Cultura si divertisment

Cand prestigioasa revista literara olandeza Hollands Maandblat a primit manuscrisul scriitoarei marocane Sadika Almakhadie a fost atat de incantata, incat nu doar ca a publicat-o (si-nca de doua ori!), dar i-a mai dat si o bursa ca sa continue sa scrie proza. "Scriitura ta este atat de buna, atat de pura, ritmul tau, imaginile tale - e clar ca ai un talent autentic", s-au extaziat sefii unei importante edituri olandeze. Altii au plusat: "Ar trebui sa scrie un roman sau o colectie de povestiri. Este cu adevarat buna!" O escroaca onesta, cu talent la scris Sadika Almakhadie devenise peste noapte fenomenul literar pe care toate editurile prestigioase din Olanda (Podium, Thomas Rap, Atlas Contact) se bateau sa-l publice. Stelele apar si nu stii niciodata daca dispar la fel de repede, asa ca Thomas Rap nu bate pasul pe loc si aranjeaza o intalnire cu minunata si promitatoarea Sadika Almakhadie. Aceasta editura de top vrea sa-I propuna tinerei voci literare nascute in 1997 in orasul marocan Essaouira sa-I publice romanul sau, "Orasul celor o mie de versuri". Chestia e ca, mai inainte de a se intalni de facto, cei de la Thomas Rap ii dadusera Sadikai un search pe google si nu gasisera mai nimic. O zi de nastere si un oras natal era tot ce stia google despre Sadika. Cu cateva ore inaintea intalnirii, entuziasmul lor se cuminteste, iar suspiciunea ca Sadika nu e reala se adevereste atunci cand in cadrul usii apare Joris Van Os - un pricajit barbat alb, de varsta medie, plictisitor si cu inceput de chelie. Quot erat demonstrandum! Revenind la inceputurile literare ale lui Van Os, acesta admite ca aparentele conteaza. Din pacate, aceasta constatare vine dupa ce realitatea din teren arata ca o publicatie respectabila nu te publica decat daca esti "exotic" (asa cum strigase in gura mare un editor la o petrecere). Joris Van Os nu reusise sa fie publicat cu numele sau, dar, de indata ce tanara scriitoare marocana Sadika Almakhadie, (inventia geniala, altfel, a lui Van Os) a trimis acelasi manuscris la aceeasi publicatie, a primit imediat un loc in pagina. "Nu pot nega ca acest lucru se intampla, din pacate. Mi-e teama ca mai mult de jumatate dintre edituri pun mare pret pe asta. Dar noi ne uitam altfel la carti. Nu ne pasa, atata timp cat esti un scriitor bun. Si esti un scriitor foarte bun!", ii spun, incurcati, cei de la editura lui Van Os. O "tanara femeie alba" aflata la intalnire, care preda "metoda didactica intersectionala si decolonizata" nu este entuziasmata, invocand argumentul "apropierii culturale, chiar a blackface-ului". Editura da inapoi. In aer pluteste ideea ca "persoanele albe, cisgen" se confrunta cu un punct mort in cariera. Cateva zile mai tarziu, editura ii comunica lui Van Os ca romanul sau a fost refuzat. Corectitudinea politica atarna mai greu decat arta Ca un scriitor sa-si falsifice identitatea s-a mai intamplat la Holland Maandblat, care, cu douazeci de ani in urma, mai publicase un alt autor inexistent: Yusef el Halal. Cand Joris van Os a facut publica intamplarea cu editura, cei din urma au reactionat destul de recalcitrant, spunand ca relatarea sa a fost "selectiva si tendentioasa". "Publicarea este o chestiune de incredere reciproca, fara sa fie nevoie sa stai mereu in garda, iar acest lucru nu este posibil cu acest autor", au scris acestia in replica. Exista, asadar, un cinism, o ipocrizie de marketing ale editorilor? Desigur. O relatie incordata intre literatura si corectitudine politica? Povestea lui Van Os arata ca da. Povestea lui Mary Anne (scriitoarea britanica ce a trebuit sa-si inventeze o identitate de barbat ca sa poata sa fie publicata, in secolul al XVIII-lea sub numele de George Elliot) arata ca da. Povestea inexistentului Yusuf el Halal. Arata ca da.