Opinii

Se tot vorbeste in ultima perioada despre posibilitatea de relansa productia industriala aflata in suferinta in ultima decada prin investitii in industria de aparare. Sigur, in loc de arme ar trebui sa facem scoli si teatre, dar asta e situatia.

Insa nu este deloc clar cum se vor regasi bugetele alocate pentru achizitia de armament prin programul SAFE de 17 miliarde de euro in comenzi pentru industria locala. Acest program, spun specialistii, ar trebui sa creeze cadrul financiar de relansare a industriei de aparare. Dar pentru aceasta este nevoie de un plan coerent, este nevoie de definirea prioritatilor de dezvoltare.

In context, sunt ingrijoratoare declaratiile directorului Romarm, ca cel mai mare producator de munitie si armament de pe piata locala nu a fost deloc consultat atunci cand a fost facut designul programului SAFE.

Romania vine dintr-o epoca in care resursele alocate pentru productia de armament si echipamente militare erau mari si militarii romani abia asteapta modernizarea echipamentelor, dupa 30 de ani de seceta.

Pana in urma cu cativa ani, armata romana inca defila pe sub Arcul de Triumf cu masini Aro si camioane Roman Brasov reconditionate, pastrate in stare de functionare dupa zeci de ani de utilizare, dar revopsite atat de des ca era mai gros stratul de vopsea decat tabla caroseriei. In prezent echiparea este la cu totul alt nivel. Dar intrebarea este cum se vor regasi aceste linii de finantare cu dobanzi reduse pe termen lung la care statul roman are acces in accelerarea productiei locale industriale?

Tensiunea care se intrevede ca se formeaza intre accesul la resurse financiare si necesitatea de a le directiona catre relansarea productiei locala nu este proprie doar industriei de aparare. Intrebarea este cum reusesc alte state sa obtina o convergenta intre un acces echilibrat la sisteme noi si performante de aparare si hranirea lanturilor locale de productie de echipamente militare. O astfel de ocazie este un prilej nesperat pentru a recrea competenta in domenii de varf, pentru investitii in cercetare-dezvoltare care in alte conditii ar fi foarte costisitoare.

Chestiunea este insa de abordare. Luam un to do list si executam sau ne intrebam ce vrem si vedem SAFE ca pe un instrument, ca pe o parghie prin care sa ne atingem propriile obiective?

Din pacate, dupa 1990 Romania a patimit enorm din cauza ca nu si-a mai asumat propriile obiective si ca a raspuns in general la diverse propuneri si programe mai degraba decat sa vada oportunitatile la care a avut acces ca un mijloc de a-si atinge propriile obiective.

Si asa, dupa 20 de ani de la aderarea la UE si dupa 30 de ani de parteneriate cu Banca Mondiala sau FMI, nu a fost pusa la punct o finantare pe termen lung pentru modernizarea retelei de incalzire din Bucuresti de exemplu. Sau pentru Gara de Nord.

Acum, este imposibil de acceptat ca macar pentru mentenanta navelor pe care le are astazi Romania in flota de aparare sau pe cele pe care le va cumpara sa nu poate fi mentinut in viata Santierul Naval Mangalia.

"Bataliile" care urmeaza pentru cine va produce si unde nu vor fi foarte simple. Toti vor sa vanda ceva, nimeni nu vrea sa fie client, sa cumpere. Probabil ca in context statul roman e cel mai bun si cuminte client. Nu ar fi avut olandezii de la Damen spre exemplu piata si comenzi pentru Santierul Naval? Au avut, dar atata timp cat nu au avut controlul, s-au retras din afacere.

Acum se desfasoara un razboi subteran intre UE si NATO, dupa cum scrie Financial Times, avand ca miza unde vor fi merge comenzile suplimentare de echipament militar si munitie in valoare de 1.000 de miliarde de euro pe care statele europene membre NATO trebuie sa le faca. UE vrea o politica "Buy European". Daca nu sunt in stare europenii sa stea pe picioare si sa promoveze propria industrie, vor reusi romanii? Suveranismul este demagogie, dar cand ai 1.000 de oameni la Mangalia in strada, oameni cu expertiza unica in constructia de nave, nu este cazul sa te gandesti la o solutie?

Sunt mii de constanteni care lucreaza pe santiere navale in Anglia sau tarile nordice, nu ar vrea sa lucreze la Constanta, Mangalia sau Tulcea daca vor fi proiecte de anvergura de reparatii si constructii de nave?

Cand toata bataia lumii se desfasoara astazi cu mii de nave pentru stramtoarea Ormuz din Golful Persic, poate cineva sa spuna ca industria constructiilor de nave nu este strategica?