×

Accesează
contul existent

Cultura si divertisment

Marele compozitor din Republica Moldova Eugen Doga a murit la vârsta de 88 de ani

Marele compozitor din Republica Moldova Eugen Doga a murit la vârsta de 88 de ani

03.06.2025, 16:03 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Compozitorul Eugen Doga s-a stins din viata marti la varsta de 88 de ani. Informatia a fost confirmata de Ministerul Culturii. Presedinta Maia Sandu a transmis un mesaj de condoleante familiei si a anuntat ca ziua funeraliilor va fi declarata zi de doliu national. "Moldova a fost mai frumoasa si mai bogata datorita domniei sale. Ne luam ramas-bun cu durere, dar si cu recunostinta", a scris sefa statului pe pagina sa de Facebook. In urma cu doi ani, marele compozitor din Republica Moldova, Eugen Doga, a fost prezent la podcast-ul "Altceva cu Adrian Artene". Eugen Doga a fost decorat de sase presedinti Talentul incontestabil al maestrului Eugen Doga a fost recunoscut si de UNESCO, valsul inclus in coloana sonora a filmului "Gingasa si tandra mea fiara" fiind numit a patra capodopera muzicala a secolului XX. De altfel, muzica sa a fost cantata in deshiderea a trei editii ale Jocurilor Olimpice si a constituit coloana sonora a peste 200 de filme (Lautarii, Satra, Maria Mirabela etc.) Pentru activitatea sa incredibila, Eugen Doga a fost decorat de sase presedinti: Leonid Brejnev, Mihail Gorbaciov, Vladimir Putin, Traian Basescu, Vladimir Voronin si Maia Sandu. Ce a spus despre ideea unirii Romaniei cu Republica Moldova In cadrul podcastului "Altceva cu Adrian Artene" marele compozitor a vorbit despre ideea unirii Romaniei cu Republica Moldova, tari despre care spune ca au aceeasi cultura. "Cu aceasta unire este o mare ticalosenie, hai sa o numim simplu, da-o dracului! Ce inseamna unirea? Inseamna protocol. Ce faci cu protocolul? S-au adunat si au semnat protocolul. S-au adunat anul trecut la Chisinau. S-a realizat ceva? Nimic. Unii trebuie sa cunoasca muzica din Romania, eu trebuie sa cunosc la Chisinau muzica romaneasca. Cartile romanesti trebuie citite la Chisinau, cele de la Chisinau trebuie citite in Romania. Concertele si asa mai departe. Doua Ministere ale Culturii... Ce, avem doua culturi? Eu nu am observat. Eu am observat ca este o singura cultura, o singura limba si atunci, haideti sa facem si aceasta unire. Dar protocolul dureaza jumatate de minut", a spus Eugen Doga in interviu acordat lui Adrian Artene.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare