×

Accesează contul My Orange

Economic

Nuclearelectrica a semnat cu omoloaga sa din Argentina un memorandum pentru cooperarare în operarea...

Nuclearelectrica a semnat cu omoloaga sa din Argentina un memorandum pentru cooperarare în operarea și dezvoltarea tehnologiei CANDU 6. Declarațiile viitorului director general interimar

17.09.2026, 17:15 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Memorandumul de intelegere a fost semnat in contextul in care atat Nuclearelectrica (SNN), cat si Nucleoelectrica Argentina Sociedad Anonima opereaza tehnologie CANDU 6, ambele companii detinand capabilitati, competente tehnice si experienta relevanta in inginerie, operare, mentenanta, managementul proiectelor majore, extinderea duratei de viata, analize de securitate nucleara si operare a reactoarelor nucleare cu tehnologie CANDU 6, au transmis reprezentantii companiei controlate de statul roman, care detine, prin Ministerul Energiei, pachetul majoritar, de 82,49% din actiuni. Potrivit oficialilor, Nucleoelectrica Argentina Sociedad Anonima a finalizat de asemenea procesul de retehnologizare a centralei Embalse, centrala care opereaza tehnologie CANDU, Nuclearelectrica fiind in prezent in faza a doua de retehnologizare a Unitatii 1 CNE Cernavoda si in faza a doua de implementare a Proiectului Unitatilor 3 si 4, ambele parti urmand sa contribuie prin impartasirea de bune practici la consolidarea industriei nucleare prin experienta proprie in operarea de tehnologie CANDU 6. Argumentele oficialilor Semnatar din partea Nuclearelectrica fost Mihai Gioara, in prezent director de Dezvoltare si managementul participatiilor, care este cel care va prelua interimar conducerea producatorului national de energie nucleara, dupa incheierea mandatului, la care a renuntat, al lui Cosmin Ghita. "Cooperarea, in arii tehnice esentiale, intre doi operatori nucleari de tehnologie CANDU inseamna contributie bilaterala eficienta dedicata imbunatatirii si dezvoltarii continue a operarii, in baza unor practici si lectii invatate, a proceselor de retehnologizare, implementare de proiecte si punere in functiune de noi capacitati, practic o evaluare inter-pares cu beneficii bilaterale concrete pe termen mediu si lung. Ambele companii detin o experienta indelungata in operarea tehnologiei CANDU 6 si ambele sunt dedicate consolidarii industriei nucleare la nivel local si global, cu o contributie semnificativa adusa de-a lungul anilor. Apreciez acest parteneriat si sunt convins ca echipele tehnice ale celor doua companii vor avea rezultate notabile." - Mihai Gioara, Director Dezvoltare si Managementul Participatiilor Potrivit reprezentantilor producatorului roman, colaborarea intre cele doua companii si schimbul de experienta reprezinta un avantaj concret in derularea Proiectului Retehnologizarii Unitatii 1 CNE Cernavoda si reconfirma angajamentul Nuclearelectrica pentru implementarea proiectului la cele mai inalte standarde. Astfel, partile vor explora oportunitati in arii precum: aspecte tehnice aferente tehnologiei CANDU 6, extinderea duratei de viata a reactoarelor, procese de retehnologizare, modernizare, inginerie pentru materiale, inginerie electrica, mecanica, civila, procese si instrumente de control, analize de securitate nucleara, dinamica fluidelor, fizica reactorului, sprijin in construirea de noi unitati, experienta de punere in functiune, etc, prin utilizarea experientei castigate in timp si dorintei comune de dezvoltare. Cele doua companii vor infiinta un Steering Committee responsabil cu avansarea fluxului de activitati care sa sprijine demersul de explorare de oportunitati si dezvoltarea ulterioara a cooperarii, au transmis oficialii, subliniind ca contributia energiei nucleare la asigurarea securitatii energetice, lantului de aprovizionare si dezvoltarii economice extinse este esentiala, iar dezvoltarea bazelor de expertiza o necesitate cu efect pe termen lung.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare