|
Accesează
contul existent
25.05.2026, 18:44 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Aprofundarea relatiei strategice cu Statele Unite ale Americii, in toate domeniile, este un obiectiv de interes national, asumat la nivel institutional si sustinut prin consens politic de fortele democratice pro-occidentale din Romania. El raspunde, de asemenea, unei asteptari a majoritatii cetatenilor nostri. Prin proiecte bilaterale concrete, in domeniile apararii, securitatii, energiei si tehnologiilor de varf, Romania devine mai puternica, deopotriva in beneficiul romanilor, al aliatilor si partenerilor tarii noastre.
Administratia Prezidentiala anunta ca a incheiat un contract de consultanta strategica si asistenta in relatiile cu Guvernul si Congresul SUA in valoare de 565.000 de dolari pe luna cu firma Eversheds Sutherland (US) LLP, o societate prezenta si in Romania.
Obiectivul general al acestui contract este apararea si promovarea intereselor strategice ale Romaniei, consolidarea Parteneriatului cu Statele Unite si cresterea capacitatii statului roman de a apara eficient interesele cetatenilor intr-un context international impredictibil.
"Contractul vizeaza atingerea unor obiective de importanta strategica pentru Romania: cresterea capacitatii de aparare si de descurajare, atragerea de investitii cu impact semnificativ, integrarea in structuri internationale importante, libera circulatie a cetatenilor, combaterea traficului de persoane si a criminalitatii transnationale, si altele. Contractarea acestor servicii s-a facut pe temeiul unui acord politic asumat explicit de liderii partidelor si formatiunilor parlamentare pro-occidentale si e in conformitate cu atributiile constitutionale ale Presedintelui Romaniei in domeniul politicii externe si al securitatii nationale", potrivit Administratiei Prezidentiale.De asemenea, Administratia Prezidentiala noteaza ca firma Eversheds Sutherland ar avea acces direct la mediile politice si administrative relevante la Washington.
"Contractarea acestui tip de servicii reprezinta o practica uzuala in relatia cu administratia americana, utilizata si de alte state aliate, pentru facilitarea dialogului institutional si pentru sustinerea unor obiective de interes national in raport cu Administratia si Congresul SUA. Aceasta initiativa completeaza demersurile oficiale ale Presedintelui Romaniei, ale Guvernului, ale Parlamentului si ale celorlalte institutii nationale relevante."
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
25.05.2026, 18:44