![]() |
Principalele criptomonede au avut creșteri semnificatiive săptămâna trecută, urmată de o reducere a avântului pieței, dar sunt deținători care ar putea să decidă să își încaseze câștigurile, explică consultant de strategie XTB Romania Claudiu Cazacu, contactat de Mediafax. O posibilă influență în decizia de a vinde o are și regimul de impozitare a tranzacțiilor cu criptoactive, mai ales în contextul în care s-a lansat în spațiul public o posibilă creștere a cotei actuale.
19.08.2025, 20:14 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Pretul criptomonedelor este in continua dinamica pe piata mondiala, iar la fel ca si discutiile privind cresterea cotei de impozitare. Este vorba de declaratiile facute de actualul lider interimar al PSD, Sorin Grindeanu, joia trecuta, dupa o discutii cu ministrul Finantelor, cand spunea ca povara austeritatii nu trebuie pusa doar pe umerii persoanelor vulnerabile si ai clasei de mijloc, iar una dintre propunerile sale vizeaza criptoactivele. Potrivit acestuia, s-a convenit realizarea unor analize de impact privind suprataxarea averilor mari (triplarea impozitului pe marile averi), majorarea taxarii castigurilor din speculatii de capital pe termen scurt, cresterea impozitului pe castigurile din criptomonede de la 10% la 16%, inmultirea de zece ori a amenzilor pentru munca fara contract, reducerea perioadei in care o firma poate ramane in insolventa si interzicerea infiintarii de firme de catre asociati/administratori in insolventa. Sorin Grindeanu a precizat ca aceste consultari vor continua, cu obiectivul de a elabora "un program de relansare pentru economia romaneasca". Oscilatii pe piata cripto Pretul Bitcoin a urcat joia trecuta la un nivel record de 124.002,49 dolari, sustinut de anticipatiile privind reduceri ale dobanzii de catre Rezerva Federala si de masurile administratiei Trump care faciliteaza investitiile in active digitale. Potrivit unei analize Binance, activele digitale au depasit performanta activelor traditionale saptamana trecuta. Cresterea pretului Ethereum a depasit-o chiar si pe cea a Bitcoin. Pe 14 august, acesta ajunsese la un maxim de 4.775 dolari. In saptamana incheiata pe 17 august, pretul ETH are un avans de 5,2%, in timp ce pretul BTC scade cu 1,6%. In total, companiile cu trezorerii ETH detin, colectiv, 3,57 milioane ETH, in valoare de aproximativ 7 miliarde de dolari (adica 2,95% din oferta totala de ETH in circulatie), arata analiza citata. De ce a incetinit ascensiunea Bitcoin? La cateva zile distanta, Bitcoin traverseaza o perioada plina de contraste si a intrat intr-o faza de corectie, osciland intre 112.000 si 118.000 de dolari. Potrivit analistilor Bitget, unul dintre factorii cheie ai ajustarii a fost schimbarea de sentiment generata de o declaratie a Trezoreriei SUA. Oficialii au anuntat ca nu intentioneaza sa continue achizitiile de Bitcoin pentru o rezerva nationala, ceea ce a taiat din avantul al pietei si a indepartat un catalizator al cererii, mai ales in apropierea pragului psihologic de 120.000 de dolari. In scenariul pesimist, evolutia Bitcoin ar putea arata semnele unei "oboseli" a trendului ascendent, daca intrarile de capital raman scazute si lichiditatea continua sa migreze spre Ethereum. La aceasta se adauga si slabiciunea sezoniera tipica lunii septembrie, care ar putea amplifica presiunea de scadere, puncteaza Bitget, lider global in schimbul de criptomonede. "Ascensiunea pretului poate fi un catalizator pentru lichidarea unor participatii" "Avansul bitcoin la noi varfuri istorice, peste 124.000 de dolari recent a insemnat si o tentatie irezistibila de marcare a profitului de catre unii participanti. Dupa al patrulea nivel record atins anul acesta, si cu o serie de incertitudini in legatura cu dobanzile din SUA, conflictul din Ucraina sau tensiunile comerciale, unii detinatori au ales sa vanda. Potrivit Glassnode, peste weekend au fost marcate profituri de peste 3,5 miliarde de dolari. In acelasi timp, pentru unii participanti pozitionati speculativ, declinul a insemnat si inchideri fortate de pozitii, semn ca piata a atins niveluri relativ ridicate de risc", a explicat Claudiu Cazacu, consultant de strategie XTB Romania, pentru Mediafax. In aceste conditii, unii detinatori ar putea fi tentati sa vanda, apreciaza expertul. "Pentru unii detinatori romani, ascensiunea pretului poate fi un catalizator pentru lichidarea unor participatii, din perspectiva volatilitatii care ia deseori prin surprindere activele de tip cripto, chiar daca bitcoin tinde sa fie relativ mai stabil decat alte instrumente. Motivatia ar putea fi riscul de alunecari bruste ale pretului, mai degraba decat preocuparea referitoare la marirea fiscalitatii. O motivatie a corectiilor a fost si vanzarea a peste 30 de mii de bitcoin de catre mari detinatori - "balene", in jargonul traderilor - care aveau titlurile in portofoliu de mai multi ani. Detinatorii, mai ales cei optimisti pe termen lung sau cu portofolii mai vechi, vor urmari probabil indeaproape daca seriile de lichidari ale "balenelor" vor continua", a detaliat Claudiu Cazacu. "Influenta impozitarii in decizia de vanzare ar putea deveni, insa, mai ridicata in ultimele luni ale anului", a conchis consultantul de strategie XTB Romania. La momentul publicarii articolului, bitcoin era 113.302 de dolari, iar un etherum, 4.152 de dolari.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
19.08.2025, 21:46