despre mediu sa fie sustinute de dovezi reale, fara schimbarea marcii inregistrate. Din experienta pe portofolii de marci din bunuri de larg consum si cosmetice, verificarea nu se poate opri la certificatul de la OSIM.

Pentru companiile care au in numele marcii un termen legat de mediu, sarcina imediata e una de documentare: aceleasi afirmatii, dar cu dovezile alaturi. Daca nu e facuta la timp, discutia se muta de pe terenul conformarii comerciale pe cel al dreptului asupra marcii. Iar pana la 27 septembrie nu mai e mult.

Mihai Betelie este General Manager, Agentia de Proprietate Industriala Rompatent Design