20.10.2025, 13:14
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Dupa cum va spuneam zilele trecute, odata cu lansarea seriei iPhone 17, atentia internautilor, mereu aflati in cautare de ceva nou, s-a mutat asupra viitoarei familii de telefoane flagship de la Samsung: Galaxy S26. Cele mai noi zvonuri legate de acest subiect afirma ca producatorul sud-coreean nu va mai respecta calendarul de lansari din ultimii ani, gama Galaxy S26 urmand sa fie lansata in luna martie a anului viitor, spre deosebire de anii anteriori, cand generatiile precedente de flagship-uri au fost lansate in ianuarie.
Cauza pentru aceasta amanare nu ar fi telefonul de top al seriei - Galaxy S26 Ultra - ale carui specificatii si dezvoltare sunt complete, ci modelul mai ieftin Galaxy S26, a carui dezvoltare nu a fost incheiata inca.
Aceeasi sursa indica si utilizarea unui nou display cu adancimea de culoare de 10bit pentru Samsung Galaxy S26 Ultra, dar si confirma procesorul Snapdragon 8 Elite Gen 5 for Galaxy pentru acest model de top. In schimb, varianta S26 simpla va fi echipata cu cipurile proprii Exynos 2600.
Trioul Samsung Galaxy S26 ramane cel cu care am fost obisnuitiDe asemenea, odata cu disparitia din peisaj a modelului S26 Edge, Samsung ar fi ales sa nu modifice denumirile telefoanelor cu care publicul s-a obisnuit deja: astfel, vom avea parte de Galaxy S26 (si nu 26 Pro, cum se zvonea), precum si de Galaxy 26+ (sau Plus), alaturi de varful de gama Galaxy S26 Ultra.
Pentru o buna perioada de timp, se credea ca Galaxy S26 Edge (presupusul succesor al modelului ultra-slim Galaxy S25 Edge) va inlocui S26+ in oferta de smartphone-uri pe care Samsung o pregateste. Din cauza vanzarilor slabe ale lui S25 Edge, Samsung ar fi decis insa sa nu faca aceasta modificare si sa pastreze trioul S26 similar cu cele cu care ne-am obisnuit deja de cativa ani.
Sursa: GSM Arena, GSM Arena
Articolul Zvon: Samsung ar fi amanat lansarea seriei Galaxy S26 apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.