×

Accesează
contul existent

Economic

Azerbaidjanul critica UE pentru ca nu semneaza contracte pe termen lung privind gazele naturale

Azerbaidjanul critica UE pentru ca nu semneaza contracte pe termen lung privind gazele naturale

21.07.2024, 07:32 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Vaqif Sadiqov, ambasadorul Azerbaidjanului la UE, a declarat ca Baku are nevoie de contracte pe termen lung pentru a obtine finantarea necesara cresterii productiei de gaze din Marea Caspica si pentru a satisface cererea suplimentara a UE.

"Nu putem fi un pompier care doar trimite gaz pentru trei pana la sase luni", a spus Sadiqov pentru Financial Times . "Avem nevoie de contracte astfel incat sa putem merge la banci pentru finantare in vederea forarii la mare adancime in Marea Caspica".

In 2022, Bruxelles-ul si Baku au incheiat un acord pentru a creste exporturile anuale de gaze ale Azerbaidjanului catre UE la 20 de miliarde de metri cubi pana in 2027, fata de 11,8 miliarde de metri cubi anul trecut, in timp ce blocul comunitar incearca sa se debaraseze de gazul rusesc dupa invazia Ucrainei.

In ciuda "discutiilor aprofundate" cu Comisia Europeana cu privire la modul de indeplinire a obiectivului, Sadiqov a declarat ca operatorii din UE sunt reticenti in a semna contracte pe termen lung din cauza ambitiei UE de a reduce consumul de combustibili fosili si de a ajunge la zero emisii nete pana in 2050.

Oficialii UE au declarat ca este de competenta companiilor, mai degraba decat a guvernelor nationale, sa incheie acorduri comerciale.

Gasirea de noi surse de gaze naturale a devenit critica pentru UE de cand Rusia, anterior cel mai mare furnizor, a inceput sa intrerupa treptat fluxurile de gaze ca represalii pentru sprijinul acordat de UE Ucrainei.

Azerbaidjanul, care se bazeaza in mare masura pe veniturile din petrol si gaze, urmeaza sa gazduiasca summitul anual al ONU privind schimbarile climatice, COP29, in luna noiembrie a acestui an.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare