![]() |
02.05.2025, 19:43 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Donald Trump a semnat joi un decret prin care cere incetarea finantarii federale pentru doua din cele mai emblematice retele media din Statele Unite, Public Broadcasting Service (PBS) si National Public Radio (NPR), pe care Trump le acuza de "partinire" in relatarea evenimentelor, scrie Le Monde. "Dau instructiuni consiliului de administratie al Corporation for Public Broadcasting (CPB) si tuturor agentiilor guvernamentale sa inceteze finantarea federala a NPR si PBS", se arata in decretul semnat de presedinte, care subliniaza ca "nicio institutie media nu beneficiaza de un drept garantat de Constitutie pentru a primi fonduri publice". CPB administreaza investitiile federale in media publica, iar bugetul sau pentru perioada 2023-2027 a fost deja aprobat de Congres, ridicand astfel intrebari cu privire la implementarea decretului. Inca de la investire, Donald Trump si-a intensificat criticile si atacurile impotriva multor institutii media traditionale si a luat decizii pentru a desfiinta anumite mijloace de informare publice. O noua ofensiva a lui Donald Trump impotriva presei traditionale Potrivit publicatiei Politico, acest nou ordin, care va fi probabil contestat in instanta, reprezinta cea mai mare escaladare de pana acum a atacurilor Casei Albe asupra mass-mediei, considerata de sursa citata drept o noua ofensiva a lui Donald Trump impotriva presei traditionale. Public Broadcasting Service ofera programe TV educationale, culturale si de divertisment, fiind cunoscuta pentru emisiunile de inalta calitate, inclusiv documentare, seriale educative pentru copii (precum Sesame Street) si programe de actualitati. National Public Radio difuzeaza o gama larga de programe, inclusiv stiri, talk-show-uri, muzica si emisiuni culturale, fiind apreciata pentru calitatea jurnalistica si pentru analiza aprofundata a evenimentelor importante din Statele Unite si din intreaga lume. Peste 40 de milioane de americani asculta saptamanal NPR, iar 36 de milioane urmaresc lunar un post de televiziune local din reteaua PBS. Intr-un comunicat oficial, administratia Trump a subliniat ca NPR si PBS primesc anual "zeci de milioane de dolari din fonduri publice, in principal de la Corporation for Public Broadcasting (CPB)" si ca acest lucru constituie un abuz al banilor contribuabililor, acuzand cele doua institutii media ca promoveaza activismului si propaganda de stanga. In sprijinul acuzatiilor sale, Casa Alba a adus exemple precum emisiunea "PBS News Hour", care, intr-un interval de sase luni, ar fi folosit termenul "extrema dreapta" de 162 de ori, comparativ cu "extrema stanga", mentionat doar de sase ori. Trump sustine, de altfel, ca democratii ar beneficia de o acoperire media mult mai favorabila decat republicanii sai. O degradare ingrijoratoare Politica lui Trump de reducere a cheltuielilor publice a vizat intr-un mod special audiovizualul public extern al Statelor Unite si posturile de radio precum Vocea Americii, Radio Asia Libera si Radio Europa Libera. Chiar inaintea anuntului oficial al Casei Albe, ONG-ul Reporteri fara frontiere semnalase o "degradare ingrijoratoare" a libertatii presei in Statele Unite. In februarie, Casa Alba a restrictionat accesul agentiei de presa Associated Press pentru ca jurnalistii agentiei de presa au refuzat sa foloseasca denumirea impusa de Trump, "Golful Americii" in loc de "Golful Mexicului", avand in vedere contextul istoric si geografic al numelui. Ulterior, presedintele a criticat marile publicatii americane, precum New York Times, Washington Post si ABC Nwes, pentru sondaje care indicau o scadere a popularitatii sale, acuzandu-le de "frauda electorala".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.