|
Accesează
contul existent
15.05.2026, 19:00 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Tot timpul m-am uitat fascinat la intalnirile, mai precis la dineurile de la Casa Alba, relatate prin imagini foto si video, unde presedintii americani, toti presedintii, fara exceptie, erau imbracati in tuxedo sau smoking, la papion negru, la fel ca si invitatii lor, fie ca erau alti presedinti sau lideri politici, fie ca erau lideri din business, bancheri, mari antreprenori sau directorii marilor companii din America.
Elita politica, economica, financiara si de business, elita de entertainment a Americii statea la aceeasi masa si nu era o intalnire ascunsa, ci la vedere, ca sa fie vazuti ca sunt acolo. Cu acest setup, imbracati in tuxedo, smoking si papion, americanii conduc lumea. In Romania am facut progrese, lumea economica, de business, financiara a facut progrese remarcabile in ultimele decenii, am ars cativa ani, un secol.
Daca lumea economica, financiara si de business a facut progrese, am un semn de intrebare daca lumea politica a progresat sau a regresat in ultimii ani, comparativ cu liderii politici de acum ceva timp, care s-au luptat sa intre in UE si NATO, sa ne integram in lumea occidentala.
Dar, in ciuda progreselor, cred ca elita noastra, si politica si de business, a ramas la "trening", nu am reusit sa trecem la tuxedo si papion, camasa alba impecabila, butoni, pantofi lustruiti impecabil, ciorapi negri. Poate de aia se vand mai multe treninguri decat costume negre si papioane.
Nu-mi amintesc vreo poza cu vreun presedinte de-al nostru, cu vreun premier, ca am avut destul de multi, care sa stea la aceeasi masa, la acelasi dinner, imbracati ca elita americana si sa discute incotro sa duca Romania, incotro sa mearga economia, care sunt marile puncte ale societatii care trebuie atinse.
Noi inca am ramas la intalnirile de la "gratar", cea mai primitiva forma de dinner, in slapi si trening, tricou mulat pe corp, negru, si cu sticla de bere alaturi. In continuare, fiecare este pe cont propriu, companiile, antreprenorii, liderii din business se mandresc cu faptul ca nu fac afaceri cu statul, in timp ce politicienii se uita cu ciuda la cei din business, gratulandu-i in discursuri cu apelativul "mediul privat", de-abia asteptand ca acestia sa ajunga la mana lor cand trebuie sa obtina o aprobare, o autorizatie, cand trebuie sa faca un proiect.
Companiile, antreprenorii, oamenii de afaceri, luati-i cum vreti, incearca sa se descurce pe cont propriu, incearca sa-si rezolve situatiile intr-un mod individual, nu au o privire de ansamblu asupra economiei, asupra modului in care trebuie sa se faca politica si nu inteleg cum de societatea, oamenii din jurul lor, angajatii, politicienii voteaza cum voteaza, discuta cum discuta etc.
Ca sa nu mai vorbim de clasa politica, care se uita la "mediul privat" ca la o vaca de muls care trebuie sa plateasca taxe si impozite pe care ei, ulterior, sa le imparta. Liderii din business fug de politica, toata lumea are pareri si comentarii despre ce ar trebui sa faca politicienii, ce decizii ar trebui sa ia, dar nimeni nu vrea sa fie el in politica, niciun lider din business nu ar vrea sa fie el care sa conduca, intr-un mod public, din punct de vedere politic, Romania. Toti vor sa conduca din spate.
Daca in America clasa politica, atat republicanii, cat si democratii, merg de mana cu liderii din business pentru a face business, pentru a dezvolta economia americana, pentru a cuceri lumea, si asta in vazul tuturor, la noi, atat liderii politici, cat si liderii din business se feresc sa fie vazuti impreuna, se feresc sa se stie ca s-au intalnit, de teama sa nu vina DNA sau DIICOT peste ei, ca se face trafic de influenta.
Romania a ajuns acum cu spatele la zid din punct de vedere economic, suntem intr-un blocaj pe scena politica, retorica nationalista castiga teren, economia nu mai creste, businessurile incep sa scada, atat angajatii, cat si patronii sunt nemultumiti de scaderea puterii de cumparare si furiosi ca nu mai merg vanzarile, ca nu mai merg afacerile.
Deschiderea catre lumea occidentala din punct de vedere politic, intrarea in NATO si Uniunea Europeana, multinationalele si bancile straine, cu ajutorul carora am crescut si pe cont propriu, ne-au adus pana aici, dar, din pacate, nu am reusit sa trecem de la trening, slapi si gratar la tuxedo, papion si pantofi negri bine lustruiti.
Ca sa vada cum iesim din acest blocaj in care ne-am bagat singuri, presedintele Nicusor Dan, premierul care va veni la Palatul Victoria ar trebui sa invite marile companii care opereaza in Romania, atat cele romanesti, cat si multinationalele, bancile, liderii din business la un dinner imbracati la papion, in care sa gaseasca niste raspunsuri la intrebarile pe care si le pun oamenii - incotro se duce economia, incotro se duce societatea, incotro se duce tara.
Aceasta opinie a aparut prima data pe Business Magazin.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
15.05.2026, 19:00