|
Accesează
contul existent
01.06.2026, 14:05 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Berkshire Hathaway, "imperiul" investitional cladit de Warren Buffet, a anuntat achizitia constructorului de locuinte Taylor Morrison intr-o tranzactie evaluata la 8,5 miliarde de dolari, marcand primul mare acord semnat de noul director executiv Greg Abel dupa retragerea lui Warren Buffett si un pariu direct pe revenirea pietei rezidentiale din SUA.
Berkshire a convenit sa plateasca actionarilor Taylor Morrison 72,50 dolari pe actiune, evaluand capitalizarea companiei la 6,8 miliarde de dolari, ceea ce reprezinta o prima de 24% fata de pretul de inchidere de vineri. Incluzand datoriile companiei, valoarea totala a tranzactiei ajunge la 8,5 miliarde de dolari.
Miscarea este una simbolica pentru conglomeratul evaluat la aproximativ 1.000 de miliarde de dolari, fiind prima achizitie majora initiata de Greg Abel dupa ce a preluat conducerea Berkshire la inceputul anului, succedandu-l pe investitorul legendar Warren Buffett.
Taylor Morrison opereaza in 21 de piete din 12 state americane si a generat venituri de 8,1 miliarde de dolari anul trecut. Dupa finalizarea tranzactiei, estimata pentru a doua jumatate a acestui an, compania va fi integrata cu divizia de locuinte a Berkshire, Clayton Homes , una dintre cele mai mari companii americane de constructii rezidentiale. Palmer va ramane director executiv al Taylor Morrison dupa inchiderea acordului.
Achizitia vine intr-un moment in care piata rezidentiala americana incepe sa dea semne de stabilizare dupa o perioada afectata de dobanzi ridicate la creditele ipotecare. Potrivit estimarilor industriei, constructia de locuinte unifamiliale in SUA ar urma sa creasca cu 1% in acest an, pana la aproximativ 940.000 de unitati, iar ritmul de crestere este asteptat sa accelereze anul viitor la 5%.
Ultima tranzactie majora a Berkshire a avut loc in octombrie anul trecut, cand grupul a cumparat divizia OxyChem a companiei petroliere Occidental Petroleum pentru 9,7 miliarde de dolari.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
01.06.2026, 14:05