|
Accesează contul My Orange
27.10.2026, 14:35 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Protejarea companiilor considerate strategice revine in centrul dezbaterii publice. Un proiect de lege aflat in acest moment in dezbaterea Senatului Romaniei (" Propunere legislativa privind instituirea unor mecanisme pentru protejarea intereselor nationale in domenii strategice ale economiei nationale ", conform site-ului oficial), propune introducerea unui mecanism prin care statul roman ar putea avea prioritate la cumpararea unor participatii si active declarate de interes strategic. Din aceasta perspectiva, impactul potential asupra pietei de fuziuni si achizitii ar putea fi unul important.
La prima vedere, initiativa pare o extensie fireasca a preocuparilor tot mai mari legate de securitatea economica, energetica sau industriala. In realitate insa, proiectul aduce ceva diferit fata de mecanismele existente: statul nu ar mai avea doar posibilitatea de a examina o investitie, de a o conditiona sau de a o bloca, ci ar putea deveni el insusi cumparatorul activului sau al companiei vizate. Concret, daca proprietarul intentioneaza sa instraineze (cu titlu oneros) participatiile detinute in cadrul unei societati sau active declarate "de interes strategic" statul ar avea, cu anumite exceptii, prioritate la cumparare, la acelasi pret si in aceleasi conditii cu oferta ferma primita de vanzator. Acesta este dreptul de preemptiune propus: posibilitatea statului de a deveni cumparator in locul unui tert, cu respectarea procedurii si a conditiilor suplimentare prevazute de proiect.
De la controlul investitiilor la rolul de cumparator . In prezent, statul dispune deja de mecanismul de examinare a investitiilor straine directe, care ii permite sa analizeze, sa conditioneze sau sa blocheze anumite investitii (mecanismul FDI). Noul proiect merge si mai departe. Initiatorii justifica aceasta abordare prin necesitatea protejarii unor capacitati industriale si economice esentiale, in special in situatiile in care operatori importanti ajung in dificultate financiara sau in insolventa.
Cine/ce poate deveni "strategic" . Proiectul vizeaza un spectru larg de societati si active din domeniile strategice ale economiei nationale, intre care industria nationala de aparare (in sensul Legii nr. 232/2016), energia, industria prelucratoare (e.g., otel, aluminiu, ciment), apararea, IT&C, sectorul farmaceutic , pentru cercetarea, dezvoltarea, productia, distributia si fumizarea de medicamente, dispozitive medicale si substante active, industria extractiva, industria maritima si portuara, industria aeronautica, infrastructura de transport de interes national, infrastructura de alimentare cu apa si industria alimentara pentru productia, prelucrarea si distributia alimentelor.
Totusi, simpla activitate intr-un astfel de domeniu nu este suficienta. Pe langa relevanta sectorului, trebuie demonstrat ca intreruperea activitatii ar putea afecta securitatea economica, energetica, alimentara sau sociala a statului si ca ar genera un dezechilibru la nivelul economiei nationale. Declararea interesului strategic s-ar realiza prin hotarare a Guvernului, pe baza unei analize prealabile.
Pentru aceasta ultima conditie, este suficienta atingerea unuia dintre pragurile cantitative prevazute de proiect: de exemplu, minim 10% din productia, prelucrarea sau furnizarea nationala anuala a produsului sau serviciului principal intr-un sector, minim 5000 sau o mie de angajati, in functie de domeniu, operatori ale caror servicii sunt utilizate de peste 200.000 de persoane in anumite sectoare ori active evaluate la peste 100 milioane de euro.
Coroborate cu spectrul amplu al sectoarelor considerate strategice, aceste criterii ar putea conduce la o aplicare extinsa a reglementarii. Experienta mecanismului FDI arata ca incertitudinea privind incadrarea unei tranzactii poate incuraja notificarile de tip "preventiv".
Aspecte de clarificat pentru aplicarea in tranzactii. Din perspectiva pietei de M&A, una dintre cele mai sensibile chestiuni este legata de momentul in care o companie sau un activ poate fi declarat de interes strategic.
In forma actuala, proiectul nu exclude posibilitatea ca aceasta calificare sa apara chiar in timpul unei tranzactii aflate deja in desfasurare. In plus, statutul nu se pierde automat atunci cand conditiile care au justificat acordarea sa nu mai exista.
Aceasta posibila schimbare de statut poate deveni relevanta pentru investitori inca din faza initiala a unei tranzactii. Verificarea potentialului statut strategic al unei companii ar putea deveni la fel de importanta precum analiza financiara sau juridica.
In plus, pentru societatile nelistate, textul nu diferentiaza inca intre preluarea controlului si achizitia unor participatii minoritare si nu clarifica efectele unei eventuale declarari a interesului strategic asupra tranzactiilor aflate deja in desfasurare. Exista, de asemenea, incertitudini privind momentul in care o oferta devine suficient de ferma pentru notificare sau criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantul a carui oferta stabileste pretul si conditiile preemptiunii.
La randul sau, Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea, solicitand insa clarificarea unor dispozitii si o mai buna echilibrare a restrictiilor impuse libertatii economice. In acelasi timp, Consiliul Fiscal a atras atentia asupra lipsei unei evaluari bugetare a costurilor pe care statul le-ar putea suporta daca va decide sa isi exercite noul drept.
Cum functioneaza preemptiunea . In cazul vanzarii unui activ sau al unei participatii considerate de interes strategic, statul ar beneficia de un drept de preemptiune si ar putea cumpara la acelasi pret si in aceleasi conditii oferite de investitorul privat. Exercitarea acestui drept nu este insa automata, proiectul prevazand si conditii suplimentare privind necesitatea si proportionalitatea interventiei statului.
Procedura propusa este una complexa si poate prelungi semnificativ calendarul unei tranzactii. Intre notificari, analiza administratiei si decizia finala, intregul proces se poate apropia de sase luni, perioada in care vanzatorul nu poate finaliza tranzactia cu un tert.
Mecanismul nu se limiteaza la vanzarile obisnuite. El ar urma sa functioneze si in procedurile de insolventa sau executare silita.
Sunt insa prevazute si exceptii, inclusiv pentru reorganizarile intragrup, fara schimbarea controlului final. Este important de mentionat ca instrainarile realizate cu incalcarea procedurii ar fi sanctionate cu nulitatea absoluta.
Ce impact ar putea avea asupra investitorilor . Chiar si in situatia in care dreptul de preemptiune este rar exercitat, simpla sa existenta poate influenta comportamentul investitorilor. Un potential cumparator suporta costuri semnificative inainte de semnarea unei tranzactii: due diligence, consultanta juridica si financiara, finantare, negocieri si structurarea operatiunii. Posibilitatea unei interventii ulterioare a statului in timpul tranzactiei poate deveni un element de risc care se va putea reflecta inclusiv in evaluari si in ofertele de pret.
De asemenea, regula "acelasi pret, aceleasi conditii" ridica provocari practice intr-o piata in care multe tranzactii includ mecanisme complexe precum rollover-ul vanzatorului (reinvestirea unei parti din pret in structura rezultata din tranzactie), contraprestatii in actiuni, earn-out-uri (plati suplimentare in functie de performantele viitoare ale companiei) sau vanzari integrate/in bloc ale mai multor companii si/sau active.
Proiectul prevede totusi aplicarea legii intrainarilor pentru care oferta ferma este primita dupa intrarea sa in vigoare; aceasta nu exclude insa incertitudinile privind tranzactiile deja initiate.
Ce spune dreptul european . In analiza proiectului este relevanta si hotararea CJUE in cauza Xella Magyarorszag, care a vizat interventia statului intr-o tranzactie privind o societate considerata strategica.
Astfel, Curtea a reiterat ca orice masura care face o investitie mai dificila sau mai putin atractiva poate reprezenta o restrictie a libertatii de stabilire. De asemenea, a subliniat ca motivele pur economice nu sunt suficiente pentru justificarea unor astfel de restrictii si ca acestea trebuie sa raspunda unei amenintari reale si suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societatii. Totodata, orice interventie trebuie sa respecte principiul proportionalitatii si sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmarit.
Aceste principii vor deveni relevante si pentru modul in care viitorul mecanism romanesc va fi aplicat in practica.
O dezbatere despre echilibrul dintre securitate si investitii . Proiectul reflecta o tendinta tot mai prezenta la nivel european: preocuparea statelor pentru protejarea unor active considerate esentiale. In acelasi timp, eficienta unui asemenea mecanism va depinde de predictibilitatea si claritatea regulilor, precum si de corelarea sa cu instrumentele existente de examinare a investitiilor. Pentru piata de M&A, miza nu este doar daca statul trebuie sa dispuna de instrumente suplimentare pentru protejarea intereselor strategice. Ele trebuie sa fie suficient de bine calibrate incat sa nu afecteze atractivitatea investitiilor si functionarea normala a tranzactiilor. Proiectul se afla in procedura de urgenta la Senat, cu termen de adoptare tacita la 27 noiembrie 2026, Camera Deputatilor fiind camera decizionala. Pana la definitivarea cadrului normativ, potentialul strategic al societatilor si activelor vizate si implicatiile sale asupra tranzactiilor merita avute in vedere inca din etapa structurarii acestora.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
27.10.2026, 14:35