![]() |
04.02.2026, 09:40 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Amplasat in Antarctica de Vest, Thwaites - "Ghetarul Apocalipsei"- este unul dintre cei mai mari si mai volatili ghetari de pe Pamant. Cu o suprafata echivalenta cu cea a Marii Britanii (aproximativ 192.000 km2), acesta se topeste accelerat din cauza incalzirii globale. Potrivit estimarilor, un colaps total al ghetarului ar putea ridica nivelul oceanelor cu pana la 65 de centimetri. Zeci de milioane de oameni ar fi expusi la riscul de inundatii costiere. Fiecare centimetru suplimentar pune in pericol aproximativ sase milioane de persoane la nivel global, arata Euronews. "Ghetarul Apocalipsei": Proiectul "Seabed Anchored Curtain" Ca raspuns la aceasta amenintare, o alianta de oameni de stiinta, ingineri si experti in politici publice a lansat initiativa "Seabed Anchored Curtain Project". Planul prevede construirea unei bariere ancorate de fundul marii. Ea este conceputa pentru a impiedica patrunderea apelor oceanice calde sub platformele de gheata. Bariera, estimata la o inaltime de 152 de metri si o lungime de 80 de kilometri, nu vizeaza oprirea completa a topirii, ci doar incetinirea procesului. Astfel s-ar oferi lumii timp suplimentar in vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera. Cercetatori de la universitati de prestigiu (Cambridge, Chicago, New York) si institute europene sustin ca reducerea emisiilor nu mai este suficienta singura pentru a stabiliza calota glaciara. Proiectul include un program de trei ani pentru testarea materialelor si evaluarea impactului ecologic. Prototipurile vor fi testate initial intr-un fiord norvegian. Echipa cauta finantare pentru faza de cercetare, estimata la 10 milioane de dolari. Masuratori directe in teren In paralel, cercetatori din Marea Britanie si Coreea de Sud au patruns intr-o zona inaccesibila a ghetarului Thwaites. Scopul este de a studia eroziunea produsa de apa oceanica din partea inferioara a ghetii. Folosind foraje cu apa fierbinte, acestia instaleaza senzori la peste 1.000 de metri adancime pentru a colecta date in timp real, o premiera pentru aceasta regiune extrem de periculoasa. Initiativa ridica insa semne de intrebare privind fezibilitatea tehnica si impactul asupra ecosistemelor marine. Ramane de vazut daca o astfel de interventie poate compensa inactiunea globala in combaterea schimbarilor climatice. Deocamdata, proiectul se afla in stadiul de cercetare, insa discutia in sine evidentiaza urgenta cu care comunitatea stiintifica abordeaza criza climatica actuala.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.