24.11.2025, 09:21 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
24 noiembrie 2024: turul care a zguduit scena politica Primul tur al prezidentialelor din 2024 a avut o prezenta la urne de peste 52%, mai mare decat la scrutinul din 2019, si a produs o surpriza majora: independentul Calin Georgescu a iesit pe primul loc, urmat de Elena Lasconi (USR). Candidatul PSD, Marcel Ciolacu, s-a clasat foarte aproape de locul doi, dar in afara turului al doilea, iar Nicolae Ciuca (PNL) a obtinut unul dintre cele mai slabe scoruri liberale dintr-o cursa prezidentiala. Rezultatul a fost interpretat drept un esec sever pentru partidele mari si un semnal al frustrarii acumulate in societate. Tot atunci, analistii au remarcat ruptura dintre votul din tara si cel din diaspora, unde Georgescu si Lasconi au obtinut procente mult mai mari decat candidatii traditionali. De la suspiciuni la anulare: decizia Curtii Constitutionale La cateva zile dupa turul intai, au aparut acuzatii de influenta externa si manipulare masiva in mediul online. Presedintele Klaus Iohannis a desecretizat rapoarte ale serviciilor de informatii care indicau o campanie coordonata cu origini rusesti, derulata pe platforme precum TikTok si Telegram, in favoarea lui Calin Georgescu. Potrivit relatarilor de presa si unor documente prezentate ulterior, reteaua folosea micro-influenceri platiti pentru a amplifica mesaje asociate cu Georgescu si similare unor operatiuni informationale folosite anterior de Rusia in Ucraina. Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constitutionala a decis, intr-o hotarare istorica, anularea primului tur al prezidentialelor, retinand ca unul dintre candidati a beneficiat de "tratament preferential" in mediul online, intr-un mod care a distorsionat rezultatul votului. Agentiile internationale de presa au vorbit despre un caz fara precedent in Uniunea Europeana. Decizia a fost contestata dur atat de Calin Georgescu, cat si de Elena Lasconi, care au vorbit despre "lovitura de stat judiciara" si despre un precedent periculos. In spatiul public romanesc, dezbaterea continua si astazi: unii considera anularea un act de aparare a integritatii procesului democratic, altii o interventie excesiva a instantei constitutionale in arena politica. Un nou inceput: alegerile din 2025 si ascensiunea lui Nicusor Dan Dupa anularea scrutinului, legislatia electorala a fost pusa sub lupa, iar procesul a trebuit reluat de la zero: noi candidaturi, noi campanii, noi liste de sustinatori. Alegerile prezidentiale au fost reprogramate pentru 4 mai 2025 (turul I) si 18 mai 2025 (turul II). In primul tur al noului scrutin, George Simion si Nicusor Dan au intrat in finala, dupa o campanie tensionata, marcata de teme precum coruptia, relatia cu UE si razboiul din Ucraina. Turul al doilea, din 18 mai 2025, a fost castigat de Nicusor Dan, care a depasit candidatul nationalist George Simion si a devenit, pe 26 mai, al cincilea presedinte al Romaniei post-1989. Presa internationala a prezentat rezultatul ca pe o "victorie a taberei pro-europene" dupa un an marcat de ingerinta externa si incertitudine politica. Un an mai tarziu: incredere, reforme si "dosarul anularii" La un an de la primul tur din noiembrie 2024, efectele politice si institutionale sunt inca vizibile. Increderea in institutii a fost puternic zguduita, iar noua coalitie ce s-a format dupa alegerile din mai inca deconteaza efectele perioadei tulbure de dupa 24 noiembrie. Raportarile serviciilor de informatii si ale MAI despre campaniile digitale orchestrate din exterior au relansat discutia despre reglementarea platformelor sociale, transparenta reclamelor politice online si responsabilitatea influencerilor in campanie. Presedintele Nicusor Dan a prezentat, in toamna lui 2025, liderilor europeni "dosarul anularii alegerilor", insistand ca Parchetul a demonstrat influenta rusa in scrutinul din 2024 si promitand ca un asemenea scenariu "nu se va mai repeta".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.