×

Accesează
contul existent

Accesorii

Nothing va produce propriile casti audio over-ear. Cand ar urma sa fie lansate

Nothing va produce propriile casti audio over-ear. Cand ar urma sa fie lansate

19.05.2025, 12:13 By thumbs

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Nothing, compania pornita de Carl Pei (nimeni altul decat unul dintre cei doi co-fondatori ai OnePlus), isi va diversifica aria de produse. Prin intermediul unui clip video oficial, pe care il puteti urmari mai jos, Nothing a confirmat ca va intra in domeniul castilor audio over-ear (ale caror cupe acopera in intregime urechile purtatorului). Acest anunt vine in urma vestii conform careia Nothing a intrat intr-un parteneriat cu KEF pentru realizarea viitoarelor sale produse audio, iar aceste casti vor face parte, cel mai probabil, din aceasta categorie.

Primele zvonuri referitoare la implicarea celor de la Nothing in domeniul castilor over-ear au aparut in luna februarie a acestui an, atunci cand presupusa pereche de casti a celor de la Nothing ar fi primit certificare din partea SGS Fimko, cu numarul de model B170, la acea vreme fiind identificare doar drept "casti audio wireless".

De asemenea, in toamna lui 2022, Carl Pei (fondator si CEO al Nothing) a prezentat cateva imagini-concept despre cum ar putea arata niste casti de acest fel lansate sub brand-ul Nothing.

Design unic si calitate comparabila cu AirPods Max

Asadar, ne putem astepta ca aceste casti over-ear produse de Nothing sa beneficieze de un aspect special, unic, capabil sa scoata in evidenta utilizatorii acestor produse, designerii companiei nefiind foarte incantati de modul cum arata celelalte casti de acest tip de pe piata. De asemenea, castile over-ear Nothing ar urma sa includa butoane cu un "look and feel" aparte, pentru a putea fi identificate imediat de cei care poarta castile.

Avand in vedere ca vorbim totusi despre produse audio, Nothing promite ca aceste casti se vor numara printre cele mai performante casti de pe piata, in special daca vom lua in considerare nivelul de pret al acestora. Ca exemplu, Nothing mentioneaza AirPods Max de la Apple: daca veti face trecerea de la acest model la viitoarele casti Nothing, nu veti fi dezamagiti, in ciuda pretului mai scazut de achizitie.

Noile casti over-ear de la Nothing vor fi lansate in vara acestui an, perioada in care este asteptat si anuntul oficial referitor la Nothing Phone (3), urmatorul telefon flagship al companiei. Nu ar trebui sa ne mire daca Nothing va alege sa prezinte ambele produse in cadrul aceluiasi eveniment.

Sursa: GSM Arena

Articolul Nothing va produce propriile casti audio over-ear. Cand ar urma sa fie lansate apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare