![]() |
12.08.2024, 12:38
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Avand in vedere zvonurile aproape neintrerupte legate de acest telefon, ne miram cum Samsung nu a dezvaluit inca, in mod oficial, Galaxy S24 FE. Probabil ca acest anunt este mai aproape ca niciodata, daca este sa ne luam dupa colegii de la Android Headlines, care au publicat cam toate detaliile importante despre Samsung Galaxy S24 FE, alaturi de ceea ce pare a fi portofoliul de imagini promotionale oficiale ale acestui telefon.
Astfel, conform Android Headlines, Galaxy S24 FE va fi bazat pe cipul Exynos 2400e, o versiune mai eficienta din punct de vedere energetic a procesorului regasit in modelele S24 si S24 Plus, si va rula Android 14 cu skin-ul One UI 6.1.1 si Galaxy AI incluse. Ar trebui sa fie prezente cam toate functiile importante ale Galaxy AI, precum editarea generativa a imaginilor, posibilitatea de a transforma schitele in imagini, Circle to Search sau Live Translate.
Telefonul ar trebui sa aiba un cadru metalic de aluminiu si un ecran FullHD+, cu diagonala de 6,7 inci si o rata de refresh de 120 Hz, cu luminozitate de top de 1900 de niti si protectie Gorilla Glass Victus+. S24 FE ar urma sa fie dotat cu un sistem triplu de camere, format dintr-un senzor principal de 50 MP, un obiectiv ultrawide de 12 MP si o camera telephoto de 8 MP, capabila de zoom optic 3x. Camera selfie ar trebui sa utilizeze un senzor de 10 MP.
Bateria de pe Galaxy S24 FE ar urma sa aiba o capacitate de 4565 mAh, iar Samsung se lauda ca ar fi capabila de 78 de ore de redare audio sau pana la 29 de ore de redare video continua. Conform imaginilor publicate de Android Headlines, telefonul ar trebui sa beneficieze si de rezistenta la apa, insa nu este mentionata certificarea.
Samsung Galaxy S24 FE ar trebui sa fie disponibil in mai multe variante de culoare, printre care gri grafit, albastru, alb/argintiu, verde si galben. Doua alte variante de culoare vor fi comercializate exclusiv prin intermediul site-ului oficial Samsung si vor varia, in functie de regiune.
Dintre toate informatiile credibile publicate de Android Headlines lipseste pretul oficial al telefonului, insa redactorii publicatiei estimeaza ca S24 FE va fi mai scump decat predecesorul S23 FE, care a fost disponibil in Romania la preturi ce porneau de la aproximativ 700€ (3500 lei).
Sursa: Android Headlines
Articolul Samsung S24 FE fara perdea: configuratie, variante si imagini promotionale apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.