×

Accesează
contul existent

Software

Google extinde integrarea Gemini in Chrome

Google extinde integrarea Gemini in Chrome

19.09.2025, 09:05 By thumbs

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Google face un pas important in evolutia browserului Chrome, integrand modelul sau de inteligenta artificiala, Gemini, direct in aplicatie. Este una dintre cele mai ambitioase actualizari de pana acum, menita sa transforme modul in care interactionam cu webul.

Lansat in 2008, Chrome a devenit rapid un reper in industrie, fiind apreciat pentru viteza, securitate si stabilitate. Acum, compania promite o experienta de navigare complet noua, bazata pe functii AI care nu doar raspund la comenzi, ci anticipeaza nevoile utilizatorilor.

"Astazi facem un pas esential in evolutia webului, transformand browserul intr-un instrument mai inteligent. Nu este vorba doar de functii noi, ci de o schimbare fundamentala: trecem de la o experienta pasiva la una proactiva si asistata de AI", a scris Parisa Tabriz, vicepresedinte Chrome, intr-o postare pe blogul oficial Google.


Cu Gemini activ in Chrome, utilizatorii vor putea obtine rezumate ale articolelor, explicatii pentru informatii complexe sau chiar sugestii bazate pe paginile pe care le-au vizitat anterior. Practic, browserul incepe sa "gandeasca" alaturi de tine.

Disponibilitate si integrare cu alte aplicatii Google

Functiile sunt disponibile din 18 septembrie 2025 pentru utilizatorii de desktop Mac si Windows din SUA, cu limba setata pe engleza. Pe Android, integrarea este deja activa, iar pe iOS urmeaza sa fie lansata in curand.

Noua versiune de Chrome permite si interactiuni directe cu alte servicii Google. Poti programa intalniri in Calendar, adauga note in Docs sau sari la un moment precis dintr-un videoclip YouTube - toate fara sa parasesti fila curenta.

Gemini devine un asistent personal

In lunile urmatoare, Google va introduce functii "agentice" in Chrome, care ii vor permite lui Gemini sa execute sarcini mai complexe, precum completarea automata a formularelor sau plasarea unei comenzi online. Totul cu interventie minima din partea utilizatorului.

Aceasta forma de AI merge dincolo de simpla reactie la comenzi - poate lua decizii, planifica si actiona autonom, ca un adevarat asistent digital.

Cautare inteligenta si protectie sporita

Chrome va include si un "AI Mode" in bara de adrese, care permite formularea unor intrebari mai elaborate si ofera raspunsuri generate de AI, alaturi de sugestii relevante pentru pagina vizualizata.

Pe partea de securitate, Google mizeaza tot pe AI. Browserul va detecta tentativele de phishing, va semnala parolele compromise si va simplifica gestionarea permisiunilor de confidentialitate. Potrivit companiei, utilizatorii Chrome pe Android primesc cu aproximativ 3 miliarde mai putine notificari de tip spam si avertismente despre site-uri inselatoare - zilnic.

Articolul Google extinde integrarea Gemini in Chrome apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare