×

Accesează contul My Orange

Business international

Taxa UE de 3 euro nu i-a descurajat pe polonezi sa cumpere de pe Temu, Shein si Aliexpress

Taxa UE de 3 euro nu i-a descurajat pe polonezi sa cumpere de pe Temu, Shein si Aliexpress

27.08.2026, 00:06 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

DeSi introducerea taxei de 3 euro pe categorie de produs trebuia sa-i descurajeze pe consumatorii din UE de la a mai comanda produse de pe platformele de comert online chinezesti, doar 12,8% dintre clientii din Polonia recunosc ca au incetat sa mai faca astfel de cumparaturi in China, scrie ziarul Rzeczpospolita.

Intr-un studiu comandat de ziarul polonez de business si realizat de UCE Research pe un esantion de 800 de respondenti, pana la 79,7% dintre acestia au declarat ca nu au incetat sa mai faca cumparaturi pe platformele chinezesti de comert electronic dupa ce expedierile in valoare de pana la 150 de euro au fost supuse unei taxe vamale fixe de 3 euro per articol/categorie de articol incepand cu 1 iulie.

In teorie, suprataxa creste costurile pentru cei care achizitioneaza articole multiple, chiar ieftine, dar diverse. Mai putin de unul din cinci consumatori a abandonat aceste tranzactii din cauza taxelor mai mari.

Presedinta Camerei Economiei Digitale, Patrycja Sass-Staniszewska, subliniaza intr-un interviu acordat Rzeczpospolita ca o singura modificare tarifara nu va inversa obiceiurile de consum adanc inradacinate.

Amploarea fenomenului este enorma: in sase luni, 17,3 milioane de polonezi au facut cumparaturi pe una dintre cele trei platforme majore chinezesti, valoarea anuala a acestor vanzari fiind estimata la 11,6 miliarde zloti (2,7 miliarde de euro).

Potrivit Rzeczpospolita, Polonia ramane una dintre cele mai atractive piete din UE pentru comertul electronic chinezesc. Aproximativ 100 de milioane de colete din China sosesc acolo anual.

Magazinele online poloneze pierd intre 6,5 miliarde si 8,8 miliarde de zloti in fiecare an din cauza acestei concurente. "Doar efectul cumulativ al tuturor reglementarilor ne va permite sa evaluam impactul real al acestor schimbari asupra pietei", estimeaza Sass-Staniszewska.

Regimul aplicat in Romania comenzilor de pe Temu, Shein si Aliexpress este mai aspru decat in Polonia, pe langa taxele UE existand si o suprataxa nationala fixa de 25 de lei pe colet impusa de guvern.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare