![]() |
22.07.2025, 20:32 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Cercetatorii au descoperit ca rilmenidina, administrata pe cale orala, poate prelungi durata vietii si imbunatati markerii de sanatate la animale, imitand efectele unei diete hipocalorice, cunoscuta deja pentru impactul sau pozitiv asupra longevitatii. Acest tratament aparent banal ar putea avea efecte spectaculoase si asupra procesului de imbatranire la oameni, potrivit Science Alert. Ce este rilmenidina si de ce e diferita Rilmenidina este substanta activa prezenta in mai multe medicamente antihipertensive, fie generice, fie comercializate sub diferite denumiri de marca, si este folosita de ani de zile pentru tratarea tensiunii arteriale ridicate. Spre deosebire de alte posibile terapii anti-aging, avantajul major este ca rilmenidina este deja aprobata, bine tolerata si administrabila oral, cu efecte secundare rare si usoare. In cazuri izolate, au fost raportate palpitatii, insomnie sau somnolenta. Efecte similare cu cele ale restrictiei calorice Intr-un studiu publicat in revista stiintifica Aging Cell, dedicata biologiei imbatranirii, cercetatorii au testat rilmenidina pe viermii Caenorhabditis elegans, o specie adesea folosita in biologie datorita similitudinilor genetice cu omul. Rezultatele au fost promitatoare: viermii tratati, atat tineri cat si batrani, au trait mai mult si au avut o stare generala mai buna, comparabila cu cea a animalelor supuse restrictiei calorice. "Pentru prima data, am reusit sa demonstram la animale ca rilmenidina poate prelungi durata vietii", a declarat Joao Pedro Magalhaes, specialist in biogerontologie moleculara de la Universitatea din Birmingham, unul dintre autorii principali ai studiului. Testele pe soareci au completat imaginea: in tesuturile rinichiului si ficatului, rilmenidina a activat aceleasi tipuri de gene ca o dieta cu putine calorii. Aceasta imitare a semnalelor biologice ale infometarii fara efectele negative ale acesteia - precum subtierea parului, ameteli sau fragilitatea oaselor - este un pas important in directia unui tratament anti-imbatranire mai accesibil. Descoperiri moleculare: cheia eficientei rilmenidinei O componenta-cheie a eficientei rilmenidinei este un receptor biologic numit nish-1. Acesta este omologul, la viermele Caenorhabditis elegans, al receptorului din corpul uman cu rol in reglarea tensiunii arteriale, dar care pare a avea si functii esentiale in procesele de imbatranire celulara si stres oxidativ. Cercetatorii au constatat ca, atunci cand receptorul nish-1 a fost eliminat genetic, efectele pozitive ale rilmenidinei asupra longevitatii au disparut complet. "Reactivarea receptorului a readus aceste efecte benefice, confirmand ca nish-1 este esential pentru declansarea raspunsului celular favorabil longevitatii", se arata in studiul publicat. Descoperirea deschide noi perspective de cercetare: tintirea receptorului nish-1 sau a echivalentului sau uman poate deveni o strategie centrala in dezvoltarea de tratamente care sa incetineasca imbatranirea si sa mentina sanatatea in anii tarzii ai vietii. Inca e devreme, dar perspectivele sunt mari Desi suntem inca departe de a sti cu certitudine daca rilmenidina functioneaza la fel de bine si in cazul oamenilor, semnalele timpurii sunt promitatoare. Medicamentul este deja folosit in clinici, ceea ce inseamna ca etapele de testare umana ar putea avansa mai rapid decat in cazul unui compus complet nou. "Avand in vedere imbatranirea populatiei la nivel global, beneficiile intarzierii procesului, chiar si intr-o mica masura, sunt uriase", a precizat specialistul din Birmingham.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.