Opinii

Cine nu a auzit pana acum de Lolita Cercel? Pentru cine inca nu stie, Lolita Cercel este un personaj virtual creat cu ajutorul inteligentei artificiale, care a acumulat milioane de vizualizari pe retelele sociale din Romania. Nu este o persoana fizica, ci un avatar generat digital, iar muzica ei este produsa prin instrumente de inteligenta artificiala. Dincolo de dezbaterile publice pe care le-a generat, cazul Lolita ridica doua intrebari juridice fundamentale in materia proprietatii intelectuale: legalitatea antrenamentului modelelor de Inteligenta Artificiala (AI) pe opere preexistente si posibilitatea dobandirii drepturilor de autor asupra creatiilor generate.

Modul de antrenare AI si incalcarea drepturilor de autor

Un model de inteligenta artificiala nu poate fi antrenat fara date preexistente - pentru a "invata" sa creeze muzica, imagini sau texte, are nevoie de acces la creatii anterioare, de cele mai multe ori opere protejate de dreptul de autor. Procesul de machine learning presupune o reproducere a datelor introduse si o recompilare a acestora in sistemul neural, ceea ce nu este echivalent cu procesul de invatare tipic uman.

Legislatia aplicabila ofera autorilor dreptul de a interzice reproducerea operei iar orice forma de copiere directa sau indirecta, inclusiv stocarea electronica, poate fi considerata reproducere. Legislatia europeana permite extragerea de date atat timp cat autorul nu a interzis expres acest lucru, insa aceasta prevedere nu a fost conceputa specific pentru procesele automate, masive si opace de antrenare a modelelor de inteligenta artificiala, care implica copiere sistematica, analiza statistica si stocare temporara sau permanenta a operelor protejate, fara ca autorii sa aiba o vizibilitate reala asupra utilizarii concrete a creatiilor lor. In consecinta, cadrul normativ actual ramane insuficient adaptat realitatii tehnologice a machine learning-ului modern, atat din perspectiva controlului titularilor de drepturi, cat si a trasabilitatii utilizarilor.

Aceasta lacuna incepe sa fie partial abordata prin Regulamentul (UE) privind inteligenta artificiala (AI Act), care, desi nu modifica direct legislatia drepturilor de autor, introduce obligatii sporite de transparenta pentru furnizorii de modele de inteligenta artificiala de uz general. Acestia sunt obligati sa elaboreze si sa publice un rezumat suficient de detaliat al continutului seturilor de date utilizate la antrenare si sa demonstreze respectarea dreptului Uniunii in materia drepturilor de autor, inclusiv a mecanismelor de tip "opt-out". Astfel, AI Act consolideaza indirect pozitia autorilor de opere prin cresterea gradului de responsabilitate, documentare si susceptibilitate a proceselor de antrenare de a fi auditate, fara a solutiona insa definitiv problema situatiilor de antrenare AI care necesita consimtamantul titularilor de drepturi.

In concret, in cazul Lolitei este relevant din ce baze de date a fost antrenat modelul care genereaza muzica sa, si, daca este cazul, daca autorii operelor originale au consimtit la aceasta utilizare.

Cine detine drepturile de autor asupra creatiilor Lolitei?

Conform legislatiei aplicabile, subiectul dreptului de autor este persoana fizica care a creat opera. Intrucat inteligenta artificiala nu poate fi considerata persoana fizica, nu poate fi nici autor, astfel incat creatiile generate exclusiv de AI nu beneficiaza de protectia drepturilor de autor.

Situatia devine mai nuantata cand exista interventie umana. Jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene (in special cauza Painer, C-145/10) a conturat patru criterii prin care o creatie realizata cu ajutorul inteligentei artificiale poate fi protejata: (1) materializarea intr-o forma identificabila, (2) incadrarea in domeniul literar, stiintific sau artistic, (3) sa fie fructul muncii intelectuale a omului si (4) originalitatea manifestata prin decizii creative ale creatorului uman. Criteriul determinant ramane interventia umana - opera nu poate fi un simplu rezultat al introducerii unui prompt, ci trebuie sa existe decizii creative care sa isi lase amprenta asupra creatiei finale.

Aplicat la cazul Lolitei, intrebarea cheie este: cat de mult a contribuit creatorul uman la procesul creativ? Daca acesta a selectat stilul muzical, a ajustat versurile, a prelucrat rezultatele si a luat decizii artistice substantiale, drepturile de autor ii pot apartine. Daca s-a limitat la introducerea unui prompt si la publicarea rezultatului generat automat, protectia juridica devine discutabila.

Concluzii

Cazul Lolita Cercel ilustreaza lacunele cadrului legislativ actual in fata noilor realitati tehnologice. Pe de o parte, legislatia drepturilor de autor nu ofera un raspuns clar privind legalitatea utilizarii operelor protejate pentru antrenamentul modelelor de inteligenta artificiala. Pe de alta parte, criteriile pentru recunoasterea protectiei asupra creatiilor generate cu ajutorul AI raman insuficient conturate, depinzand in mare masura de gradul de interventie umana in procesul creativ.

Pe masura ce "artistii AI" devin din ce in ce mai prezenti in spatiul public, dreptul proprietatii intelectuale va trebui sa ofere raspunsuri clare la aceste intrebari - atat pentru a proteja autorii ale caror opere sunt utilizate in antrenament, cat si pentru a stabili regimul juridic al creatiilor rezultate.